Andreea Vass: cu un singur telefon, a adus un aparat de un milion de euro la spitalul Marie Curie

Andreea Paul Vass, consilier al premierului Emil Boc, a reusit sa aduca la spitalul Marie Curie, din Capitala, un aparat pentru investigarea problemelor cardiace ale copiilor, in valoare de un milion de euro.

Aparatul era dorit de multa vreme de chirurgii de la Marie Curie, care vor salva viata multor copii cu ajutorul sau, insa nimeni nu a reusit sa gaseasca fondurile necesare si intelegerea Ministerului Sanatatii, pana la sosirea Andreei Vass in spital, care venise sa-si trateze propriul copil, scrie Gandul.

Impresionata de dificultatile cu care se confrunta spitalul, consilierul primului minstru a luat imediat legatura cu ministrul Sanatatii, Cseke Attila, iar ministerul a deblocat rapid milionul de euro necesar achizitionarii angiografului de care aveau nevoie copii cu probleme la inima.

Fara indoiala, rezultatul acestui demers al Andreei Vass a fost unul pozitiv, iar interventia sa va ajuta la salvarea vietilor micutilor pacienti ai sitalului Marie Curie, insa jurnalistii tin sa atraga atentia asupra unui fapt ce tine, din pacate, de realitatea cruda a lumii in care traim: fara telefonul unei mamici de la Palatul Victoria, este greu de crezut ca spitalul si-ar fi primit prea curand aparatul de care avea atat de multa nevoie.

Valvis: Romania va iesi din criza cand va sprijini IT-ul si energiile regenerabile

Romania va iesi din criza atunci cand va sprijini sectoarele cu un avantaj competitiv fata de alte tari, cum ar fi IT-ul, agricultura si energiile regenerabile, este de parere omul de afaceri Jean Valvis, fondatorul brandurilor Dorna si La Dorna.

"Este extrem de urgent sa fie identificate sectoarele care reprezinta un avantaj competitiv fata de alte tari. Asta inseamna ca traim intr-o lume cu o competitie foarte dura si intr-un asemenea context trebuie identificate sectoarele unde Romania are niste atuuri economice. Dupa parerea mea sunt trei sectoare: IT-ul, agricultura si energiile regenerabile", a declarat Valvis, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, in cele trei sectoare trebuie dezvoltata o strategie coerenta, care sa nu fie schimbata cu fiecare ministru sau cu fiecare guvern si care sa fie aplicata in urmatorii 10 ani.

"Trebuie ca statul sa puna jos niste stimulente si, cu acestea, sa dezvolte sectoarele competitive. Nu prin dependenta, nu Romania piata care consuma si se indatoreaza, ci Romania care produce si cucereste exportul. Trei lucruri inseamna crestere economica: consum, investitii si export. Daca nu am consum ridicat, investitii mari facute si capacitate de a exporta, economia inseamna doar vorbe goale", a adaugat Valvis. 

Sursa foto: zf.ro

Ce spuneti dargi bloggeri, voi cand credeti ca o sa iasa România din criza?

G.Verheugen: Romania are nevoie de politicieni care pun interesul tarii pe primul loc

Fostul comisar european pentru extindere Gunter Verheugen considera aderarea Romaniei la Uniunea Europeana un succes, in ciuda faptului ca tara este tinuta pe loc de subdezvoltarea politica si administrativa, precum si de coruptie, un obstacol major pentru investitiile straine.
"Ceea ce am dorit sa obtinem prin integrarea Romaniei, o integrare ferma si ireversibila in structurile europene si euroatlantice, s-a realizat. Intentia era sa facem ireversibile transformarile democratice ale Romaniei si, ca o consecinta a acestora, tara sa devina o ancora de stabilitate si pace in aceasta parte a Europei(...)Romania a fost invitata (sa adere la UE, in 1999 - n.r.) din motive politice si strategice extrem de importante.

Tara a indeplinit ceea ce era asteptat sa indeplineasca si europenii au motive sa fie recunoscatori, deci vad aderarea ca pe un succes", a declarat Verheugen intr-un interviu acordat pentru Gandul.

Fostul comisar admite ca Romania are inca o sumedenie de slabiciuni in diverse sectoare.

"Tara este mai putin dezvoltata politic decat altele, dar, in opinia mea, este o chestiune de timp si apartenenta la UE cu siguranta va ajuta Romania sa isi imbunatateasca capacitatile administrative, care sunt inca slabe, trebuie sa o spun, si functionarea sistemului judiciar, care este obstacol major si pentru investitiile straine. Oamenii ar trebui sa fie constienti ca un sistem judiciar imprevizibil nu este doar o problema interna, ci impiedica investitorii internationali sa vina in tara. Si coruptia este un fenomen binecunoscut in Romania care trebuie si este infruntat", a explicat fostul comisar.

Intrebat, in aceste conditii daca s-a schimbat ceva in Romania la aproape 4 ani de la aderarea la UE, acesta a comentat: "N-as spune ca nimic nu s-a schimbat. Vad mari eforturi ale guvernului si ale institutiilor, iar pentru mine nu este nicio surpriza ca ia timp. Totul este o chestiune de cultura politica(...) Aveti nevoie o astfel de cultura politica ce nu mai este orientata catre interesul individual sau al unui singur grup. Aveti nevoie de politicieni care pun interesul al intregii societati, al tarii, pe primul loc si apoi interesul lor. Dar acesta este un lucru pe care o societate trebuie sa-l invete si este nevoie in timp. Partenerii unei astfel de tari ar trebui sa ajute si sa aiba un pic de rabdare".

Washington, Bruxelles, Moscova, para mălăiaţă (şi românul, la prima strigare)

“Lumea este tot ce se întâmplă. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor.” - ne spune Ludwig Wittgenstein în Tractatus Logico-Philosophicus, şi, vreau sau nu, din lipsa argumentelor, ar trebui să fiu de acord cu afirmaţia marelui gânditor. Cum însă există şi alte puncte de vedere conform cărora, de exemplu, ,,Ştiinţa este foarte fragmentată şi abordarea realităţii se face prin Aparenţă (Maya)(...). Ştiinţa nu cunoaşte încă adevărul chimiei şi fizicii. Cu aproximaţie, la fiecare zece ani, vechile adevăruri sunt abandonate sau modificate din cauza rezultatelor cercetării. Deci, când omul încearcă să compare ştiinţa cu lumea spirituală, el compară o ştiinţă a cărei finalitate nu este cunoscută cu adevărul spiritual pe care el nu îl cunoaşte” (Sri Sathya Sai Baba citat de către C. R. Priddy în Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.htlm), trebuie să am, măcar, rezerve.

Desigur, când, azi, aud ceva, mâine, acel ceva e altceva, scrâşnesc din dinţi, ca omul care şi-ar dori ca orice chestiune, zic eu, de substanţă, să aibă măcar un început şi un sfârşit, conturat la nivelul unui rotund, încât să pot pune şi eu, liniştit, o vreme, capul pe o pernă. Un fel de teorie a ciclicităţii, şi ea de pus sub semnul întrebării (poate chiar banală), dacă am în vedere, fie şi numai empirismul enunţat, mai întâi de către Thomas Hobbes (1588-1679) (,,Nimic nu a existat în intelect înainte de a fi în simţuri”) şi apoi de către John Locke (1632-1704) cel care a mai pus o virgulă, a adăugat trei cuvinte, o prepoziţie simplă, şi a dărâmat ani (zeci) de cercetare, ştiinţă şi credinţă. Hobbes a avut parţial dreptate, ne spune Locke, cu oarecare ironie. ,,Nimic nu a existat în intelect înainte de a fi în simţuri, cu excepţia intelectului însuşi”), zice el şi deschide perspectivele apriorismului kantian.

E, păi, nu îţi vine să îţi tragi un glonţ în cap?! Tocmai când crezi că l-ai prins până şi pe dracu, l-ai făcut ghem şi îl poţi da chiar şi de-a dura, uite-l, nu e! Ca să vezi ce e lumea! Lumea gândului (că „din ce este cel mai mult gândul este”- Socrate) şi a Cuvântului prezent, pe la noi, încă de dinaintea începutului. ,,La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu” - versetul 1.1 din Sfânta Evanghelie după Ioan, spune tot. Ba, mai mult, îmi trage storurile şi rămân, o vreme, şi mut şi în beznă.

Cum soarta şi sensul omului ţin de prezenţa lui în lume prin limbaj (mai pe româneşte, prin a da din clanţă), că altfel ia câmpii, contextual, schimb şi eu semantica (cuvântului) şi încerc să re-gândesc şi să-mi re-formulez lumea prin restrângere şi raportare, având în vedere contextul de exprimare. În consecinţă, privesc în jur, încerc să înţeleg, să-mi aşez corect sufletul pe linia vieţii, să vorbesc şi...nedumerire! Din nou, ea, lumea, globalizată, un fel de Turnul Babel, parcă acum, înainte de potop! (în vremurile biblice, după!). Chiar că am dat de dracu!.

Mda, chiar şi aşa, fără a şti pe ce lume sunt, îmi fac curaj, (cumva, cumva tot trebuie să o scot la capăt!) şi încep a crede că datul meu din clanţă ar avea structură metafizică, iar eu aş fi un fel de ,,filosof”. Poziţie cândva, bună! Azi... Dar decât un încurcă lume, sef peste o gloată înfometată, mai bine...

