12 dec. 2011

Ponta era in repaus intelectual cand a anuntat ca nu plateste taxa TV

Presedintele PSD Victor Ponta se afla "in repaus intelectual" atunci cand a spus ca nu plateste taxa TV, considera deputatul PDL William Brinza, care si-a exprimat speranta ca liderul social-democratilor "va trece peste si nu va petrece multe clipe in aceasta stare pentru ca telurile domniei sale sunt marete".
Ponta: De azi nu mai platesc taxa TVR, sper sa nu ma aresteze Blejnar

"Stiu ca ironia fina este apanajul inteligentei, iar domnul Ponta este capabil de asa ceva, cu toate acestea, insa, prin declaratia domniei sale a demonstrat ca, in acel moment, era in repaus intelectual.

Sper sa nu petreaca multe clipe in aceasta stare pentru ca telurile domniei sale sunt marete, iar poporul roman apreciaza inteligenta, activitatea si, in special, simtul umorului. Prin aceasta declaratie distinsul presedinte Ponta lasa insa mult de dorit, dar ramane un presedinte simpatic", crede William Brinza, potrivit unui comunicat remis, luni, Ziare.com.

8 dec. 2011

Djuvara: PNL a facut o porcarie cand a fuzionat cu escrocul de Dan Voiculescu

Neagu Djuvara pare sa aiba multe reprosuri de facut presedintelui PNL, Crin Antonescu, unul dintre ele fiind acela ca a infratit PNL cu PC-ul lui Dan Voiculescu in Alianta de Centru Dreapta.
Seniorul liberal i-a acordat un amplu interviu jurnalistului Robert Turcescu, interviu care va fi difuzat integral in curand, dar din care au fost prezentate pe post cateva fragmente.

In cel difuzat miercuri seara la B1TV, Neagu Djuvara a criticat alianta PNL cu PC."Au facut alta porcarie, cand au fuzionat cu ce ramanea de la escrocul de Dan Voiculescu. Credea PNL ca se umfla cu PC", a spus istoricul.

Acesta si-a exprimat regretul ca Dan Voiculescu nu poate fi "strans cu usa" astfel incat sa paraseasca scena politica dupa verdictul de claborator al Securitatii dat de Inalta Curte.

"Nu poate fi gasit din punct de vedere juridic, sa fie strans cu usa. De unde a avut el bani sa faca faimosul Crescent, trebuie sa ne intoarcem in epoca Ceausescu", a spus Neagu Djuvara. Sursa: Ziare.com

7 dec. 2011

Djuvara despre Crin Antonescu: Dacă prostul nu-i fudul, nu-i prost destul

Liderul PNL, Crin Antonescu, a spus recent despre preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, că s-a retras din politică. "Dacă prostul nu-i fudul, nu-i prost destul", a fost taxat liderul PNL pentru afirmaţiile făcute, de istoricul, scriitorul si filozoful Neagu Djuvara.

"Iubiții de liberali sunt conduși acuma de Antonescu. Acum câteva zile a declarat că Iliescu s-a retras din politică. Ca să spui o asemenea prostie împlinești o vorbă românească: Dacă prostul nu-i fudul, nu-i prost destul. Ăsta este Crin Antonescu", a spus istoricul Neagu Djuvara, într-un interviu acordat jurnalistului Robert Turcescu. Emisiunea "Sub semnul întrebării", difuzată de B1 TV, a prezentat, aseară, un fragment al interviului în care Djuvara vorbeşte despre politicieni precum Ion Iliescu, Crin Antonescu și Victor Ponta.
Ponta, o marionetă în mâinile eternului Iliescu

Despre Ion Iliescu, istoricul a spus că în spatele acestuia se află o parte a membrilor fostului Partid Comunist, care l-au instalat drept președinte după Revoluție, pentru a nu pierde puterea. "Să nu uităm că el a fost adus de un grup, nu este inițiatorul. Știindu-se, de la sfârșitul epocii Ceaușescu, că ar fi unul dintre posibilii succesori, pus deoparte de Ceaușescu, o parte din PC, care a vrut să păstreze puterea, l-a luat pe acesta ca pe un fel de port drapel. În spatele său este un grup întreg, posesor de industrii", a explicat Djuvara.

