Preşedintele Traian Băsescu, prezent duminică al Iaşi, la manifestările prilejuite de împlinirea a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române, a declarat că susţine iniţiativa primarului Gheorghe Nechita referitoare la transformarea zilei de 24 Ianuarie în zi de sărbătoare naţională.
“Voi fi un susţinător fără rezerve al iniţiativei primarului ca ziua de 24 Ianuarie să fie o zi de sărbătoare naţională”, a spus preşedintele în cadrul discursului rostit în Piaţa Unirii, citat de Agerpres.
Şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi-a exprimat, în timpul discursului său, sprijinul pentru iniţiativa primarului ieşean.
Persoană care caută să-și creeze o popularitate prin discursuri bombastice, prin promisiuni mincinoase, etc, etc .... Haideți să-i demascăm....
24 ian. 2010
Noua Dreapta a organizat un protest cu ocazia zilei de 24 ianuarie
Membrii Asociatiei Noua Dreapta din Bucuresti au sarbatorit ziua de 24 ianuarie printr-o actiune de protest organizata pentru a semnala autoritatilor gradul inalt de degradare a cladirii in care s-a parafat intelegerea care a condus la Marea Unire de acum 151 de ani.
Actiunea a avut loc pe strada Smardan nr 39, in centrul istoric, in fata cladirii fostului hotel Concordia, locul unde in seara zilei de 23 ianuarie s-a hotarat alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Tarii Romanesti, consfintindu-se astfel Unirea celor doua provincii romanesti si nasterea de facto a statului roman modern.
"Dorind sa atraga atentia asupra deteriorarii accentuate a acestui imobil cu valoare de patrimoniu inestimabila, militantii Noii Drepte au arborat pe fatada cladirii mesajul: In aceasta ruina, in 1859 s-a nascut Romania moderna. "Multumim" autoritatilor!", se precizeaza intr-un comunicat al organizatiei remis Ziare.com.

In PSD se trag sfori pentru transformarea Consiliului National in congres
Loviturile se tin lant in PSD. Azi, Institutul Social-Democrat a organizat o mare dezbatere pe teme ideologice – una dintre marile probleme ale partidului la aceasta ora – la care au participat toti liderii cu greutate de la centru, mai putin, stupefiant, Mircea Geoana. Motivul absentei, dupa cum veti vedea în randurile de mai jos, ar putea reprezenta scanteia care sa duca la explozia PSD, in perioada urmatoare.
22 ian. 2010
Ghise: Lipsesc din Parlament pentru ca trebuie sa merg la televiziuni
Pentru asta ai fost votat de romani, ca sa mergi pe la televiziuni.....
Dupa ce IPP a prezentat topul chiulangiilor din Parlament in ultimele patru luni din 2009, acestia vin cu explicatii care sfideaza bunul simt: "Nu am voturi in plen pentru ca trebuie sa merg la televiziuni, sa particip la emisiuni".
Conform monitorizarii facute de Institutul de Politici Publice, 20% dintre deputati si 60% dintre senatori au lipsit la mai mult de jumatate dintre sedintele plenului. Iata ce a declarat pentru Gandul senatorul care detine recordul de absente, liberalul Ioan Ghise, cel care si-a exprimat un singur vot in perioada septembrie-decembrie 2009.
"Nu am voturi in plen pentru ca trebuie sa merg la televiziuni, sa particip la emisiuni. Or, nu pot sa si votez si sa fiu si la televizor in acelasi timp! Nu e vorba de prezenta, pentru ca eu vin de dimineata, dar apoi plec din plen la biroul permanent al grupului unde muncesc. Pregatesc discursul de la televizor. Apoi, trebuie sa plec pe la ora noua inspre Casa Presei, sau inspre Baneasa, pentru ca pe la zece incep emisiunile" a explicat pentru Gandul, Ioan Ghise.
Mai mult, acesta recunoaste ca oricum, votul sau in plen nu are o importanta foarte mare, oferind argumente foarte solide pentru toti cei care sustin ideea parlamentului unicameral si reducerea numarului de parlamentari.
"E inutil sa votez legile ordinare atat timp cat Camera Deputatilor decide. Fenomenul e invers in cazul legilor organice. Vointa cetatenilor din cadrul unui colegiu, exprimata la Camera, este anulata de Senat prin reprezentantii aceluiasi colegiu", a recunoscut Ghise.
La fel de ocupat cu prezenta la emisiunile televiziunilor, in special in campania electorala, a fost si deputatul PSD, Bogdan Niculescu Duvaz. "A fost obligatia mea sa am o prezenta mediatica intensa, a fost necesar sa ma prezint la emisiunile de televiziune ca sa reprezint punctul de vedere al partidului. M-am dus atat de des la televizuni incat la un moment dat ma fortam sa ma duc, nu o faceam din placere. Dar asta e situatia, e nevoie de o opinie autorizata", a declarat purtatorul de cuvant al PSD.