E, altă viaţă! Măcar de-acum am şi eu, cât de cât, acolo, un statut. În consecinţă, mă întorc la ale mele şi, din tălmăciri, studii şi răstălmăciri, aflu că întregul, inclusivitatea şi coerenţa înţelegerii ar fi cele mai importante idealuri ale metaştiinţei iar scopul general al ei ar fi promovarea înţelegerii ce poate coagula, fie şi numai ideea de unitate a lumii. Altfel spus, Coerenţă, consens, înţelegere ar fi (la prima strigare, apoi păpica, fără ea nu se poate!), cam ce-ar trebui pentru unitatea oamenilor. Inclusiv a politicienilor. Evident, dacă şi ei fac parte din categorie!

Acum, că tot a venit vorba: de ce nu s-o înţelege şi n-o fi uniţi cei din politică? La drept vorbind, răspunsul e logic şi la vedere, dar, zice-se, prin târg, că dracu ar şti mai bine! Ce-i drept, Dumnezeu, din câte se spun unii, ar fi prins cu noua ordine în univers, şi nici că s-ar mai baga! Ne-ar lăsa aşa, ,,să fierbem în suc propriu”. Ce să mai zici?! Asta am vrut, asta avem! În plus, Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat! – e o chestiune ce ar ţine, la prima vedere, doar de teologie, însă nici filosofiei politice nu-i este străină! Chestiunea, evident! Mai ales aia cu luatul! De! Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat! Şi noi stăm, Nătăfleaţă că, doar, doar, o pica vreo pară... Mălăiaţă ar fi tocmai pe gustul , însă... Ăia de la Washington, Bruxelles sau Moscova, acum, ce-or face? Că până mai ieri... Ştiţi voi mai bine! În plus, povestea cu lupul, năravul şi părul o învăţăm de cum zărim lumină. Apropo: ,,Am zărit lumină pe pământ/ Şi m-am născut si eu/ Să văd ce mai faceţi/Sănătoşi? Voinici?/Cum o mai duceţi cu fericirea?” MarinSorescu

Duminică, 07 11 2010
Bulzeşti, Dolj,
Nicolae Bălaşa

ROSTUL

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti. 

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Ce nu uită poporul român şi uită Victor Ponta?

Poporul roman stie ca destinul sau nu sta in mainile lui Victor Ponta. Ponta are impresia ca o manifestatie publica, sindicala, poate fi confiscata daca isi agata tricolorul de gat si sta in ploaie alaturi de muritorii de foame.
Nu, domnule Ponta, poporul acesta plouat de picaturile grele ale toamnei austere nu crede in dumneavostra. De ce nu crede in grija pe care o aratati fata de soarta lui? Pentru ca dictonul care dicteaza realitatea este "si, daca vin ailalti, fac mare branza"?

"Toti e pentru ei, maica", este zicala preferata a omului simplu de la tara. Oamenii au invatat in 20 de ani de libertate ca, indiferent daca esti primar, presedinte sau premier, "esti pentru tine".

Acum, degeaba incerci, ca politician, sa te ridici pe baricada dreptatii, sa te pozitionezi ca liderul imaculat neatins de interesele politice, nimeni nu te crede.

Victor Ponta a dus discursul PSD intr-un derizoriu fara limite. Cu pelerina in ploaie, carandu-l pe Vanghelie in spate si fularul tricolor la gat, dadea impresia unui lider nationalist de extrema dreapta.

Grija exagerata pentru invatatoarea Anghel nu mai dadea voie vorbelor liderului PSD sa iasa din gat. Cand i s-a pus o intrebare incomoda la Realitatea tv a parut socat, ripostand cu o expresie de repulsie fata de tot: "eu ma lupt pentru oameni si dumneavostra va luati de mine"!.

Ce nu uita poporul roman si uita Victor Ponta? Noi si-ai nostri cetateni nu uitam ca PSD-ul a vegheat tot timpul din umbra.

Ion Iliescu incerca sa acrediteze ideea ca PSD nu a fost la putere deloc in ultimii 7 ani, punct de vedere exprimat la ultimul congres social-democrat. Fals, domnule Iliescu.

Nu ati pierdut puterea decat pentru putin timp. Poate pe mana dumneavoastra, dupa cum spuneti. Dar ati revenit pe mana liberalilor care, fara sustinerea rosie din Parlament, erau spulberati demult de la Palatul Victoria.

Cum sa condamni o asumare a Guvernului Boc in Parlament, cand, fix cu un an in urma, faceai acelasi lucru presat de FMI. Chiar Legea Educatiei a fost asumata de alianta PSD-PD-L, iar ulterior Curtea Constitutionala a retrimis-o Parlamentului.

Si-acum, fata blanda a doamnei Cati Andronescu transmite incurajari patetice catre o invatatoare din Olt. O invatatoare care cere respectarea unei legi votate inclusiv de PSD, dar care nu s-a obosit sa-si dea interesul pentru punerea ei in aplicare in cele 9 luni de guvernare.

Motiunea de cenzura a ajuns o banala insiruire de texte antipersoana, si nu un discurs constructiv care sa aduca argumente in favoarea caderii Guvernului Boc.

Ura fata de Udrea sau Blaga nu-i un motiv care sa induca unor parlamentari sentimentul de repulsie fata de esecul guvernarii portocalii. Poate ca ura lor este mai mare fata de Victor Ponta si analizeaza totul la nivel personal. La nivel global nici nu mai conteaza, pentru ca ei vor sa contracareze atacul celorlati fata de ai lor.

Victor Ponta a gresit cand s-a alaturat manifestantilor din Piata. A dat apa la moara contestatarilor, care au comparat venirea sindicalistilor din tara cu cea a minerilor lui Iliescu.

Ori, Iliescu, pentru bucuresteni, reprezinta inca un element dubios al trecutului golanesc. Este normal ca oamenii sa te aclame daca le promiti bani. Oricine sare-n sus de bucurie si e-n stare sa-ti pupe mana daca-i promiti parale. Insa promisiunile trebuie sa aiba acoperire.

Puterea spune ca n-au, Ponta zice ca el da inapoi ceea ce s-a furat oamenilor. Din pacate, n-am uitat cele 9 luni in care ne-a demonstrat ca nu mai sunt bani. Altfel, nu era cota parte la acordul cu FMI. Asa ca, Che Guevara nu a fost al nostru si nu va fi, de-acum, apururea si-n veci vecilor. 

Sursa: Ziare.com Autor: Liviu Anghel

Piloţii orbi - Deşi pare lung, articolul merită pe deplin citit !

Imoralitatea clasei conducatoare romanesti, care detine “puterea” politica, de la 1918 incoace, nu este cea mai grava crima a ei. Ca s-a furat ca in codru, ca s-a distrus burghezia nationala, in folosul elementelor alogene, ca s-a napastuit taranimea, ca s-a introdus politicianismul in administratie si invatamant, ca s-au desnationalizat profesiunile libere – toate aceste crime impotriva sigurantei statului si toate aceste atentate contra fiintei neamului nostru ar putea – dupa marea victorie finala – sa fie iertate. Memoria generatiilor viitoare va pastra, cum se cuvine, eforturile si eroismul anilor cumpliti 1916- 1918 – lasand sa se astearna uitarea asupra intunecatei epoci care a urmat unirii tuturor romanilor.

Dar cred ca este o crima care nu va putea fi niciodata uitata: acesti aproape douazeci de ani care s-au scurs de la unire. Ani pe care nu numai ca i-am pierdut (si cand vom mai avea inaintea noastra o epoca sigura de pace atat de indelungata?!) – dar i-am folosit cu statornica voluptate, la surparea lenta a statului romanesc modern. Clasa noastra conducatoare, care a avut franele destinului romanesc de la intregire incoace, s-a facut vinovata de cea mai grava tradare care poate infiera o elita politica in fata contemporanilor si in fata istoriei: pierderea instinctului statal, totala incapacitate politica. Nu e vorba de o simpla gainarie politicianista, de un milion sau o suta de milioane furate, de coruptie, bacsisuri, demagogie si santaje. Este ceva infinit mai grav, care poate primejdui insasi existenta istorica a neamului romanesc: oamenii care ne-au condus si ne conduc nu mai vad.

Intr-una dintre cele mai tragice, mai furtunoase si mai primejdioase epoci pe care le-a cunoscut mult incercata Europa – luntrea statului nostru este condusa de niste piloti orbi. Acum, cand se pregateste marea lupta dupa care se va sti cine merita sa supravietuiasca si cine isi merita soarta de rob – elita noastra conducatoare isi continua micile sau marile afaceri, micile sau marile batalii electorale, micile sau marile reforme moarte.

Nici nu mai gasesti cuvinte de revolta. Critica, insulta, amenintarea – toate acestea sunt zadarnice. Oamenii acestia sunt invalizi: nu mai vad, nu mai aud, nu mai simt. Instinctul de capetenie al elitelor politice, instinctul statal, s-a stins.

Istoria cunoaste unele exemple tragice de state infloritoare si puternice, care au pierit in mai putin de o suta de ani, fara ca nimeni sa inteleaga de ce. Oamenii erau tot atat de cumsecade, soldatii tot atat de viteji, femeile tot atat de roditoare, holdele tot atat de bogate. Nu s-a intamplat nici un cataclism intre timp. Si deodata, statele acestea pier, dispar din istorie. In cateva sute de ani dupa aceea, cetatenii fostelor state glorioase isi pierd limba, credintele, obiceiurile – si sunt inghititi de popoare vecine.

Luntrea condusa de pilotii orbi se lovise de stanca finala. Nimeni n-a inteles ce se intampla, dregatorii faceau politica, negutatorii isi vedeau de afaceri, tinerii de dragoste si taranii de ogorul lor. Numai istoria stia ca nu va mai duce multa vreme povara acestui starv in descompunere, neamul acesta care are toate insusirile in afara de cea capitala: instinctul statal.