Acesta a vorbit și despre situația internă din PSD, fiind de părere că liderul partidului, Victor Ponta, nu este decât o marionetă în mâinile eternului Ion Iliescu.
"El îl dirijează pe Victor Ponta, se vede foarte clar", a spus Neagu Djuvara.

Citiţi mai mult: EVZ.ro

26 nov. 2011

UDMR nu face niciun compromis in privinta Tinutului Secuiesc

Liderul UDMR Sfantu Gheorghe, Antal Arpad, se declara convins ca Uniunea nu va face compromisuri in privinta reorganizarii administrative a tarii, spunand ca singura varianta acceptata este ca Tinutul Secuiesc si regiunea Partium sa formeze regiuni separate.
Antal Arpad este deranjat de "reactia de teama" a unor politicieni fata de eventuala regiune Partium (Satu Mare, Bihor, Salaj - n.red).

"Sunt convins ca UDMR nu va face compromisuri in aceasta privinta. A fost exprimat foarte clar punctul de vedere fata de interesul nostru UDMR si am argumentat inclusiv cu tratate europene, internationale, semnate si ratificate de Romania", a spus Antal.

In opinia acestuia, reorganizarea propusa de PDL nu se poate realiza, deoarece incalca o serie de tratate, iar acceptarea ei ar presupune pierderea unor drepturi ale comunitatii maghiare.

"Este evident ca in propunerea noastra sunt doua regiuni, zona Tinutului Secuiesc si zona Partium, unde nu putem face compromisuri. Pe mine ma deranjeaza reactia de teama a unor politicieni fata de o eventuala regiune Partium. Nu cred ca cineva care se gandeste serios la o anexare a acesteia de Ungaria", a afirmat Antal.

Problema reorganizarii administrative nu a fost transata pana in prezent. Reprezentantii UDMR sustin ca reorganizarea nu va avea loc pana in 2012, iar "daca se va face, se va face fara UDMR", pentru ca Uniunea nu accepta variantele propuse pana acum si sustine luarea unei decizii la inceputul urmatorului ciclu electoral. Liderii PDL afirma, la randul lor, ca reorganizarea administrativ-teritoriala ramane intre prioritatile politice ale partidului.

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, declara recent ca reorganizarea administrativ-teritoriala a tarii se va amana, pentru ca nu exista consens in Coaliție. Sursa: MEDIAFAX / Ziare.com

23 nov. 2011

Daily Mail: Printul Charles ar putea deveni in sfarsit rege... in Romania!

Printul Charles al Marii Britanii a asteptat mai mult decat orice alt mostenitor din istoria tarii sa ajunga pe tron - insa acum are o sansa sa accelereze procesul ... in Romania.
Daca printul Charles se plictiseste vreodata sa astepte sa acceada la tron, scrie Daily Mail, atunci ar putea fi tentat de perspectiva de a fi incoronat drept regele Carol al III-lea al Romaniei.

Ziarele central-europene au scris din plin, relateaza sursa citata, speculatiile pe marginea carora Charles ar putea sa devina urmatorul rege al Romaniei, daca aceasta tara va reveni la monarhie.

Ultimul rege, regele Mihai, care a domnit intre anii 1927-1930, si apoi de la 1940 la 1947, a fost fortat sa abdice de catre noii conducatori comunisti ai tarii, care au amenintat ca vor face executii in masa daca nu pleaca. Romania a petrecut apoi cateva decenii de comunism, in special sub dictatorul Nicolae Ceausescu, care a condus tara cu mana de fier din 1965 pana in 1989, cand a fost executat.

Publicatia britanica recunoaste ca sunt slabe sanse ca Charles sa fie considerat un candidat important la tron, atata vreme cat inca mai traieste regele Mihai, desi are varsta de 90 de ani, si oricum acesta are familia sa.

In pofida reintroducerii democratiei, in ultimii ani s-au auzit voci care au cerut intoarcerea la monarhie. Dupa ce a dezvaluit, intr-un interviu, in urma cu cateva saptamani, ca este inrudit cu domnitorul roman Vlad Tepes, nobilul sangeros care a inspirat personajul Dracula, numele lui Charles a fost aruncat in discutie.

Ziarele locale s-au obosit insa sa sublinieze ca pretentiile acestuia la tron sunt sustinute si de faptul ca mama lui Charles, regina Elisabeta a II-a, este vara de rangul trei cu regele Mihai, a carui stra-stra-strabunica a fost Regina Victoria.

