30 mar. 2010

Când ştiinţa face bani - uzina de cercetare a Europei

Va putea omenirea să stăpânească virusurile, să elimine poluarea şi să prezică dezastrele naturale? Pentru răspunsuri la aceste întrebări, este nevoie de studierea în profunzime a materiei de pe Terra, iar uşa spre detaliu sunt razele X produse cu ajutorul sincrotroanelor din întreaga lume.
Un tânăr cercetător român, Andrei Flueraşu, ne explică trecutul, prezentul şi viitorul celui mai mare şi performant sincrotron, "European Synchrotron Radiation Facility", de la Grenoble, Franţa.

Mii de ani, omul a putut vedea lumea numai la scară macroscopică. Deşi conceptul de atom există din antichitate, abia în secolul al XX-lea omul a avut şansa de a studia materia la scară atomică. Pentru a observa aceşti atomi, ale căror dimensiuni se măsoară în zecimi de nanometru, ai nevoie de un altfel de "lumină", cu o lungime de undă mult mai mică (de ordinul distanţelor dintre atomi). Acestea sunt razele X, descoperită de Rontgen în 1895.
De la ciclotron la sincrotron

Dar de ce avem nevoie de un sincrotron? De ce nu folosim un aparat cu raze X cum sunt cele din spitale? Lumina produsă de un sincrotron constă în raze X foarte puternice. Fasciculul de raze X de aici este foarte îngust şi deosebit de intens. În comparaţie cu aparatul de spital, sincrotronul produce fascicule de raze X de mii de ori mai strălucitoare.

Primele acceleratoare, ciclotroanele, au fost construite în anii 30. Nucleul atomului a fost divizat prin coliziunea particulelor cu energii mari. Astfel, fizicienii au dedus legile fizicii fundamentale, care guvernează întregul Univers. Sincrotronul este chiar mai performant decât un ciclotron. Radiaţia sincrotronică, fasciculele de raze X foarte intense au fost produse pentru prima dată în Statele Unite, în 1947.
România, acces dificil la sincrotron

"Din păcate, România nu este stat-membru al ESFR, iar cercetătorii care nu lucrează în state membre trebuie să-şi acopere costurile din fondurile proprii de cercetare", spune Andrei Flueraşu, care a lucrat timp de cinci ani la sincrotronul de la Grenoble, iar acum este la Brookhaven National Laboratory (SUA), revenind la Grenoble pentru diverse experimente.

Sincrotronul francez a fost construit în 1988. În prezent, 19 ţări europene participă la proiect, având diverse contribuţii. Franţa şi Germania contribuie cu cele mai mari sume, urmate de Italia, Marea Britanie, Spania, Elveţia şi Ţările de Jos (Belgia şi Olanda au un fond comun de participare). De fapt, acest fond comun este preferat şi de alte state, cum sunt ţările nordice (Norvegia, Suedia, Danemarca şi Finlanda contribuie cu 4% din costurile anuale).

"Polonia are o contribuţie de 1% la costurile operaţionale ale laboratorului, iar Ungaria, împreună cu Republica Cehă şi Slovacia, contribuie cu 1.05 %. Această contribuţie, relativ modestă, le permite cercetătorilor care au propuneri acceptate de comisiile de selecţie să călătorească la Grenoble şi să locuiască în casa de oaspeti a laboratorului pe durata experimentului. Este o ocazie unică pentru cercetători care lucrează în ţări mai sărace să aibă acces la un laborator de prim rang", spune domnul Flueraşu. În cei cinci ani petrecuţi la Grenoble, dânsul a observat că România a avut o singură propunere de cercetare.
Cei câţiva români care vin acolo pentru experimente reprezintă instituţii de cercetare din alte state ale lumii.
Uzină de cercetare, bună în orice domeniu
Sicrotronul de la Grenoble conţine 42 de staţii de cercetare şi va avea parte de o fază de dezvoltare a infrastructurii existente. Nu în sensul că vor fi mai multe staţii, ci că unele dintre acestea vor fi mai performante.
"Vor fie construite "beamline-uri", linii de lumină, pentru a obţine fascicule de raze  X extrem de intense, cu 12 ordine de mărime mai intense decat cele obţinute de la o sursă de laborator, sau într-un aparat de  radiografie la spital", spune Flueraşu.