Crima elitelor conducatoare romanesti consta in pierderea acestui instinct si in infioratoarea lor inconstienta, in incapatanarea cu care isi apara “puterea”. Au fost elite romanesti care s-au sacrificat de buna voie, si-au semnat cu mana lor actul de deces, numai pentru a nu se impotrivi istoriei, numai pentru a nu se pune in calea destinului acestui neam. Clasa conducatorilor nostri politici, departe de a dovedi aceasta resemnare, intr-un ceas atat de tragic pentru istoria lumii – face tot ce-i sta in putinta ca sa-si prelungeasca puterea. Ei nu gandesc la altceva decat la milioanele pe care le mai pot agonisi, la ambitiile pe care si le mai pot satisface, la orgiile pe care le mai pot repeta. Si nu in aceste cateva miliarde risipite si cateva mii de constiinte ucise sta marea lor crima, ci in faptul ca macar acum, cand inca mai este timp, nu inteleg sa se resemneze. […]

Stiu foarte bine ca evreii vor tipa ca sunt antisemit, iar democratii ca sunt huligan sau fascist. Stiu foarte bine ca unii imi vor spune ca “administratia” e proasta – iar altii imi vor aminti tratatele de pace, clauzele minoritatilor. Ca si cand aceleasi tratate l-au putut impiedica pe Kemal Pasa sa rezolve problema minoritatilor, macelarind 100.000 de greci in Anatolia. Ca si cand iugoslavii si bulgarii s-au gandit la tratate, cand au inchis scolile si bisericile romanesti, deznationalizand cate zece sate pe an. Ca si cand ungurii nu si-au permis sa persecute fatis, cu inchisoarea, chiar satele germane, ca sa nu mai vorbesc de celelalte. Ca si cand cehii au sovait sa paralizeze, pana la sugrumare, minoritatea germana!

Cred ca suntem singura tara din lume care respecta tratatele minoritatilor, incurajand orice cucerire de-a lor, preamarindu-le cultura si ajutandu-le sa-si creeze un stat in stat. Si asta nu numai din bunatate sau prostie. Ci pur si simplu pentru ca patura conducatoare nu mai stie ce inseamna un stat, nu mai vede.

Pe mine nu ma supara cand aud evreii tipand: “antisemitism”, “Fascism”, “hitlerism”! Oamenii acestia, care sunt oameni vii si clarvazatori, isi apara primatul economic si politic, pe care l-au dobandit cu atata truda, risipind atata inteligenta si atatea miliarde. Ar fi absurd sa te astepti ca evreii sa se resemneze de a fi o minoritate, cu anumite drepturi si cu foarte multe obligatii – dupa ce au gustat din mierea puterii si au cucerit atatea posturi de comanda. Evreii lupta din rasputeri sa-si mentina deocamdata pozitiile lor, in asteptarea unei viitoare ofensive – si, in ceea ce ma priveste, eu le inteleg lupta si le admir vitalitatea, tenacitatea, geniul.

Tristetea si spaima mea isi au, insa, izvorul in alta parte. Pilotii orbi! Clasa aceasta conducatoare, mai mult sau mai putin romaneasca, politicianizata pana in maduva oaselor – care asteapta pur si simplu sa treaca ziua, sa vina noaptea, sa auda un cantec nou, sa joace un joc nou, sa rezolve alte hartii, sa faca alte legi. Acelasi si acelasi lucru, ca si cand am trai intr-o societate pe actiuni, ca si cand am avea inaintea noastra o suta de ani de pace, ca si cand vecinii nostri ne-ar fi frati, iar restul Europei unchi si nasi. Iar daca le spui ca pe Bucegi nu mai auzi romaneste, ca in Maramures, Bucovina si Basarabia se vorbeste idis, ca pier satele romanesti, ca se schimba fata oraselor – ei te socotesc in slujba nemtilor sau te asigura ca au facut legi de protectia muncii nationale.

Sunt unii, buni “patrioti”, care se bat cu pumnul in piept si-ti amintesc ca romanul in veci nu piere, ca au trecut pe aici neamuri barbare etc. Uitand, saracii ca in Evul Mediu romanii se hraneau cu grau si peste si nu cunosteau nici pelagra, nici sifilisul, nici alcoolismul. Uitand ca blestemul a inceput sa apese neamul nostru, odata cu introducerea secarei (la sfarsitul Evului Mediu), care a luat pretutindeni locul graului. Au venit apoi fanariotii care au introdus porumbul – slabind considerabil rezistenta taranilor. Blestemele s-au tinut apoi lant. Malaiul a adus pelagra, evreii au adus alcoolismul (in Moldova se bea, pana in secolul XVI, bere), austriecii in Ardeal si “cultura” in Principate au adus sifilisul. Pilotii orbi au intervenit si aici, cu imensa lor putere politica si administrativa.

Toata Muntenia si Moldova de jos se hraneau iarna cu peste sarat; carutele incepeau sa colinde Baraganul, indata ce se culegea porumbul si pestele acela sarat, uscat cum era, alcatuia totusi o hrana substantiala. Pilotii orbi au creat, insa, trustul pestelui. Nu e atat de grav faptul ca la Braila costa 60-100 lei kilogramul de peste (in loc sa coste 5 lei), ca putrezesc vagoane intregi cu peste ca sa nu scada pretul, ca in loc sa se recolteze 80 de vagoane pe zi din lacurile din jurul Brailei se recolteaza numai 5 vagoane si se vinde numai unul (restul putrezeste), grav e ca taranul nu mai mananca, de vreo 10 ani, peste sarat. Si acum, cand populatia de pe malul Dunarii e secerata de malarie, guvernul cheltuieste (vorba vine) zeci de milioane cu medicamente, uitand ca un neam nu se regenereaza cu chinina si aspirina, ci printr-o hrana substantiala.

Nu mai vorbiti, deci, de cele sapte inimi in pieptul de arama al romanului. Sarmanul roman lupta ca sa-si pastreze macar o inima obosita, care bate tot mai rar si tot mai stins. Adevarul e acesta: neamul romanesc nu mai are rezistenta sa legendara, de acum cateva veacuri. In Moldova si in Basarabia cad, chiar de la cele dintai lupte cu un element etnic bine hranit, care mananca grau, peste, fructe si care bea vin in loc de tuica.

Noi n-am inteles nici astazi ca romanul nu rezista bauturilor alcoolice, ca francezul sau rusul bunaoara. Ne laudam ca “tinem la bautura”, iar gloria aceasta nu numai ca e ridicula, dar e in acelasi timp falsa. Alcoolismul sterilizeaza legiuni intregi si ne imbecilizeaza cu o rapiditate care ar trebui sa ne dea de gandit.

…Dar pilotii orbi stau surazatori la carma, ca si cand nimic nu s-ar intampla. Si acesti oameni, conducatori ai unui popor glorios, sunt oameni cumsecade, sunt uneori oameni de buna-credinta si cu bunavointa; numai ca, asa orbi cum sunt, lipsiti de singurul instinct care conteaza in ceasul de fata – instinctul statal – nu vad suvoaiele slave scurgandu-se din sat in sat, cucerind pas cu pas tot mai mult pamant romanesc; nu aud vaietele claselor care se sting, burghezia si meseriile care dispar lasand locul altor neamuri… Nu simt ca s-au schimbat unele lucruri in aceasta tara, care pe alocuri nici nu mai pare romaneasca.

Uneori, cand sunt bine dispusi, iti spun ca n-are importanta numarul evreilor, caci sunt oameni muncitori si inteligenti si, daca fac avere, averile lor raman tot in tara. Daca asa stau lucrurile, nu vad de ce n-am coloniza tara cu englezi, caci si ei sunt muncitori si inteligenti. Dar un neam in care o clasa conducatoare gandeste astfel, si-ti vorbeste despre calitatile unor oameni straini – nu mai are mult de trait. El, ca neam, nu mai are insa dreptul sa se masoare cu istoria…

Ca pilotii orbi s-au facut sau nu unelte in mana strainilor – putin intereseaza deocamdata. Singurul lucru care intereseaza este faptul ca nici un om politic roman, de la 1918 incoace, n-a stiut si nu stie ce inseamna un stat. Si asta e destul ca sa incepi sa plangi.

Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut !

"Mergeţi cu bine, cu sanatate, in vremurile care vor veni!" (urare getica straveche)

Pilotii orbi, articol publicat de Mircea Eliade, in ziarul Vremea, 1937

Dor de Romania?!? - un text care doare

Te arde. Ştiu că te arde. Dar dacă vii în România, aşteaptă-te să găseşti aici o societate profund polarizată, profund schizoidă. Din ce în ce mai polarizată şi mai schizoidă de la an la an. Mă tem că ai să găseşti - ca şi mine - o majoritate ponosită, subjugată compromisului şi lipsită de drepturi, despuiată pînă şi de propriile potenţialităţi, peste care tronează vulgar şi arogant o minoritate, îndrăznesc să spun ucigaşă, cu "gipane" supradimensionate, gata să te spulbere cu zile pentru singura vină de a te fi aflat în faţa scumpilor lor bolizi, gata să te stîlcească în bătaie pentru simplul moft de a-i fi încurcat în grandomania lor fără limite. Sînt indivizi care şi-au pierdut orice reper nu doar creştin, ci uman.

