Antonescu i-a arătat uşa partidului, iar Patriciu i-ar putea face hatârul. Nu înainte de a-i mai administra un perdaf liderului liberal despre ceea ce consideră omul de afaceri că ar trebui să însemne un partid sau o alianţă politică. În nici un caz “ o adunătură de proşti", susţine Patriciu într-un editorial publicat în “Adevărul", făcând aluzie la atât la mult criticata Uniune Social-Liberală, cât şi la “turma de la guvernare". Patriciu subliniază însă că nu s-ar juca de-a creatorul unui nou partid, dar speră să apară o formaţiune “tânără", cu o viziune diferită faţă de cea a partidelor existente, bazată pe pragmatism şi eficienţă şi nu pe producerea de vorbe.
În editorialul citat, Patriciu acuză actualele partide că fac doar programe de guvernare, se bat în detalii, n-au o viziune, n-au un proiect şi, tocmai din aceste considerente, arhitectura sistemului este în suferinţă.
"De aceea, mărturisesc, sufăr de o profundă lipsă de respect pentru producătorii de vorbe. Toţi sunt între ei «excelenţe» şi pentru public «preşedinţi» de ţară, de partid, de judeţ, de organizaţie, de asociaţie, de ceva, orice, într-o lume a puterii în care «preşedinte» şi «matroană» sunt tot una. Mărturisesc că nu mi-am dorit niciodată să mă număr printre ei, deşi am crezut şi uneori mai cred, naiv, că se poate face ceva. De aceea scriu, dar cu siguranţă nu fac un partid nou (chiar sintagma mi se pare ridicolă), dar sper ca el să apară, să fie tânăr şi altfel. Să aibă viziunea pragmatică şi eficientă a unor oameni care ştiu pe ce lume trăiesc", îşi explică Dinu Patriciu preferinţele politice.

Referindu-se la remarcile liderului PNL Crin Antonescu cu privire la propriile nemulţumiri manifestate faţă de constituirea Uniunii Social-Liberale, Patriciu comentează ironic, că nu l-ar supăra apariţia niciunei alianţe vremelnice. Cu o singură condiţie, "ca ea să nu fie un compromis care te compromite sau prin superficialitate îţi jigneşte inteligenţa".
"Adunătura de proşti e evident mai nocivă decât fiecare luat în parte. Un exemplu este şi turma de la guvernare", mai spune Patriciu.
Cu trei zile în urmă, Antonescu susţinea că, în locul lui Patriciu, i-ar fi ruşine să mai fie membru al PNL, ar pleca din formaţiune şi şi-ar crea propria formaţiune politică. Sursa: Evz.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu