Clientelism, corupție, jaf. Studiul IPP privind folosirea banilor
publici oferă o adevărata secțiune prin acest amestec mizerabil care
mulge România de mare parte, poate cea mai mare parte a resurselor sale.
IPP a pus lupa pe sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), cel menit, pasămite, sa transparentizeze folosirea banului public și sa asigure o libera și onesta concurenta intre furnizori. Studiul, realizat cu sprijinul ambasadei SUA, are concluzii dramatice: în anii 2009 și 2010 au fost cheltuiți pe achiziții prin SEAP cate 10 miliarde de euro.
Partea aceasta, cat de cat transparenta, a cheltuielilor reprezinta insa mai putin de jumatate, adica 40%, din sumele cheltuite in total de diverse instituții ale statului. 60% din bani, adica vreo 15 miliarde anual, scapa chiar si acestei proceduri, pentru ca sumele sunt sunt contracte cu valori sub limita legala impusa de lege pentru licitatie.
Aceste, in total, in cei doi ani analizați, 30 de miliarde de lei au depins exclusiv in pixul directorilor instituțiilor de stat si nu exista niciun motiv sa credem ca selecțiile făcute de ei s-au bazat pe altceva decât clientelism sau coruptie.
Cu alte cuvinte, nu avem niciun motiv sa credem ca firmele au fost alese pe criterii de calitate sau preț si nu in funcție de comisionul vărsat in buzunarul funcționarului cu pricina si al partidului patron. Suma care scapă SEAP este atat de mare pentru ca multe dintre contractele mici încredințate direct au fost rezultate din împărțirea strategica a unor contracte consistente care in mod normal ar fi trebuit trecute prin sistemul de achiziții publice.
Dar sa ne întoarcem la contractele trecute prin SEAP. In 2009 si 2010, au existat 50 de fericiți câștigători ai parții leului. Ei au încheiat aproape 20.000 de contracte mari, in valoare totala de peste 6 miliarde de EURO anual. Adică mai bine de jumătate din banii rulați prin SEAP s-au dus către câteva firme, in primul rand din domeniul construcțiilor si al asfaltărilor. Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman sunt nume care va spun ceva? Regăsim clientela transpartinica, ce tine de ani de zile primele pagini ale ziarelor.
Daca pe primul loc in clasamentul cheltuielilor realizate prin SEAP se afla firmele de constructii, pe locul al doilea troneaza achizitiile din domeniul sanatatii, adica o imensa gaura neagra. Sa existe vreo legatura intre asta si faptul ca Lucian Duta, seful CNAS, institutie care deruleaza cea mai mare parte a acestor contracte pe bani publici, este practic inamovibil, indiferent de disfunctionalitatile din sistem? Circulatia banului in directia corecta nu are, se pare, sincope.
Dar sa vedem nu numai la cine, ci si pe ce au fost cheltuiti banii publici prin SEAP. Raportul IPP ne arata ca aproape un sfert din ei, adica 4,5 miliarde de euro in doi ani, au fost, practic, pradati. Suma acopera un sfert din bugetul anual de pensii, al carui deficit il plangem in fiecare an.
Pentru exemplificare, studiul prezinta un esantion de preturi de achizitie la o serie de produse si servicii - de exemplu: hartie, pe care Primaria Galati o cumpara la un pret aproape dublu (13 lei/top fara TVA) fata de Ministerul Administratiei si Internelor (7,58 lei/top) sau mobilierul stradal - banci, care sunt de 3 ori mari scumpe la Calarasi (983 lei/buc) fata de Resita (290 lei/buc). Sunt diferente de pret uriase, care nu pot avea nicio explicatie legala si onesta, indiferent cum am lua-o.
Adica, in concluzie, prin sistemul electronic de achizitii publice trec doar 40% la suta din banii cheltuiti de institutiile statului, pentru 60% nu se aplica practic nici aceasta minima garantie de legalitate. Iar din acesti 40%, un sfert sunt jefuiti. O concluzie dezarmanta.
Studiul IPP propune o serie de solutii pentru remedierea acestei situatii. Nici macar nu cred ca are rost sa fie enumerate pentru ca niciun partid, niciodata, nu le va pune in practica. Pentru ca toate partidele, fara exceptie, atunci cand sunt la Putere, folosesc achizitiile publice pentru drenarea salbatica a banului public. Nu cred ca legea achizitiilor publice trebuie schimbata in primul rand, ci legea de finantare a partidelor politice. Acolo e beleaua belelelor, nenorocirea nenorocirilor, acolo e sursa tuturor relelelor.