Iar lege nu există. Decît, poate, pentru proşti, în fond, asta e şi ideea. Sărmanii îi urăsc pe bogaţi, îi dispreţuiesc pentru comportamentul lor, dar în adîncul inimii îi invidiază, le admiră viaţa şi ar vrea să fie ca ei. Să poţi ajunge din terorizat terorist, iată visul ce merită visat!. Oamenii au uitat să(-şi) vorbească şi latră. Se comunică aproape monosilabic: băi, măi, vino, du-te, hai, mă-ta; toate formulele de politeţe, de bunăvoinţă, cuvintele acelea galante, cu consistenţă, noimă şi duh, care te îmbogăţesc, care îţi descreţesc fruntea şi îţi fac ziua agreabilă - mulţumesc, bună ziua, ce mai faceţi, mă bucur pentru dumneavoastră - par să fi ieşit din uz. Trăiesc numai în dicţionare şi, din cîte îmi dau seama, dicţionare nu prea mai foloseşte nimeni.

Lumea se îmbulzeşte în zona ta privată la bancă, la poştă, la magazin.Lumea nu e senină şi demnă. Lumea care "se descurcă" e mereu grăbită, repezită, agresivă. În realitate, se fuşereşte la greu, şi totul pare dus numai pînă la jumătate. Hai, maximum pînă la trei-sferturi, după care "e bine şi aşa", se schimbă brusc direcţia, viziunea, prioritatea. Fidelitatea faţă de un principiu asumat e taxată drept rigiditate, criteriile-s bune doar în teorie. Flexibilitatea e cuvîntul de ordine azi, mai ales cea morală. Se practică, în plus, o exhibare degradantă, greţoasă a sexualităţii; senzualitatea femeii nu mai e cu perdea, e pornografie; machiajul e greu, decolteurile - adînci, bărbaţii - aţîţaţi în animalicul lor. Lucrurile sfinte sînt subiect de banc, iar spaţiul public este nespălat.

De gura adolescenţilor să te fereşti. Mulţi dintre ei nu mai respectă nimic şi pe nimeni, nici chiar (de fapt, asta în primul rînd) pe ei înşişi. Ruşinea a murit, cuviinţa îşi dă ultima suflare. Prin cartiere, cofetăriile s-au transformat în cazinouri.

Manelele au evadat din muzică şi s-au instalat în haine, în arhitectură, în maldărele de gunoaie din mijlocul parcurilor naţionale, în drujbe şi în termopane. Kitsch-ul acoperă ultimele bastioane ale solemnităţii şi ale decenţei. Piese de o frumuseţe elegant trasată cad în mîinile unor demolatori nu doar fără cultură, ci lipsiţi chiar şi de acea înnăscută delicateţe în faţa purităţii simple. Unii demolează chiar construind. Demolează autenticul şi frumosul, sluţesc peisajul şi handicapează sufletele privitorilor.
Natura, creaţie a lui Dumnezeu, e incendiată, braconată, furată, retezată la pămînt, lăsată să se irosească sub scaieţi. Aşa tratează mai-marii darul. Ţara-i un SRL. Al lor.

Preoţia se vinde şi se cumpără, moşiile sufleteşti se tranşează ca şi imobiliarele. Spiritul trebuie ancorat cu lanţuri în trotuar, ca nu cumva să leviteze. Trebuie îndesat cu talismane din pleu. Crucile trebuie împănate ca nişte ţoape ale tranziţiei, cu flori de plastic îndesate în jumătăţi de PET-uri pline de praf. Evlavia se exprimă în
doze mari de beton, în pseudo-icoane şi în podele sclipicioase. Lucrurile bune trebuie să fie mari. Bigotismul a devenit virtute şi vorbeşte în citate aproximative.

Ai senzaţia că sufletele rătăcesc răzleţe undeva într-un gulag invizibil, iar trupurile derutate, tracasate de griji, se preumblă singure, pustii şi pline de riduri de colo pînă colo, punîndu-şi ca unic ţel banul - fără de care eşti nimeni. Dacă nu ai bani, nu ai drepturi, nu primeşti respect, nici îngrijire, demnitatea persoanei umane stă în dimensiunea portofelului, în succes, în numărul de plecăciuni efectuate periodic faţă de pile suspuse. La cantitatea de muncă şi de stres pe care o presupune, o minimă prosperitate te costă sănătatea, căsnicia şi viaţa personală. Toţi vor să ajungă bogaţi repede, doar o viaţă au, şi ea se consumă integral aici, între
hoţi şi şmecheri, în această perpetuă senzaţie de nesiguranţă. Da, aşteaptă-te ca în România să te simţi în nesiguranţă.


Aşteaptă-te de asemenea să găseşti lucruri mai proaste decît "dincolo" la preţuri mai mari decît "dincolo", la salarii mai mici decît "dincolo".

Cine mai are oare instinctul de a produce realmente ceva, şi încă lucruri de calitate? O mai fi viu instinctul acela al ţăranului harnic şi cu scaun la cap de a diversifica, de a fi pregătit, de a umple hambarul cu lucrul mîinilor lui? Ori pasiunea meşteşugarului de a lăsa ceva solid în urmă, peste generaţii? Mai ţine cineva la ideea lucrului durabil şi bine făcut ca la o satisfacţie personală? Nu pot să îţi dau mari speranţe. Se practică intermedierea, comerţul, mutatul dintr-o parte într-alta a lucrurilor produse de alţii. Se practică mulsul.
Mulsul de bani de la stat, mulsul din fonduri europene. Toată ţara pare o ţeapă. Totul pare gestionat, legiferat şi administrat, de parcă ar avea în vedere un unic obiectiv: ţeapa. Cît mai mare şi cît mai repede.

Aşteaptă-te ca acela care a comis o ilegalitate să îţi pretindă să plăteşti în locul lui, iar dacă refuzi să o faci, să se indigneze că "nu e drept".
Şmecheria e numai a lui, dar vinovăţia e la comun, ca la comunişti. Cînd e de luat, să ia singur, dar cînd e de dat, să dea toţi. Pretutindeni manipulare, dezinformare, naivitate întreţinută, sărăcie. Democraţia nu funcţionează, fiindcă dacă ar funcţiona ar însemna că poporul ar avea puterea, or eu nu văd asta niciunde. Educaţia e dinamitată, după cum e şi familia. Copiii rămîn de izbelişte, devoraţi de oboseala, precaritatea materială, visele consumiste sau ambiţiile de carieră ale părinţilor.
Sănătatea e un cadavru în putrefacţie, iar - dacă-mi permiţi metafora - la morgă nu funcţionează nici frigiderele, nici aerul condiţionat. Agricultura e în colaps; turismul e o glumă sinistră (avem brand, dar
n-avem produsul propriu-zis); sportul e cvasi-inexistent. Drumurile sînt omor cu premeditare.

Ai senzaţia că ţara nu e guvernată. Ai senzaţia că singurul care mai duce la o coeziune de vreun fel e fotbalul. Vei resimţi cu o acuitate dureroasă dezagregarea, disoluţia, absenţa oricărei strategii a poporului român pentru poporul român. Cine sîntem? Cine vrem să fim?


Dacă îţi pui asemenea întrebări, dacă te interesează ce cerem noi de la noi înşine ca neam şi ca stat, unde anume avem de gînd să ne poziţionăm în matricea naţiunilor, din punct de vedere cultural, politic, economic, unde ne vedem peste zece ani şi ce întreprindem, concret, pentru asta, mă îndoiesc că vei afla în ţară un răspuns.
Oamenii nu mai cred, nu mai speră, nu îi mai motivează nimic decît interesul propriu, chinurile şi frustrarea acumulată, dar zac inerţi civic, vociferînd inutil în faţa televizorului sau pur şi simplu epuizaţi, preferînd să se lase conduşi. Direct în stîlp sau în şanţ.
Pare că nu-i mai şochează nimic, nu-i mai oripilează nimic, nimic nu li se mai pare strigător la cer.

Patria e enclavizată. Căci da, singurele care mai trăiesc, care mai respiră cît de cît normal, care mai ţintesc către ceva, care nu au fost carbonizate încă în acest război civil mocnit, dar generalizat sînt cîteva discrete enclave de dreaptă judecată, de deschidere, de iniţiativă, de profesionalism, de activitate creatoare, de revoltă şi construcţie, de demnitate, de mărturisire, de creştinism autentic, de delicateţe revigorantă, de dăruire şi bunătate, de gîndire pe termen lung, de convingere în nişte valori perene, clare şi nenegociabile.

În faţa acestor oameni, care se încăpăţînează să dea ce au mai bun din ei în aceste condiţii (pe care tu abia reuşeşti să le suporţi în trecere), îţi vei pleca fruntea şi te vei simţi inferior. Unii zic că enclavele sînt majoritare şi probabil că e adevărat. Dar nemaiputînd comunica între ele, neputîndu-se uni şi acţiona în front comun, sînt, practic, anihilate. Urletul ubicuu al imposturii îi ascunde, vrînd să îi facă muţi şi invizibili. Caută să le discrediteze eforturile, îi bruiază şi descurajează sistematic, ca într-un plan perfid menit să convingă că verticalitatea aici e imposibilitate şi povară. Uneori reuşeşte. Enclavele bine-crescute îşi acceptă marginalitatea, efectuînd mişcări retractile către forul interior al propriei fiinţe, refugiindu-se în anonimat ca să se salveze măcar pe sine.
Înţelepciunea lor proaspătă, răbdarea lor purificatoare se transmite ca alchimia numai pe filiere de iniţiaţi, iar copiii lor vor suferi precum ciudaţii şi inadaptaţii societăţii.