Noile facilităţi sunt aşteptate de fizicieni, chimişti, biologi, ingineri şi chiar de arheologi şi geologi din întreaga lume. Pentru că intensele raze pot scoate la iveală atât legăturile dintre diverse virusuri mortale, cât şi componenţa unui gel sau a unei pudre de machiaj găsite într-un mormânt egiptean.

De aceea, pe lângă cei 600 de oameni care lucrează permanent la ESFR, alţi 6.000 trec anual pe la Grenoble pentru experimente din diverse arii ştiinţifice.

Dezvoltarea ESFR va viza păstrarea la Grenoble a statutului de cel mai performant sincrotron din lume, principalii concurenţi fiind "Advanced Photon Source" (APS) din SUA şi Spring-8 din Japonia. Nu este însă o ambiţie surdă, scopul fiind ca marile cercetări ale lumii să aibă loc la Grenoble, fapt care le-ar aduce beneficii uriaşe marilor state care contribuie la costurile sincrotronului.

ESFR Grenoble şi CERN Geneva, comun şi diferit


În timp ce Marele Accelerator de Hadron (LHC) de la Geneva şi-a propus descoperirea "particulei lui Dumnezeu", la Grenoble au loc aplicaţii dintr-un câmp ştiinţific foarte larg.

Domnul Flueraşu explică: "Aplicaţiile sunt numeroase şi acolo (n.r. la Geneva), dar se poate considera că scopul principal care a motivat construcţia celebrului LHC este descoperirea "bozonului Higgs", singura particulă elementară prezisă de "Modelul Standard" care nu a fost încă descoperită experimental. Într-un sincrotron, aplicaţiile sunt de mai "mică anvergură", dar distribuite uniform, într-un larg spectru de domenii ştiinţifice. Nu avem un "bozon Higgs" de descoperit, dar avem o multitudine de experienţe "mai mici", foarte interesante şi importante".

Iată câteva dintre acestea, prezentate pe scurt:

Biologie structurală - "Studiul structurii proteinelor cu scopul de a înţelege legăturile dintre structura la nivel atomic şi funcţiile biologice pe care le îndeplinesc a fost şi rămâne un domeniu de importanţă primordială la ESRF si alte sincrotroane". Un exemplu de renume este descifrarea structurii tridimensionale a ribozomului, care le-a adus indianului Venkatraman Ramakrsishnan, americanului Thomas A. Steitz şi cercetătoarei israeliene Ada E. Yonath premiul Nobel pentru chimie, în 2009. Cei trei au făcut descoperirea folosind aparatura de la ESFR şi cea de la APS.
Ribozomul este o particulă citoplasmatică de mici dimensiuni, formată din proteine şi acizi ribonucleici, cu un rol deosebit de important în biosinteza plantelor şi în transmiterea caracterelor ereditare.

Ştiinţele vieţii - A ştii mai multe despre degradarea ADN-ului ar fi un uriaş pas înainte pentru biologia cancerului şi ar avea implicaţii în numeroase alte câmpuri ale medicinei. Folosind dotările existente, cercetătorii de la ESFR au studiat structura proteinelor implice în repararea ADN.

La Grenoble, s-a stabilit o serie de asemănări între gripa aviară din urmă cu câţiva ani şi celebra gripă din 1918, care a făcut 20 de milioane de victime în întreaga lume.

300 de milioane de oameni au avut de suferit din cauza malariei. Parazitul, numit Plasmodium, foloseşte o proteină specială pentru a se ataşa celulelor de sânge şi le penetrează, pentru ca apoi să se multiplice. Dacă se va stabili exact cum se "lipeşte" parazitul de celule, atunci putem găsi un medicament excelent pentru a preveni boala.

Nanotehnologie. Aici aplicaţii sunt numeroase, un exemplu fiind studierea proprietăţilor cristalelor lichide de provenienţă organică. Acestea ar putea fi folosite pentru fabricarea unui nou tip de panou fotovoltaic, flexibil şi mult mai eficient. Astăzi, celulele solare ce compun panoul sunt din silicon, care este mai puţin eficient şi flexibil faţă de cristalele lichide.

Fizica materialelor. Studiul zeoliţilor a arătat că, atunci când sunt încălziţi treptat, structura lor microporoasă se pierde şi formează un nou tip de sticlă, mult mai puternică decât cea obişnuită. Geamul perfect, de nespart, pare să fie o promisiune a viitorului.