Conform IPP, singurul deputat care a absentat de la toate sedintele din sesiunea parlamentara septembrie-decembrie 2009 este liderul grupului parlamentar PSD, Viorel Hrebenciuc. O activitate foarte slaba au avut si coordonatorul deputatilor PNL, Calin Popescu Tariceanu, precum si liderul minoritatilor nationale, Varujan Pambuccian.
Si cei doi fosti candidati la presedintie, Crin Antonescu si Mircea Geoana, au chiulit din Parlament, senatorul PNL, fiind prezent la 3% dintre sedintele din plen, iar senatorul PSD la 7% dintre acestea.
Cum porti spune ca nu ne meritam conducatorii, asa sunt romanii, le place sa-si faca rau singuri.

21 ian. 2010
Achizitii publice, adica din banii poporului....
Achizitii publice: Regiile autonome si clientela
Noile carduri RATB, realizate de un donator fidel al PSD
Contractul pentru introducerea cardurilor multiple de unica folosinta RATB a fost castigat la licitatie de o firma abonata de ani de zile la contractele Regiei, administrata de un donator fidel al PSD.
Directorul RATB, Aron Gheorghe, sustine ca RATB nu a favorizat nicio firma si ca toate licitatiile castigate de Denis Technology SRL sunt perfect legale, informeaza in exclusivitate Realitatea.net.
Astfel, firma Denis Technology Srl va livra carduri multiple in baza unui contract de 135.000 de euro castigat printr-o licitatie deschisa din data 13 noiembrie 2009, ea fiind si unicul participant la licitatie.
Firma este administrata de Sorin Gangler, un donator fidel al Partidului Social Democrat, si pare a fi abonata la mai toate contractele RATB inca din 2005.
Cel mai prolific an al firmei a fost 2007, cand a participat la licitatii publice aproape lunar si a rulat 1,76 de milioane de lei, conform informatiilor disponibile pe site-ul Ministerului Finantelor preluate de Realitatea.net. In acel an, profitul firmei cu 20 de angajati a fost de 7,1 milioane de lei, iar banii au fost platiti pentru rulmenti, mixturi asfaltice, frane sau piese de schimb pentru tramvaie si troleibuze.
In 2008, Gangler a donat aproape doua miliarde de lei vechi in calitate de persoana fizica pentru partidul lui Mircea Geoana, conform informatiilor publicate in Monitorul Oficial.
In 2009, firma lui Gangler a castigat 37 de contracte cu RATB, in valoare totala de peste 1 milion de euro, potrivit site-ului de licitatii publice SEAP. Acesta a castigat chiar si cate doua contracte pe luna in anumite perioade ale anului trecut, fie ca era vorba de rulmenti, mixturi asfaltice sau piese de schimb pentru autocarele Mercedes.
In prezent, firma are datorii in valoare de 29.620 RON, conform ANAF.
Daca aveti informatii despre situatii similare in domeniul achizitiilor publice, va rog sa le publicati la comentarii si am se le aduc pe prima pagina.
Sursa: Ziare.com
Etichete:
Achizitii publice,
clientela politica,
Regii autonome
Vanghelie primeste informatii secrete de la ... Mos Craciun
"Intr-o seara imi era rau si m-am dus in Cismigiu, pe o banca, sa ma reculeg. M-am trezit ca a venit Mos Craciun langa mine pe banca si mi-a zis: 'Uite, am dosarele astea, nu ti le dau ca, daca ti le dau si-ti fac astia vreun control si te verifica, o sa ai probleme, dar iti soptesc la ureche. Uita-te pe ele, verifica-le'. Si cand am cate o dilema ma duc pe banca, in Cismigiu, si-apare Mos Craciun", a declarat Marian Vanghelie la OTV
"Asa mi-a zis Mos Craciun, n-a avut documente sa-mi arate, ca toti astia care bat cu pumnul in piept si sunt dispusi sa se vanda lui Traian Basescu in ideea ca vor fi ajutati cu problemele pe care le au, baietii astia, daca gresesc si nu le iese jocul la Congres, primii care vor fi arestati ei vor fi", a declarat Vanghelie refuzand insa sa il nominalizeze direct pe Miron Mitrea.
"A venit la mine cu o caseta cu un politician beat si incerca sa mi-o vanda. S-a incercat sa mai fie vanduta la vreo sapte-opt oameni. Nu am cumparat-o ca era o chestie banala, la o petrecere. Era o chestie mizerabila. Eu un om important. Nu e Traian Basescu. E barbat", a mai dezvaluit Vanghelie.

20 ian. 2010
Geoana se crede Iliescu !
Contestatarii lui Mircea Geoana se inmultesc si devin tot mai vocali, mai ales ca seful lor le da singur argumente ca este vremea pentru o schimbare.
Tandemul Nastase-Ponta forteaza preluarea PSD, anunta Gandul. Mircea Geoana contra Adrian Nastase. Acesta este meciul zilei in PSD. Dintre ei, doar Mircea Geoana a spus ca sigur va candida la Congres.
Adrian Nastase, care-si calculeaza foarte atent pasii, doar si-a exprimat disponibilitatea de a prelua din nou partidul, a aruncat o nada si asteapta sa vada cine-l va sustine. Doar cand va fi sigur de reusita isi va anunta ferm candidatura. Pana atunci, in subteranele partidului, se fac si se desfac aliante.