Vino, dacă însetezi tare, dar ai să pleci mai îndurerat şi mai confuz, realizînd că, de fapt, alternativa perpetuă în care trăieşti, dulcele intangibil, posibilitatea acelui acasă la care visezi mereu şi-n care, ca emigrant român, eşti suspendat o viaţă întreagă, de fapt nu există.
A murit şi, încet-încet, va muri şi în tine.

... impotriva prostiei zeii insisi lupta in zadar ...

Autor: Alin Fumurescu

Alin Fumurescu - preda filosofie politica la Indiana University-Bloomington (deocamdata)

"Pana acum am facut medicina, am condus sau/si colaborat la mai multe
publicatii - NU, Ziua, Tribuna, Steaua, Ziarul de Cluj, Clujeanul,
Evenimentul Zilei, Business Magazin, Money Express, Cotidianul, Dilema
Veche, ma tarasc prin pesteri, am scris piese de teatru (una jucata la
Teatrul National Tg-Mures, alta la Teatrul National din Cluj), merg la
pescuit, am terminat Filosofia, doua masterate in Stiinte Politice
(unul in Franta, celalalt in USA), am explorat un afluent necartat al
Amazonului, sunt ABD la Indiana University-Bloomington, iar cand ma
satur de stat pe canapea ma catar pe munti sau lesin de caldura prin
desert. Habar nu am ce voi face in continuare... "

Opinii: Răbdare, răbdare, dar... şi noi, că orişice, ...orişicum!”

 

Răbdare, răbdare, dar... şi noi, că orişice, ...orişicum!”

Şi eu, ca tot românul, care se uită la televizor (în ideea de a mă informa şi de a înţelege lumea înconjurătoare, de a mi-o reprezenta, măcar la nivelul limbajului pentru a găsi şi a-mi da, evident, un sens - în ultimă instanţă, test de inteligenţă şi adaptare), văd şi aud, de acolo, că tot ce mi se întâmplă ar ţine de faptul că aş fi... sub limită. Că nu mă duce  gogoloiul şi, din acest motiv,  instituţii care mai de care, dar mai ales politice nu trebuie să-şi mai bată capul, câtă vreme ,,chestiuni  arzătoare la ordinea zilei” depăşesc înţelegerea mea. Pe de altă parte, spune la ,,telembizor” ,,mon cher”, că, dacă mai vreau să mai bag mâine mămăligă în gură, (astăzi, în rai, n-a mai fost nici măcar mălai!) trebuie să accept. Cu alte cuvinte, starea actuală (a noastră, a tuturor, că dacă ar fi doar a mea, ,,trai pe vătrai, nineacă!”) e una de supunere,  nu una de pus sub semnul întrebării, de despicat precum firul în patru, de gândit şi de găsi soluţii. Ce să mai zic? La drept vorbind,  dacă a spus-o şi Brucan, trebuie să fiu cumva de acord cu faptul  că lumea se împarte în proşti şi deştepţi. Ei, bine, într-un context oarecare, pe vremea când mai  puteam glumi, un şef, (cu „foncţie”), mi-a reamintit , într-un oarecare târg mare, spusa profesorului. ,,Mda! - i-am răspun eu - şi aci regula e aceeaşi. ...Numai că  deştepţii   vin din provincie. Acum când provincia, ,,parcă e, parcă nu e”, contextual, mă tot întreb unde mă postez eu, unde se află semenul meu şi, evident, cel care o spune sus şi tare: „acceptă şi ai răbdare!”
Cu sufletul pus pe calea ferată, gata de capitulare, îmi aduc aminte că textul conform căruia în perioada contemporană, considerată ca fiind a treia tematizare filosofică, “lumea este dată prin comunicare, prin semnificare, şi lucrul este numai un semn printre semne. Semnul este primordial pentru că lumea nu există decât în măsura în care există limba, iar cunoaşterea este relativă la comunicare pentru că ordinea comunicării este prealabilă cunoaşterii”, (...) “animalele trăiesc în mediu; omul trăieşte în lume. Mediul se constituie la nivelul stimulilor şi indicilor, al semnalelor şi simptomelor, pe când lumea nu poate apărea decât la nivelul semnelor” (A. Codoban, Semn şi Interpretare, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2001, pp. 14-15) .
Mda! – iar aprob repetând: ,,animalele trăiesc în mediu; omul trăieşte în lume”,  şi asta pentru că , adaug eu, comunică (limbaj articulat la nivelul conştinţei).  Mă crucesc şi mă întreb (prin raportare la textul biblic): dacă, mai nou, comunicare nu e, nimic nu e? Altfel spus, ce nu comunicăm  nu există?  Nu! Sau cel puţin aşa spun F. van Eemeren şi R. Grootendorst în La Nouvelle dialectique, Éditions Kimé, Paris, 1996. p. 39. : ,,ceea ce este şi ceea ce cunoaştem ca realitate este relativ la comunicare: ceea ce nu comunicăm nu există”,
 Las la o parte citatul, fie şi numai  pentru faptul că lucrurile pot fi şi altfel, însă nu pot trece cu vederea că discursul este un act de limbaj în care trebuie măcar picurată, vrând  sau nu , informaţia. Iar ea, informaţia,  ar trebui  redată la nivelul unei structuri logice şi coerente, căreia, după spusa lui Noica, i s-ar asociza şi un înţeles. Înţeles, adăugăm noi, dacă şi numai dacă, în exprimare este şi un gram de adevăr. Altfel spus, aceste acte de limbaj sunt  percepute dacă receptorul este în măsură să recunoască şi propoziţiile şi funcţia lor comunicativă, să distingă între un act de limbaj direct sau indirect, simplu sau complex, şi să-i cunoască valoarea de adevăr. În caz contrar, discursul, oricât de savant ar fi, este cam tot un fel de bălmăjală  în timpul căreia palavragiului îi scapă păsăreii pe gură.
Domnule, asta e!  Ca să vezi, abia acum îmi dau seamna de unde hoardele de porumbei prin centrul oaraşelor! Mai ales după campaniile electorale!
 Lăsând gluma, pentru o mai mare limpezime (evident, la nivel ştiinţific), trebuie să aduc aminte faptul că actele de limbaj posedă, din perspectiva autorilor menţionaţi mai sus,  cel puţin câteva proprietăţi:
1. actul de limbaj este o acţiune, în consecinţă informaţia pregăteşte, incită, ea are datele pentru valoarea de decizie, deci de acţiune;
2. actul de limbaj este un act intenţional;
3. actul de limbaj este un act convenţional care depinde, în realizarea sa, de anumite condiţii;
4. actul de limbaj este determinat contextual.
 În acelaşi scop, mă simt obligat să spun (fără a nuanţa), faptul că informaţia-enunţ este uşor  localizată şi considerată ca adevărată, dacă îndeplineşte măcar câteva condiţii de indentificare:
1. Condiţia de conţinut propoziţional;
2. Condiţia esenţială;
3. Condiţii pregătitoare;
4. Condiţii de responsabilitate  (ibidem, p. 39).
Dacă aş mai adauga la cele enunţate anterior şi numai faptul că F. van Eemeren, R. Grootendorst clasifică actele de limbaj în: Acte de limbaj reprezentative, directive, promisive, expresive, declarative etc., am da cel puţin nuanţă, dacă nu şi credibilitate, celor spuse. Cert este că o analiză pertinentă de text şi de conţinut pune în evidenţă atât tipul propoziţiilor cât şi valoarea lor de adevăr. Iar dacă ele, propoziţiile, mustesc a adevăr, în conţinut,  în faţă iese şi vorbitorul, oricine ar fi: eu, omul de rând, semenul meu, savant de renume, politicianul etc.
Cu toate acestea, după toate cele spuse, pentru că veşnic am fugit de ermetisme ca dracu de tămâie, trebuie să recunosc faptul că şi acum, la fel ca la început, sunt în aceeaşi mare încurcătură! Pe de o parte, bâjbâi în a-mi  găsi locul (prost sau deştept? – Dumnezeu ştie! Cică ar depinde, în mare măsură, de... p----d, S--ă, şi, evident, de perspectivă, la care, mă rog, trebuie adăugată şi interpretarea. Asta pentru că sunt din cei ce se ocupă cu ea!), pe de alta, cei ce ar trebui să vorbească, tăcând (lăsând la o parte momentele în care bat câmpii), îmi dovedesc, fără ezitare, că  nu există,  şi nu în ultimul rând, în lipsa celor anterioare, analiza, fie ea şi de domeniul ştiinţei, tot un fel de apă de ploaie se cheamă.
„Speculaţii! Face şi ăsta pe deşteptul!” – ar putea spune, pe bună dreptate, chiar şi un confrate.  Iar atunci, ce-mi rămâne? Să vă invit să ne uităm în jur, să vedem ce ni se întâmplă şi... voi decideţi. Ca eu, ,,omul aruncat în lume”, mă tot poticnesc.  Acum şi pentru faptul că tocmai au ieşit prealaţii cu moaşte la plimbare de parcă sfinţii ar fi de vânzare!, (Poate greşesc, Dumnezeu să mă ierte!), propovăduind şi ei răbdare. Deci, „...puţintică răbdare, chestiuni  arzătoare la ordinea zilei” zice ,,mon cher” de la tribună, răbdare zice şi popa (că tot a mai făcut-o şi o face zi de zi în slujba... domnului cutare), răbdare...  Parafrazând întreb: răbdare, răbdare, dar... şi noi, că orişice! Orişicum?... De votat (v)-am votat! În plus, acum şi până când?
,,E, şi dumneata...” – îmi zice unul Stan ( ăla păţitul,  aţi auzit de el, de pe la mine din Bulzeşti) -  ,,parcă n-ai şti! Până ce-or face ăştia toţi, dar toţi,  cocoaşa mare!”  Da? ,,Da!”
Ei, păi, atunci, fraţilor, ce să mai zic: răbdare!
 Răbdare, răbdare, dar... şi noi, că orişice?!... Orişicum?!... Nu?