Speculatiile au fost amplificate si de vizita "puternicului ministru al Turismului si Dezvoltarii, Elena Udrea, la Londra, unde s-a vazut cu Charles la Clarence House".

Intalnirea nu a fost anuntata in avans, desi au fost facute publice fotografii dupa eveniment, si frumoasa Udrea a vorbit dupa aceea despre gazda sa in termeni caldurosi, spunand ca romanii ar trebui sa semene mai mult cu Charles si sa "aprecieze tara in care traiesc".

Ziarele au mers si mai departe si au speculat ca Charles ar putea renunta la tronul britanic in favoarea fiului sau, Willian, pentru a putea deveni rege al Romaniei. Acestea sustin ca aceste speculatii sunt asa de raspandite incat ar fi motivul pentru care, enervat, presedintele Traian Basescu a lansat o serie de atacuri impotriva fostului rege Mihai si a monarhiei in general.

O sursa de la palat a negat insa speculatiile, spunand ca sunt "ridicole".

Surprinzator, Charles este incredibil de pasionat de Romania. Iubeste zona din jurul muntilor Carpati, in Transilvania, atat de mult, incat a cumparat o casa de vacanta in zona, in secret. Casa in satul Viscri, achizitionata in 2005 cu ajutorul Trustului Mihai Eminescu, o organizatie caritabila cu sediul in Marea Britanie care lucreaza pentru pastrarea caselor de sasi romani de la distrugere, pe care insusi Charles o patroneaza, a costat 18.000 de lire sterline.

In Viscri, aflat la nord-vest de Brasov, traiesc femei si barbati de origine romana si tiganeasca, scrie publicatia citata. Satul a castigat mai multe premii europene pentru restaurare culturala si regenerare economica.

Charles a vizitat satul de mai multe ori si este atat de incantat de simplitatea vietii locale incat isi face vacanta aici in fiecare vara. El si bodyguarzii sai dorm in casele varuite, care au toaletele in curte, si beau suc organic de mere, produs local.

Casa este inchiriata turistilor satrini cand nu este vizitata de print.

21 nov. 2011

Susţin DNA, doar pentru adversari

"Atat timp cat DNA se concentreaza mai putin pe a crea stiri si pe a da pe surse tot felul de lucruri si loveste in ceea ce inseamna varfurile iceberg-ului, varfuri care se vad, ale coruptiei - da, DNA va avea din partea mea si a USL tot sprijinul pentru a ramane o institutie independenta".
Ce frumos grăiește Victor Ponta, acum ca DNA a lovit PDL la un nivel de neimaginat!

Mi-as dori din tot sufletul sa-l pot si crede pe președintele PSD, pentru ca atitudinea constant antiDNA, antiANI si in general anti orice masura de combatere a coruptiei este principalul motiv pentru care revenirea social-democratilor la putere mi se pare un mare pericol. Dar nu pot crede, oricat m-as stradui, ca Victor Ponta este in mod real un sustinator neconditionat al integrității.

19 nov. 2011

Criza datoriilor suverane: Cine datoreaza ce, cui?

Europa se lupta sa gaseasca o iesire din criza zonei euro, in ciuda cresterii datoriilor, scaderii cresterii economice si a nelinistilor pietei. Dar in contextul in care piata financiara globala este interconectata, care sunt repercusiunile din si in afara spatiului euro?
Tarile care imprumuta bani altor state au putin probleme in timpul perioadelor de boom economic, insa atunci cand o natiune nu-si mai poate controla datoriile, bancile din lume si institutiile financiare care au imprumutat risca sa-si piarda banii, noteaza BBC.

Asadar, in acest sistem international interconectat, cine datoreaza ce, cui?

Grecia
Grecia este puternic indatorata tarilor din zona euro si unul dintre cele trei state care au primit bani din fondul de salvare.
Desi economia Greciei este mica si eventualele daune ale falimentului ar putea fi absorbite de catre tarile din zona euro, temerea cea mare este riscul "contagiunii", adica posibilitatea ca un eventual faliment sa declanseze o catastrofa financiara pentru celelalte economii, mai mari, cum este cea a Italiei.

