Se afișează postările cu eticheta gagauzia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gagauzia. Afișați toate postările

20 mar. 2010

Gagauzia, modelul maghiarilor din Romania?

De curand, presedintele Consiliului National Secuiesc, Izsak Balazs, a acceptat sa acorde un interviu Ziare.com, in cursul caruia si-a exprimat dorinta ca maghiarii din Romania sa beneficieze de aceleasi drepturi de care se bucura si alte minoritati in Europa, folosindu-se de exemplul Gagauziei, regiune autonoma din R. Moldova.
"Sa nu uitam de un exemplu despre care se vorbeste foarte putin, cu toate ca este apropiat Romaniei: Republica Moldova, unde Gagauzia poseda o larga autonomie in cadrul statului", spunea Balazs in interviul acordat Ziare.com.

Cat de similara este insa situatia Gagauziei cu chestiunea maghiara? Si mai ales, cat este de dezirabil statutul acestei regiuni? E drept, majoritatea comunitatii internationale considera Gagauzia a fi un exemplu remarcabil de tensiuni etnice rezolvate in mod pasnic si rezonabil. Asta nu schimba insa faptul ca, potrivit statisticilor, Gagauzia este o regiune saraca si corupta.

Istoric vorbind, Gagauzia sau Gagauz Yeri este o regiune autonoma din sudul Republicii Moldova, locuita preponderent de gagauzi, un popor de etnie turca, vorbitor al unei limbi turcice si apropiat cultural de turci, insa de confesiune crestin ortodoxa. "Gagauz" este o derivatie a numelui Gok-oguz folosit pentru a descrie descendentii triburilor turcesti Oguz. "Gok" are sensul de "cer" sau "cer albastru", astfel incat "Gok-Oguz" literalmente inseamna "cer albastru-Oguz".

Gagauzii sunt urmasii turcilor selgiucizi stabiliti in Dobrogea, impreuna cu pecenegii, tribul Uz (Oguz) si cumanii (Kipchak), conform Wikipedia. Un clan de turci Oghuz a migrat catre Balcani in timpul conflictele inter-tribale cu alti turci si s-a convertit de la islam la crestinismul ortodox dupa ce s-a stabilit in Balcanii de Est (pe teritoriul Bulgariei). Un grup mare de gagauzi a parasit mai tarziu Bulgaria si s-a stabilit in sudul Basarabiei impreuna cu un grup de etnici bulgari.

De-a lungul secolelor, gagauzii au fost integrati in teritoriile altor state: Imperiul Rus (1812-1917), Romania (1918 - 1940 si 1941 - 1944), Uniunea Sovietica (1940 -1941 si 1944 - 1991) si Republica Moldova (1917 - 1918 si 1991 pana in prezent).

Autonomia gagauza a fost consfintita in Constitutia Republicii Moldova din iulie 1994 in articolul 111, care prevede si autonomia Transnistriei. Practic, miscarea de capatare a independentei/autonomiei a fost alimentata de Rusia, care incerca, la fel ca si in Transnistria, sa-si pastreze sfera de influenta.

Ulterior, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o lege si mai larga, care confera un statut special autonom Gagauziei la 23 decembrie 1994 - zi devenita sarbatoare in Gagauzia.

Conform art. 111, Gagauzia solutioneaza de sine statator, in limitele competentei sale, in interesul intregii populatii, problemele cu caracter politic, economic si cultural. Are o suprafata de 1832 de kilometri patrati, aproximativ 171.000 de locuitori, trei orase si 27 de sate, politie proprie, guvernator (bascan) si trei limbi oficiale: romana, gagauza si rusa.

Mai degraba inclinati spre Rusia

Aici intervine si problema: fiind o regiune autonoma constituita in baza principiului apartenentei la o etnie, cea turca - gagauza in acest caz, este de asteptat ca gagauzii sa foloseasca intensiv limba gagauza, sa aiba universitate in limba gagauza, sa se uite spre Turcia pentru inspiratie si mostenire culturala. Ei bine, gagauzii sunt mai degraba inclinati spre Rusia.

Spre exemplu, in capitala regiunii, Comrat, este un sacrilegiu sa critici Rusia, semnala Le Figaro. Aici nu se vorbeste decat limba rusa, iar adresarea in romana este aproape similara cu agresiunea. Etnia a fost lasata mult in urma de procesul agresiv de rusificare. Universitatea are cursuri aproape exclusiv in rusa, Rusia ofera burse de studiu gagauzilor si investeste aici in infrastructura. Majoritatea inscrisurilor stradale sunt in rusa.

Este evident pentru toata lumea ca problema legata de limba romana, mai ales in Gagauzia, a fost alimentata din exterior (Rusia).

Dincolo de chestiunea limbii, gagauzii mai au o problema, reclamata si de maghiarii din Romania: autonomia financiara - cu ceva subventii de la bugetul de stat. Nici in acest caz insa, Gagauzia nu este un exemplu de urmat.

Regiunea nu are un potential economic suficient pentru a se sustine din punct de vedere financiar si bugetar, asa ca ramane dependenta de subventiile de la Chisinau. Asta, in conditiile in care Gagauzia are dreptul de legiferare in domenii sensibile precum chestiunile bugetare si de taxare, dezvoltarea locala, securitatea sociala si administratia teritoriala.