Duminică, 24 10 2010,                                 Autor: Nicolae Bălaşa
      Bulzeşti, Dolj   

Vesnicia incepe cu Ion Iliescu

In ce masura mai seamana PSD cu discursul lui Ion Iliescu de la congresul mobilizator care l-a adus la microfon cu mesaj inclusiv pe Radu Sarbu, reprezentantul unui partid care-l socotea pe fondatorul socialismului cu fata umana ca fiind la originea tuturor necazurilor de dupa revolutie ale romanilor?

Socotind dupa cantitatea discursului, intr-o mica masura. Cele peste 40 de minute de analiza denota ca neamaiavand audienta in interior, fiind de multisor nevorbit cu rost, Ion Iliescu a folosit ocazia pentru a arata ca inca exista, si are o capacitate de lupta demna de lauda.

Dar nu atat spre poporul pesedist s-a adresat el, ci mai ales spre bazinul sau electoral, care inclin sa cred ca mai are inca o consistenta de invidiat, cu toate ca parintele PSD se afla la varsta la care ar trebui sa impleteasca botosei.

Care bazin electoral nu are unitate de masura pentru populism, acest concept lipsindu-i cu desavarsire din fondul principal de cuvinte. Cum sa nu fie asa, de vreme ce este destinatarul manierei lui Ion Iliescu de-a socoti vremurile pe care le-a calarit timp de10 ani?

Presedintele-fondator este constient ca fiind un rasfatat al sistemului, a facut parte din el si si-a pus amprenta asupra dezvotarii democratiei romanesti, dar in ochii electorarului, care are memorie scurta, asta nu are importanta. In ce masura a ajuns societatea in care ne invartim sa sufere de toate bolile de nervi si din cauza prestatiei sale parintesti nu mai conteaza - aceasta este singura constatare in jurul careia ma invart de cand l-am ascultat, si ma intreb cati dintre romani isi mai amintesc.

In fapt, pe o aducere-aminte selectiva se bazeaza Ion Iliescu. Principala caracteristica a companiei pentru cucerirea puterii de catre PSD este demonizarea actualilor guvernanti prin comparatia cu dictatura lui Nicolae Ceausescu.

Socialismul modern pe care pretinde ca-l presteaza face apel la mancare si acoperis, cu capitolul distinct constituit de categoria "sa luam de la bogati si sa dam la saraci". Un mesaj drag, probabil, unor investitori care se aude ca se pregatesc sa ne calce pragul, invitati de forta de munca tot mai ieftina si mai deznadajduita. Bun venit, impozitul pe profitul dumneavoastra tocmai s-a dublat!

Dar politica pasilor cu bataie lunga nu se afla in intentiile socialistilor. Sa apuce mai intai puterea, si apoi or mai vedea ei.

Pana atunci, sa le spunem oamenilor ca tara are un potential agricol enorm, pe care nimeni nu l-a pus in valoare. Ca mor de foame la marginea ogorului, ca dreapta a destabilizat economia de fiecare data cand a venit la putere dupa ce guvernarile socialiste au reparat-o cat de cat.

Mai ramanea sa-si aduca aminte Ion Iliescu de mosieri, sa reafirme ca proprietatea este un moft, si tacamul era complet. Doar ca tinta sa electorala se afla si in zona urmasilor acestora, si nu dadea bine.

Dar haideti sa spunem ca PSD isi va repara toate greselile cand va ajunge la putere, toate erorile de judecata. Va termina cu furtisagurile care adusesera acum cativa ani Romania in topul clasamentului coruptiei. Mie imi trebuie insa mai mult decat sperante.

As fi apreciat urmatoarea fraza: Am furat de-am rupt, au furat si urmasii nostri ce le-am mai lasat, dar de-acum gata, nu a mai ramas nimic, tragem linie si punem osul. Dar ea n-a venit! 

 

Sursa:Ziare.com

Ion Iliescu despre Marian Vanghelie: "A ajuns golanul ăsta să dea linia partidului”

Invitarea lui Sorin Oprescu la Congresul PSD a încins spiritele în rândul social-democraţilor.

„Oprescu nu trebuia invitat pentru că face afaceri cu PDL, cu Elena Udrea şi Bogdan Buzăianu”, i-a spus Marian Vanghelie lui Victor Ponta ieri seară la şedinţa Comitetului Executiv al PSD.

Vanghelie a adăugat că nu i-a plăcut acest lucru, moment în care a intervenit Ion Iliescu şi i-a retezat discursul. „Nici mie nu mi-a plăcut ce ai făcut cu Dan Diaconescu. Aşa că ia loc”, i-a spus Iliescu.

Preşedintele de onoare al PSD s-a referit la faptul Marian Vanghelie l-a invitat pe patronul OTV să participe şi să ia cuvântul la Conferinţa organizaţiei de Bucureşti desfăşurată joi seară.

Opoziţia lui Vanghelie faţă de Oprescu l-a iritat destul de tare pe Ion Iliescu. Potrivit unor surse din PSD, ieri seară, într-un grup restrâns de lideri PSD, Ion Iliescu a avut o exprimare foarte dură la adresa lui Vanghelie.

„A ajuns golanul ăsta să dea linia partidului!”, ar fi spus Iliescu indignat că Vanghelie s-a opus invitării lui Sorin Oprescu la Congresul PSD.

Este de notorietatea relaţia strânsă dintre Sorin Oprescu şi Ion Iliescu. Primarul capitalei este considerat copilul de suflet al lui Ion Iliescu.

Neagu Djuvara: Iliescu si Hrebenciuc, criminali pentru Romania

Reputatul istoric Neagu Djuvara considera ca PNL nu poate "sa mearga mana in mana" cu PSD, partid  care "are in spate umbra lui Iliescu, a lui Cozmanca sau a lui Hrebenciuc", toti acesti oameni politici fiind in opinia sa "criminali".

Intr-un interviu acordat Adevarul, Neagu Djuvara a criticat decizia lui Crin Antonescu de a se alia in turul doi al prezidentialelor cu social-democratii, in vederea sustinerii lui Mircea Geoana.

"Eu i-as fi spus lui Crin Antonescu ca nu se poate ca un partid liberal sa mearga mana-n mana cu Geoana care, desi e mai occidentalizat decat ceilalti, are in spate umbra lui Iliescu, a lui Cozmanca sau a lui Hrebenciuc.(...)Criminali! Sunt cei mai nocivi pentru ca eu continuu sa cred ca ei trag diverse sfori", a afirmat istoricul.

Acesta s-a aratat indignat de "democratia originala" prezidata de Ion Iliescu, care "ne-a intarziat cu zece ani intrarea in Europa", si dezamagit de "naivitatea" lui Emil Constantinescu, presedintele caruia "i-au trebuit patru ani ca sa-si dea seama ca fosta Securitate continua sa conduca tara".

In ceea ce il priveste pe presedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, Neagu Djuvara considera ca acesta este un politician "dibaci", dar, in istoria romanilor, "va fi infierat si considerat omul care a intarziat integrarea Romaniei in Europa si care a vrut sa continue pe ascuns comunismul".

"Eu nu am o problema impotriva unui om, dar el este adus de aceasta clica care se manifesta in Parlament si care a pus mana pe averi colosale...", mai apreciaza Neagu Djuvara.

E o rusine ca nu am scos la lumina ce s-a intamplat in decembrie '89 si la mineriade

Istoricul anunta ca va publica o scrisoare deschisa adresata presedintelui Basescu, in care ii va spune ca "e o rusine faptul ca, dupa 20 de ani, noi nu am scos inca la lumina ce s-a intamplat in decembrie 1989 si nici in cele trei mineriade".

"El ne-a fagaduit ca va da drumul Justitiei pentru a incepe aceste procese. Uite ca au trecut noua luni si ca n-a facut nimic... Asa ca eu o sa-i aduc aminte. Acesta este un cancer pe care noi trebuie sa-l operam acum cu bisturiul. Daca nu-l operam, sa stiti ca nu se incepe vindecarea Romaniei", a avertizat Neagu Djuvara.

Intrebat daca este de acord cu acuzatiile care i se aduc lui Traian Basescu, ca ar face parte din "sistemul ticalosit", istoricul a raspuns: "Nu-mi dau seama, dar presedintele poate iesi din 'sistemul ticalosit' daca-si tine promisiunea de care am vorbit. Romanul, in general, are fibra politica, chiar daca ne-am saracit si am scos smantana de pe tara in ultimii 20 de ani. Putem juca un rol in Europa, daca ne insanatosim mai intai in tara".

Iliescu se teme de tradare

In democratie, dar mai ales in democratia noastra "originala", se poarta lupta politica, insa nu cea drepta, cea bazata pe rezultatul voturilor, ci lupta smechera, cu suspendari si daramari de guverne, precum cea care se programeaza acum.

Ultimele declaratii ale domnului Ion Iliescu, presedinte de onoare al PSD, par sa spuna ca domnia sa se teme de tradare, iar de aceea crede ca se impune o alianta, parafata si legalizata la tribunal, cu liberalii, pentru ca ofensiva impotriva actualului guvern si a presedintelui sa dea roade.