Irlanda
Una din cele trei tari din zona euro care a primit, pana acum, bani din fondul de salvare. Irlanda a luat masuri dure de austeritate, economia inregistrand o revenire modesta.
Dupa anii de boom economic de pana in 2008, tara a cazut in recesiune din cauza crizei globale a creditelor, care a taiat din fluxul de credite "ieftine" ce a sustinut o crestere mult prea mare in piata imobiliara.
Irlanda are o datorie externa mare, raportata la PIB, pentru ca desi este o tara mica, are un sector financiar important.

Italia
Italia are o datorie foarte mare, dar este o tara relativ bogata, in comparatie cu Grecia si Portugalia. Indoielile cu privire la posibilitatile clasei politice italiene de a gestiona criza si temerile ca datoriile ar putea creste la un asemenea nivel incat economia sa nu le poata sustine au starnit panica pe piete. Franta este cea mai expusa datoriilor Italiei.

Portugalia
Este a treia tara din zona euro care are nevoie de bani din fondul de salvare, pentru ca se afla intr-o recesiune severa. In acest moment, Guvernul portughez implementeaza o serie de masuri de austeritate, planificand si o serie de privatizari pentru a-si repara sistemul financiar subred si a-si reduce povara datoriilor.
Portugalia este puternic indatorata Spaniei, in timp ce bancile sale trebuie sa primeasca 7,5 miliarde de euro de la greci.

Spania
Principala grija a Spaniei este Portugalia, care ii este indatorata cu miliarde de euro. De asemenea, Spania datoreaza sume importante Germaniei si Frantei.
Pe masura ce Guvernul incearca sa-si tina datoriile sub control, exista temeri ca tara ar putea intra din nou in recesiune dupa alegerile parlamentare de duminica, actuala conducere fiind nepopulara dupa taierile din buget si reformele economice.
Boom-ul economic inregistrat in sectorul imobiliar si al constructiilor a impins Spania intr-o recesiune mai profunda decat multe alte tari din Europa.

Franta
Este a doua mare economie din Europa care are o mare expunere pe pietele datornicilor din zona euro. Bancile franceze detin sume mari din datoria Greciei, Italiei si Spaniei. Acest lucru creeaza turbulente pe piata, cumulat cu o crestere economica modesta si o scadere a consumului.

SUA
Desi datoriile Statelor Unite egaleaza propriul Produs Intern Brut, SUA sunt vazute ca o mana sigura. Cele mai multe datorii ale americanilor sunt detinute de China si Japonia, iar Europa are al doilea cel mai mare procentaj.
Asta inseamna ca orice s-ar intampla in Europa o sa aiba un impact profund asupra sistemului bancar american.
In Europa, Marea Britanie, Elvetia si Franta detin cele mai mari sume din datoria externa a SUA, insemnand sute de miliarde de dolari.

Marea Britanie
Britanicii au mari datorii externe, din care cea mai mare componenta este industria bancara. Numarul mare de datorii, raportat la PIB, se explica prin activitatea sectorului financiar, unde exista miscari mari de capital.
Insa nivelul datoriilor externe britanice nu este vazut ca o problema, pentru ca Marea Britanie detine active de valoare foarte mare. Cu toate acestea, economia britanicilor ramane totusi expusa datoriilor italiene si spaniole.
In acelasi timp, Marea Britanie datoreaza sute de milioane Germaniei si Spaniei.

Germania
Cea mai mare economie din zona euro este expusa datoriilor Greciei, Irlandei, Portugaliei, dar mai ales ale Spaniei. Daca una din aceste tari intra in faliment, Germania va fi lovita.
Cresterea economica a nemtilor incetineste, in principal din cauza partenerilor sai din zona euro. Germanii fiind motorul economic al Europei, inseamna ca orice problema pe care ei o au devine una si pentru zona euro si pentru intregul sistem financiar international.

Japonia
A treia economie a lumii are cel mai mare nivel de datorie publica din tarile dezvoltate. Cu toate acestea, datoriile sunt interne, astfel ca nu sunt in risc de faliment.
Criza financiara globala, cutremurul de anul acesta din martie si tsunami-ul care a urmat, precum si un yen puternic, impreuna cu criza europeana a datoriilor, intuneca perspectivele economice ale Japoniei.
Cu toate acestea, Guvernul s-a angajat sa transforme deficitul bugetar anual in surplus, pana in 2020.