Fizică şi chimie. Aici sunt cele mai multe aplicaţii, de la filmarea în detaliu a reacţiilor chimice şi studiul picturilor în ulei găsite în vechile peşteri budiste până la rezolvarea enigmei mingilor de foc, obiecte luminoaste care plutesc în aer. Oamenii de ştiinţă au reuşit, prin studiul cu ajutorul sincrotronului, să demonstreze că aceste mingi de foc sunt o plasmă formată din nanoparticule. evz.ro

29 mar. 2010

DNA sustine ca Voicu s-a intalnit cu magistratii si a intervenit pentru dosare

Catalin Voicu s-a intalnit frecvent cu magistrati de la Inalta Curte, Tribunalul Bucuresti sau Consiliul Superior al Magistraturii si a intervenit pentru solutionarea favorabila a dosarelor lui Marian Oprisan, Manuelei Mitrea si Mariei Schutz, sustin procurorii DNA in referatul de arestare.

Astfel, conform documentului citat, procurorii au constatat ca senatorul Catalin Voicu, "in schimbul unor foloase patrimoniale si nepatrimoniale, a uzat de influenta sa pe langa magistrati nu numai in dosarele in care Costel Casuneanu, Alexandru Mazare si Marius Locic erau interesati, ci si in alte cauze".

Conform probelor stranse de anchetatori, senatorul Catalin Voicu si-a folosit influenta si pentru rezolvarea dosarului lui Marian Oprisan, aflat pe rolul Judecatoriei Focsani, dosarului Mariei Schutz, de la Tribunalul Bihor, dar si pentru dosarul Manuelei Mitrea de la instanta suprema.

Totodata, Voicu s-ar fi intalnit frecvent cu mai multi magistrati, in afara de Florin Costiniu si Cristian Jipa, invinuiti in dosarul in care DNA cere arestarea senatorului. Locurile de intalnire cu magistrati de la Tribunalul Bucuresti, Inalta Curte si Consiliul Superior al Magistraturii erau stabilite dinainte de senatorul Catalin Voicu, "in conditii de maxima confidentialitate".

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) judeca marti propunerea procurorilor Directiei Nationale Anticoruptie de arestare preventiva a senatorului Catalin Voicu, cerere care a fost inaintata instantei vineri, 26 martie.

Pe de alta parte, senatorul Catalin Voicu a cerut sa fie audiat in plen, sustinand ca hotararea adoptata miercuri, 24 martie, pentru avizarea arestarii sale, la cererea procurorilor, "este lovita de nulitate absoluta", deoarece a fost incalcat Regulamentul Senatului si Constitutia, care precizeaza ca parlamentarii "nu pot fi perchizitionati, retinuti, ori arestati fara incuviintarea camerei din care fac parte si numai dupa ascultarea lor".

Licitatie cu dedicatie catre japonezi, organizata de Ministerul Economiei

Oamenii lui Adriean Videanu, din cadrul Termoelectrica, vor sa atribuie cu orice pret un contract de 60 de milioane de euro companiei japoneze Itochu.
Japonezii au obtinut cel mai mic punctaj la o licitatie organizata de Termoelectrica pentru o instalatie la CET Paroseni. Ca sa nu puna altcineva mana pe un contract de 60 de milioane de euro, autoritatile au anulat concursul. Justitia s-a opus insa, iar acum se cauta tertipuri pentru favorizarea Itochu, relateaza Financiarul.

Unul dintre ele s-ar putea solda cu anularea licitatiei si acordarea directa a contractului pe motiv ca japonezii construiesc o centrala de la zero.

Investitia intr-o astfel de instalatie este obligatorie pentru ca termocentrala de la Paroseni risca sa fie inchisa in 2012 pentru ca nu indeplineste standardele de mediu.

Inchiderea ei va antrena probleme sociale in Valea Jiului, intrucat CET Paroseni este unul dintre cei doi clienti ai minelor operate de Compania Nationala a Huilei Petrosani.

28 mar. 2010

Ohanesian: Intre rapirea jurnalistilor si cazul Voicu exista ramificatii pana la Cotroceni


Rapirea jurnalistilor romani in Irak si cazul senatorului Catalin Voicu au puncte comune, motiv pentru care autoritatile de la Bucuresti au interes ca adevarul sa iasa la iveala, sustine Ovidiu Ohanesian.

Acesta a precizat intr-o emisiune televizata de la Anena 3 ca in afacerea Voicu este prezent un ofiter care a fost implicat si in cazul Hayssam.