Si daca domnia sa lasa sa se inteleaga ca se teme de tradare, stie foarte bine ce spune la experienta sa de politician. Ion Iliescu stie mai bine decat oricare alt politician ca in politica nu exista caracter, prieteni, familie.

In politica exista doar interese si cine indrazneste sa-si tradeze prietenul de interese este eliminat imediat de cel mai tare, de cel care, la momentul potrivit, tine in mana cartea cea mai puternica, cum de altfel, s-a si intamplat. Asa ca suspiciunea domnului Iliescu se bazeaza pe fapte si nu pe banuieli.

Mergand pe firul declaratiei domnului Ion Iliescu, vedem insa ca nu e vorba numai de tradarea celor cu care au un interes comun - suspendarea presedintelui si daramarea guvernului actual - ci de ceva mult mai grav.

Domnul Iliescu isi doreste sa aiba PNL-ul alaturi, sa-l controleze si sa-i impuna o noua orientare care sa corespunda intentiilor sale, ca nu cumva sa se refaca dreapta.

Cu alte cuvinte, pentru Ion Iliescu nu conteaza viitorul PNL, acum PNL trebuie anihilat, eventual contopit sau absorbit total de PSD, ca nu cumva sa se refaca Alianta DA cea care, in 2004, a castigat alegerile.

Se vede ca politica de dreapta a actualului guvern il deranjeaza si il revolta pe Ion Iliescu. Domnia sa considera ca, daca in anii '90 a existat o orientare de stanga, rezultata din alegerile care au urmat, Romania trebuie sa revina la starea de atunci cu PSD in frunte.

De asta data, Ion Iliescu nu a mai fost diplomat in declaratii. A spus clar, raspicat ce isi doreste ca sa priceapa tot omul: distrugerea dreptei, folosindu-se ca de o uneala ucigatoare chiar de un partid de dreapta, fara sa se gandeasca la consecintele in timp pe care ar trebui sa le suporte PNL, si revenirea, intoarcerea Romaniei la social-democratia anilor '90, ca fiind ceva de la sine inteles, ceva prestabilit.

Dar de voturile romanilor, de dorintele si preferintele lor, Ion Iliescu nu pomeneste nimic, pentru ca votantii inca nu fac parte din regula jocului dumnealui.

Si se spunea ca domnul Ion Iliescu nu mai are nici un cuvant de spus in PSD si ca functia onorifica pe care o are nu-l autorizeaza sa ia decizii.

Eu cred ca toate deciziile in PSD se iau la initiativa, la propunerea lui Ion Iliescu si ca Victor Ponta, cel ales sef PSD, fara niciun merit, ci doar pentru ca asa a vrut presedintele onorific, nu este altceva decat marioneta sonora care transmite in eter si spre cei care vor sa-l asculte, ce vrea seful din spatele usilor inchise.

Geoana: Rivalitatea dintre PSD si PNL trebuie pusa la congelator

Mircea Geoana, presedintele Senatului, a declarat ca PSD si PNL trebuie sa puna "la congelator" rivalitatile, pentru moment, in conditiile in care obiectivul principal este daramarea Guvernului Boc.

Geoana a precizat ca intelege "obsesia" liberalilor in ceea ce priveste PSD, care este un partid mare si, momentan, partidul numarul unu in sondaje, dar si "germenul de rivalitate pentru ce va sa fie dupa alegerile viitoare". Liderul PSD a pus insa accentul pe unitate, in lupta cu Guvernul.

"Va fi o bataie intre stanga si dreapta, intre PSD si PNL, pentru urmatorii 20 de ani. (...) Eu cred ca orice rivalitate intre PSD si PNL trebuie, pentru moment pusa in congelator, va avea timp sa se dezvolte", a spus Mircea Geoana, la Realitatea TV.

Demnitar Demagog: Îl rog pe dl. Jeoana, împreună cu "rivalitatea" sa mai bage pe cineva la congelator, ar putea sa-i bage și pe stimabili Ilici, Hrebe..., Crina și Nastasian, sa vedem ce pot face toți aceștia împreună cu "rivalitatea" la congelator, voi ce părere aveți, pe cine ar mai putea Jeoana sa bage la congelator?

Sursa foto: www.tykryt.com

Angajam Cocalar: La bursa de locuri de munca din Buzau s-a oferit un post de cocalar

Bursa locurilor de munca din Buzau a postat un anunt cel putin neobisnuit, privind un post de cocalar: reprezentantii AJOFM sustin insa ca este vorba despre o greseala de litera in anunt.
Postul de cocalar este oferit de o firma de comert si prestari servicii, iar pentru a candida nu este nevoie de studii superioare, conform Realitatea Tv.

Reprezentantii AJOFM sustin insa ca postul nu este pentru un smecheras de cartier, ci pentru un "cocator", pentru ca anuntul contine o greseala de litera.


Sursa foto: bacaulevanghelic.wordpress.com

Ponta, isteric: Meritam sa fim condusi de hoti

Scandalul Roberta Anastase - Victor Ponta care a evoluat pe parcursul zilei de marti de la insulte la acuzatii penale si mediatizarea acestuia l-au adus in pragul isteriei pe seful PSD care a tinut sa intervina intr-o emisiune televizata pentru a declara sus si tare ca "meritam sa fim condusi de hoti".

De ce? Pentru ca posturile de stiri toaca mailul primit de Roberta Anastase, care, potrivit dansei, ar demonstra incercarea PSD de a-si vinde voturile la Legea pensiilor, in loc sa discute despre soarta pensionarilor si frauda din Parlament de care se face vinovata Puterea.

Intr-o interventie telefonica la "Ora de foc" de la Realitatea TV, Ponta a vituperat ca mass-media "nu discuta despre hotul prins, Roberta Anastase", ci despre o "petarda" aruncata de aceasta cu "tupeu" si "nesimtire" ca sa se apere dupa ce a fraudat votul la o lege esentiala in Parlament.

"Orice discutie serioasa pe legea pensiilor si frauda nu mai e importanta. Importanta e ca o domnisoara prinsa la furat a iesit si a zis ca si altii sunt vinovati (...) O tara incapabila sa discute de fondul problemei (Legea pensiilor - n.red.) isi merita conducatorii hoti", a rostit raspicat Victor Ponta, lansand acuzatii la adresa televiziunilor de stiri care toata seara au tocat mailul buclucas primit de presedintele Camerei Deputatilor.

Liderul PSD sustine ca s-a saturat sa se justifice de fiecare data cand e prinsa Roberta Anastase la furat si incepe sa lanseze si ea acuzatii. 

 

Dragi cititori, credeți că domnul Ponta nu este luat în seama atât cât merită, de ce oare?

Comunismul nu moare si nu se preda

Una dintre cheile sistemului comunist era dependenta omului de stat. De la stat venea casa, de la stat serviciul de la stat salariul, de la stat mancarea, de la stat caldura si apa calda etc. Cate erau ele, cum erau ele, erau pentru ca le dadea statul. Iar el cerea in schimb doar ascultare fara cracnire.

Statul acesta paternalist a sufocat sistematic orice forma de independenta, orice forma de initiativa, orice iesire din randul perfect aliniat si disciplinat al dependentilor. Cei indaratnici ajungeau in inchisoare sau mureau la frontiera.

Un recent studiu Oxford Analytica ne spune ca in Romania mentalitatea comunista supravietuieste, ca ea este cauza pentru care batem pasul pe loc si ca la noi cei energici sau idealisti sunt respinsi de sistem.

In spatele acestui diagnostic dur, pus la mai bine de doua decenii de la caderea teoretica a comunismului, sta in continuare aceeasi dependenta maladiva de statul paternalist, abil intretinuta de politicieni care fie nu pot concepe o alta lume, asa cum este Ion Iliescu, fie au inteles cat de utila este ea pentru a capata voturi fara cine stie efort.

E firesc deci ca intreaga legislatie a Romaniei nu face altceva decat sa conserve dependenta omului fata de stat, pentru ca el sa poate fi inclus cu usurinta in marea masa de manevra electorala o data la 4 sau 5 ani. Si va propun doar cateva exemple recente.

Locatarii care s-au debransat de la sistemul centralizat de incalzire sunt obligati sa plateasca in continuare o parte din factura la energia termica a blocurilor pentru ca, pasamite, ar beneficia in continuare de ea, prin pereti. Iar procentul pus in spinarea debransatilor poate ajunge la 30, chiar 50%.

Reglementarea este aberanta macar pentru ca, potrivit specialistilor, igonora regulile termodinamicii: caldura nu circula doar de la bransati catre debransati, ci si invers. Ba uneori mai ales invers, pentru ca proprietarii de centrale proprii au, de obicei, apartamentele incazite mai repede si mai bine. Legea este insa menita sa dea o gura de oxigen sistemului centralizat de incalzire, acum ca Guvernul si multe autoritati locale au taiat subventiile.

Sistemul acesta centralizat nu poate fi decat pagubos, cel putin pentru ca pierderile sunt mari si inevitabile, avand in vedere transportul agentului termic pe distante relativ mari. Daca toti banii aruncati pe subventii menite sa-l mentina viu ar fi fost investiti in subventionarea centralelor de bloc sau de apartament, in acest moment incalzirea centrala ar fi istorie. Dar cum sa dispara caldura care vine de la stat, subventionata de statul tatuc, cum sa fi renuntat statul la aceasta forma perversa de dependenta fata de el, care, pe deasupra, a umflat pana la refuz nenumarate buzunare private?