Se face rocada Nastase-Ponta? Adrian Nastase mizeaza pe o echipa formata din oameni pe care el i-a inventat in politica, dintre care doi vor avea functii importante in schema lui de conducere - Victor Ponta si Cristian Diaconescu. Ponta ne-a spus, ieri, ca are "un impediment moral" sa candideze, la Congres, impotriva lui Nastase, dar nu a spus ce va face in cazul in care Nastase va decide sa nu candideze si sa sprijine pe altcineva drept contracandidat al lui Geoana.
Are "Cristi" fata de lider puternic? "Eu cu Cristi vom merge in aceeasi echipa", da asigurari Ponta, completand echipa lui Nastase. Este vorba de Cristian Diaconescu, pe care Miron Mitrea ar vrea sa-l impinga pe functia de presedinte, ipoteza in care Mitrea insusi va juca rolul de "Nastase" - jucatorul din umbra. Impins de la spate sa se arunce in lupta, Diaconescu retraieste experienta traumatizanta de la alegerile locale, cand partidul i-a pus in brate candidatura la Primarie si apoi l-a lasat sa se descurce singur.
Din Evenimentul Zilei aflam ca Hrebenciuc ezita sa-l mai sustina pe Geoana. Viorel Hrebenciuc a afirmat, intr-o intalnire cu primari ai PSD, ca nu stie cu cine sa voteze pentru sefia partidului.
Fostul director de campanie al prezidentiabilului PSD era considerat principalul sustinator al lui Geoana. Unii dintre liderii PSD au interpretat afirmatia lui Hrebenciuc drept un semnal ca este dispus sa negocieze mentinerea functiei de lider al deputatilor in schimbul abandonarii lui Geoana.
"Ce va pot spune, astazi in premiera spun, pentru conducerea partidului astazi nu am parti-pris. Deci astazi daca ma intrebati "Mai, Hrebenciuc, tu cu cine votezi?", va spun sincer nu stiu. O sa vin vineri si sambata acasa si poate o sa fiu o idee mai destept. Cred ca dupa Consiliul National o sa fiu foarte destept pe acest subiect, pana atunci nu ma intrebati, efectiv nu stiu", spune Hrebenciuc, potrivit inregistrarii postate de Realitatea TV.
Unul dintre participantii la intalnire intervine, spunand: "Dar pe cine votam? Oare se mai merita cu domnul Nastase? Eu zic ca nu. Eu zic ca domnul Geoana, nici el. Pacat de domnul Ponta ca nu mai candideaza, ar fi solutia cea mai buna, domnul Ponta presedinte, cu presedinte executiv autoritar".
Geoana se crede Iliescu, titreaza Romania Libera. Dupa ce chiar si Viorel Hrebenciuc a spus ca nu-l mai sustine, Mircea Geoana a parat ieri declarand ca este sprijinit de o lista "impresionanta" de sefi de filiale. si a reamintit ca Ion Iliescu a ramas sef peste pesedisti cand a pierdut alegerile din 1996.
Dupa Biroul Permanent de luni, in care au stabilit data Comitetului Executiv (ca prim pas spre congresul la sfarsitul lui martie), liderii social-democrati s-au reunit iar ieri, intr-o sedinta informala, insa. Prima dupa ce s-a aflat ca nici macar Viorel Hrebenciuc nu-l mai sustine pe Mircea Geoana.
Sedinta informala de ieri a conducerii de la Bucuresti i-a servit lui Mircea Geoana pentru a se lauda cu "impresionanta" lista de sefi de filiale care l-ar sustine inca pentru a ramane la sefia PSD. "Daca ne apucam sa facem liste cu sustinatori, ca presedinti de organizatie, lista care este in favoarea mea este impresionanta", a declarat Geoana.
Vorbind despre cum va trebui sa-si convinga colegii ca ar avea cea mai buna viziune pentru partid, Geoana a incercat sa minimizeze "dezertarea" lui Hrebenciuc, spunand ca acesta ar astepta conferinta judeteana a PSD Bacau pentru a se lamuri.
Geoana a evitat sa spuna clar daca este sau nu de acord cu reintroducerea functiei de presedinte executiv al PSD, dar a atras atentia ca "atat de multi presedinti pe metru patrat" implica riscul ca acestia "sa se calce pe bataturi". Nu in ultimul rand, liderul PSD a tinut sa reaminteasca faptul ca Ion Iliescu a ramas la conducerea partidului dupa ce a pierdut alegerile in 1996.
"Inca nu m-am decis (referitor la functia de presedinte executiv - n.r.). Probabil ca (ar fi mai buna - n.r.) o functie pe care am avut-o in 1996-2000, cand eram in opozitie, cand domnul Iliescu a pierdut si a ramas la conducerea partidului, domnul Nastase era prim-vicepresedinte. In acest moment, noi avem in statut o anumita ambiguitate", a spus Geoana.

Adrian Nastase,
Ion Iliescu,
Mircea Geoana,
Victor Ponta
Abonați-vă la:
Postări (Atom)