Dar cat timp partidele vor beneficia in continuare de generozitatea clientilor politici pe care ii vor rasplati in primul rand prin contracte generoase pe bani publici putem sa avem legea legilor achizitiilor publice si cifrele din raportul IPP tot nu se vor schimba. Sursa: Ziare.com
IPP a pus lupa pe sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), cel menit, pasămite, sa transparentizeze folosirea banului public și sa asigure o libera și onesta concurenta intre furnizori. Studiul, realizat cu sprijinul ambasadei SUA, are concluzii dramatice: în anii 2009 și 2010 au fost cheltuiți pe achiziții prin SEAP cate 10 miliarde de euro.
Partea aceasta, cat de cat transparenta, a cheltuielilor reprezinta insa mai putin de jumatate, adica 40%, din sumele cheltuite in total de diverse instituții ale statului. 60% din bani, adica vreo 15 miliarde anual, scapa chiar si acestei proceduri, pentru ca sumele sunt sunt contracte cu valori sub limita legala impusa de lege pentru licitatie.
Aceste, in total, in cei doi ani analizați, 30 de miliarde de lei au depins exclusiv in pixul directorilor instituțiilor de stat si nu exista niciun motiv sa credem ca selecțiile făcute de ei s-au bazat pe altceva decât clientelism sau coruptie.
Cu alte cuvinte, nu avem niciun motiv sa credem ca firmele au fost alese pe criterii de calitate sau preț si nu in funcție de comisionul vărsat in buzunarul funcționarului cu pricina si al partidului patron. Suma care scapă SEAP este atat de mare pentru ca multe dintre contractele mici încredințate direct au fost rezultate din împărțirea strategica a unor contracte consistente care in mod normal ar fi trebuit trecute prin sistemul de achiziții publice.
Dar sa ne întoarcem la contractele trecute prin SEAP. In 2009 si 2010, au existat 50 de fericiți câștigători ai parții leului. Ei au încheiat aproape 20.000 de contracte mari, in valoare totala de peste 6 miliarde de EURO anual. Adică mai bine de jumătate din banii rulați prin SEAP s-au dus către câteva firme, in primul rand din domeniul construcțiilor si al asfaltărilor. Tehnologica Radion, Spedition Umb, Strabag, Vega, TelDrum Alexandria din Teleorman sunt nume care va spun ceva? Regăsim clientela transpartinica, ce tine de ani de zile primele pagini ale ziarelor.
Daca pe primul loc in clasamentul cheltuielilor realizate prin SEAP se afla firmele de constructii, pe locul al doilea troneaza achizitiile din domeniul sanatatii, adica o imensa gaura neagra. Sa existe vreo legatura intre asta si faptul ca Lucian Duta, seful CNAS, institutie care deruleaza cea mai mare parte a acestor contracte pe bani publici, este practic inamovibil, indiferent de disfunctionalitatile din sistem? Circulatia banului in directia corecta nu are, se pare, sincope.
Dar sa vedem nu numai la cine, ci si pe ce au fost cheltuiti banii publici prin SEAP. Raportul IPP ne arata ca aproape un sfert din ei, adica 4,5 miliarde de euro in doi ani, au fost, practic, pradati. Suma acopera un sfert din bugetul anual de pensii, al carui deficit il plangem in fiecare an.
Pentru exemplificare, studiul prezinta un esantion de preturi de achizitie la o serie de produse si servicii - de exemplu: hartie, pe care Primaria Galati o cumpara la un pret aproape dublu (13 lei/top fara TVA) fata de Ministerul Administratiei si Internelor (7,58 lei/top) sau mobilierul stradal - banci, care sunt de 3 ori mari scumpe la Calarasi (983 lei/buc) fata de Resita (290 lei/buc). Sunt diferente de pret uriase, care nu pot avea nicio explicatie legala si onesta, indiferent cum am lua-o.
Adica, in concluzie, prin sistemul electronic de achizitii publice trec doar 40% la suta din banii cheltuiti de institutiile statului, pentru 60% nu se aplica practic nici aceasta minima garantie de legalitate. Iar din acesti 40%, un sfert sunt jefuiti. O concluzie dezarmanta.
Studiul IPP propune o serie de solutii pentru remedierea acestei situatii. Nici macar nu cred ca are rost sa fie enumerate pentru ca niciun partid, niciodata, nu le va pune in practica. Pentru ca toate partidele, fara exceptie, atunci cand sunt la Putere, folosesc achizitiile publice pentru drenarea salbatica a banului public. Nu cred ca legea achizitiilor publice trebuie schimbata in primul rand, ci legea de finantare a partidelor politice. Acolo e beleaua belelelor, nenorocirea nenorocirilor, acolo e sursa tuturor relelelor.
Dar cat timp partidele vor beneficia in continuare de generozitatea clientilor politici pe care ii vor rasplati in primul rand prin contracte generoase pe bani publici putem sa avem legea legilor achizitiilor publice si cifrele din raportul IPP tot nu se vor schimba. Sursa: Ziare.com