Un alt exemplu ii vizeaza pe titularii profesiilor independente si pe cei care incaseaza drepturi de autor, readusi recent, cu forta, sub umbrela statului care, nu-i asa?, stie mai bine sa aiba grija de ei. Vor nu vor, acesti oameni au obligatia sa se lege de sistemul public de pensii si sa cotizeze la Casa de Sanatate, chiar daca au asigurari private in ambele domenii. Statul paternalist si-a intins tentaculele si i-a prins din nou in ele, caci independenta este ultimul lucru de dorit.

Se plange Guvernul pe toate drumurile ca nu are bani pentru a sustine prioritatile nationale, dar nu inchide robinetul pomenilor care in fiecare an electoral functioneaza pe post de mita electorala. In Romania exista 200 de tipuri de ajutoare sociale, in frunte cu scandalosul venit minim, pe care si l-au pus la butoniera toate partidele politice.

Sigur ca protectia sociala este necesara, insa numai in cazurile celor cu adevarat indreptatiti, insa la noi ajutorul ajunge la toti puturosii si smecherii. La tara nu mai gasesti oameni sa coseasca sau sa culeaga fructele de prin livezi pentru ca sate intregi incaseaza acest venit minim, fara sa presteze vreun minut de munca in folosul comunitatii, dupa cum cere legea. Asa isi asigura primarul realegerea. Pensia minima nu e tot o pomana data celor care n-au cotizat niciodata? Dar statul paternalist are grija de toti, pentru ca, nu-i asa, comunismul trebuie sa supravietuiasca.

Sunt doar cateva exemple din multii bolovani legati de picioarele unei tari condamnata de 20 de ani sa stagneze intr-un limbo. De fapt, un singur lucru s-a schimbat cu adevarat, dupa cum remarca si Oxford Analytica. Daca inainte independentii cu initativa sfarseau in puscarii sau mureau pe frontiera, acum ei pleaca pe capete din tara.Sursa: Ziare.com

Raportul Oxford Analytica: românii sunt dezamăgiţi de proasta guvernare şi vor să emigreze

Profesioniştii talentaţi din România sunt dezamăgiţi de salariile mici, corupţie şi nepotism, motive pentru care 10% din populaţie a emigrat în ultimii 20 de ani, potrivit analizei realizate de prestigiosul think-tank britanic Oxford Analytica.

De asemenea, numărul celor care vor să emigreze este în creştere, mulţi considerând că ţara este prost guvernată şi că nu există loc pentru profesionalism. Mai mult, arată analiza, românii din clasa de mijloc, adică aceia care ar trebuie să aducă progresul economic şi social, văd „jocul politic ca un spectacol media vulgar, însă sunt prea apatici să înlocuiască partidele discreditate cu altele noi, care au o agendă ce-şi propune rezolvarea problemelor”.

Intitulat „Sistemul îi exclude pe cei energici şi idealişti”, raportul, publicat joi, arată că România continuă să prezinte caracteristicile care au făcut-o sa bată pasul pe loc la mult timp după răsturnarea comunismului. Îngrijorător este faptul că milioanele de români care pun preţ pe valori şi sunt energici, dorind progresul ţării, sunt excluşi de la putere, iar mulţi consideră că ţara merge într-o direcţie greşită şi vor să emigreze.

Raportul mai arată că:

• La aproape patru ani după ce România a devenit membru cu drepturi depline al UE, speranţele foarte mari ale unui impact catalitic asupra societăţii şi a economiei au fost spulberate
  
  
• Activitatea economică este afectată de birocraţia exacerbată, iar semnele renaşterii economice sunt greu de observat
  
  
• România, o ţară bogată în terenuri arabile, a ajuns să importe majoritatea produselor agricole, după ce persoane din sistem au distrus agricultura
  
  
• Modernizarea instituţiilor statului a eşuat, structurile care ar trebui să asigue independenţa justiţiei şchioapătă, după ce au fost sabotate de Parlament
  
  
• Sistemele de educaţie şi sănătate sunt devastate de corupţie, iar standardele de eficienţe sunt în declin
  
  
• Mogulii economici au cumpărat bunuri de stat şi au ajuns să controleze şi presa locală, iar singura instituţie care se bucură de prestigiu în România este Biserica Ortodoxă

Sursa: Evz.ro

Ponta: Basescu ar trebui sa stea in aceeasi celula cu domnul Vintu..Videanu: Ponta e inca un copil care se joaca in recreatie

Presedintele PSD, Victor Ponta, a comentat arestarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vintu spunand ca, din punct de vedere politic, acesta ar trebui sa ramana in arest si impreuna cu acesta in celula ar trebui sa stea si presedintele Traian Basescu.

Liderul PSD a fost intrebat cum comenteaza arestarea lui Vintu.

"Strict juridic, nu pot sa comentez pentru ca nu stiu ce e in acel dosar. Strict politic, daca ma intrebati pe mine, nu cred ca domnul Vintu ar trebui eliberat, cred ca domnul Basescu ar trebui sa stea in aceeasi celula cu domnul Vintu.

Au foarte multe lucruri sa-si spuna, se cunosc foarte bine, de foarte mult timp, si cred ca pentru Romania ar fi o perioada buna de timp in care cei doi ar sta impreuna, iar noi am putea sa scoatem Romania din criza", a raspuns Ponta. 

 

Videanu a fost rugat sa comenteze afirmatia lui Victor Ponta "au plecat hotii si au venit prostii", facuta cu ocazia remanierii Guvernului, Videanu a replicat la fel de dur: "La imaturitatea unui individ ca Ponta, e inca un copil care se joaca in recreatie. Nu realizeaza ca e presedintele unui partid si nici partidul nu cred ca-si da seama ca il are pe Ponta presedinte".

 

Facem un exercițiu de imaginație, dumneavoastră dragi cititori, unde-l vedeți pe d-l Ponta, in recreatie sau in alta parte?

Nicolas Sarkozy, criticat de presa internationala pentru expulzarea rromilor

Presa se dezlantuie impotriva presedintelui francez Nicolas Sarkozy, criticand aspru noua sa politica de securitate, intrand aici si politica de expulzare a rromilor.
In ultimele saptamani, ziarele franceze au scos artileria grea impotriva sefului statului, scrie AFP.

Revista Marianne il califica drept "un huligan al Republicii", intr-un articol cu un titlu foarte ironic: "Oda unui imens sef de stat".

In ultima sa editie, Nouvel Observateur loveste in imaginea sefului de stat publicand o fotografie alb negru, in care Nicolas Sarkozy este neras, cu ochii rosii, asemenea unui delincvent. "Este acest om periculos?", se intreaba jurnalistii.

Toate aceste critici vin dupa ce ziarul Le Point, cu orientare de dreapta, se intreba in iunie daca Sarkozy "este atat de nul".

Si presa internationala il ataca pe presedintele francez. The Economist scrie ca Nicolas Sarkozy este "incredibilul presedinte care se micsoreaza".

"Presa se hraneste din necazurile 'telepresedintelui', asa cum s-a hranit la un moment dat din iesirile lui", afirma sociologul Denis Muzet, adaugand ca jurnalistii distrug simbolurile la a caror creare au contribuit.

"Concentrand toata puterea, Nicolas Sarkozy concentreaza si toate atacurile", afirma, la randul sau, sociologul Philippe Riutort. 

Ce spuneți dragi cititori, a procedat corect președintele Franței în problema Țiganilor?

Adevaratii castigatori din 2012 vor fi cei care sustin acum actul de guvernare, chiar daca in acest moment sunt singurii care suporta costurile politice ale masurilor de austeritate, le-a transmis premierul Emil Boc liderilor locali ai PD-L, reuniti la Drobeta Turnu Severin.

"Stiu dificultatile pe care le aveti din cauza faptului ca guvernul este obligat sa ia toate aceste masuri pentru reformarea statului, care presupun costuri politice de moment. Adevaratii castigatori vor fi romanii care vor avea un stat cu care sa se mandreasca in UE si, din punct de vedere politic, in 2012, principalii castigatori politici vor fi cei care azi sustin guvernul: PD-L si celelalte partide din arcul guvernamental - UDMR, UNPR si grupul minoritatilor nationale, carora doresc sa le multumesc inca o data pe aceasta cale", a declarat Emil Boc la Drobeta Turnu Severin, unde conducerea centrala s-a reunit cu liderii din teritoriu.

Potrivit premierului, "PD-L si-a asumat cea mai dura reforma din ultimii 20 de ani, o reforma atat de necesara pentru Romania, care presupune ca mai multi bani sa fie orientati catre investitii, adica pentru crearea mai multor locuri de munca".

Emil Boc a mai precizat ca "un prim pas catre diminuarea deficitelor la pensii" va fi adoptarea legii pensiilor, care ar trebui sa se produca saptamana viitoare.

Totodata, premierul a reamintit colegilor de partid faptul ca reforma mai presupune si tintirea cheltuielilor cu protectia sociala, adica sa fie adresate celor "care se afla cu adevarat in nevoie".

Primul ministru si-a incheiat discursul amintind despre necesitatea descentralizarii si atragerii de fonduri europene.

"PD-L este partidul administratiei publice locale, motorul PD-L rezida in ceea ce faceti dumneavoastra la nivel local si judetean. Intalnirea de azi isi propune sa faca o analiza riguroasa a doua demersuri si promisiuni in care guvernul este angajat: procesul de descentralziare si absortia de fonduri europene.

Descentralizarea inseamna puterea de a conferi administratiilor locale mai multe atributii, concomitent cu distributia financiara pentru acoperirea cheltuielilor aferente (...). In ce priveste fondurile europene, vreau sa tratam problema cu maxima responsabilitate", a conchis Emil Boc. Sursa: Ziare.com