"Cazul Hayssam este un cutremur in societetea romaneasca. Iata astazi, in cazul Voicu, apare Adrian Isac, care a fost chemat la DNA in calitate de martor in dosarul stenogramelor. Sunt ramificatii la toate nivelurile societatii romanesti, acestea duc pana sus la Cotroceni", a precizat jurnalistul care in urma cu cinci ani a fost rapit in Irak alaturi de alti doi colegi.

Adrian Isac este unul dintre consilierii omului de afaceri Marius Locic, implicat de asemenea in cazul traficului de influenta de care este acuzat senatorul Catalin Voicu. Sursa: Ziare.com

Navetiştii

Trenul de persoane cu nr. 2010 este staţionat la linia 4 şi va pleca pe ruta PSD-independenţi -UNPR-PDL peste doar cîteva zile. Pasagerii ... continuare

Vecinului meu maghiar ,SECUIUL ARPAD (Árpád Székelyudvarhely )


Vecinului meu maghiar, SECUIUL ARPAD (Árpád Székelyudvarhely )
STIMATE DOMNULE ARPAD,
Am avut plăcerea unui început de dialog cu domnia voastră la:
http://anonymusgerula.wordpress.com

Am considerat necesar cu nişte precizări suplimentare legate de subiectul relaţiilor interetnice româno-maghiare dar din motive independente de voinţa mea nu a fost posibil imediat acest lucru. Imi cer scuze pentru întîrziere. Acum, o iau metodic si voi încerca să fiu succinct.
ROMÂNI, MAGHIARI, SECUI
E un lucru atestat istoric, fără tagadă, dintre cele trei etnii de mai sus, românii au fost cei mai vechi locuitori ai Transilvaniei .După primele incursiuni maghiare împotriva Transilvaniei, ulterior regii maghiari au adus în sprijinul ofensivei maghiare triburile de secui, războinici viteji şi în acelaşi timp experţi în construirea de fortificaţii. Secuii erau folosiţi ca avangardă în timpul campaniilor militare iar între campanii aveau rolul de securizare a frontierei. În prima fază, pentru o vreme secuii s-au stabilit în zona Bihorului ( etnonimul Secuieni, Săcuieni) iar după ce regaliatea maghiară a definitivat cucerirea Transilvaniei s-au stabilit în zona numită azi Ţinutul Secuiesc, asta înainte de 1241 când secuii deşi au luptat vitejeşte nu au reuşit să oprească coloanele tătreşti în drum spre Ungaria şi Europa Centrală.O vreme secuii au avut statut privilegiat ( Unio Trium Nationum, organizarea scaunală , etc.) dar ulterior au fost supuşi şerbirii şi maghiaritării forţate .
SECUII, AZI
Conform ultimului recensămînt s-au declarat secui circa 5000 de cetăţeni români. Avem noi însă o minoritate etnică numită secui ? CATEGORIC NU, deoarece o etnie se diferenţiază de altele prin limbă ori nu avem azi o limbă secuiască, secuii vorbesc maghiara.
AUTONOMIA ŢINUTULUI SECUIESC PE CRITERII ETNICE ?
Dacă înţeleg bine, fruntaşi politici din HARKOV cer autonomie teritorială pentru secui ( reiterez : Conform ultimului recensămînt s-au declarat secui circa 5000 de cetăţeni români…..) .Autonomie pentru 5000 persoane? Să fim serioşi. Nu contest faptul că Ţinutul Secuiesc are particularităţi legate de tradiţii, cum , de altfel au Maramureşul, Banatul, Oltenia, etc. Asta nu înseamnă că celelalte regiuni istorice îşi cer autonomia, ar fi şi rizibil să o facă. Preşedintele Băsescu a spus cu subiect şi predicat că cei din Ţinutul Secuiesc vor avea atîta autonomie ca şi cetăţenii români din Calafat sau Constanţa şi că autonomia pe criterii entice nu va fi acceptată.
POATE FI MODIFICATĂ CONSTITUTIA ?
Categoric da, prevederea potrivit căreia România este republică ( interzis revizurea) a fost introdusă de FSN ca măsură asiguratorie pe vremea când MS Mihai I, recte revenirea la monarhie parlamentară erau receptate de populaţie ca o alternativă. Prevederea că România este stat naţional, unitar şi indivizibil teoretic ar putea face obiectul unei amendări dar, ipotetic vorbind, dacă s-ar organiza un referendum ( obligatoriu în condiţiile schimbării-revizuirii constituţiei ) cum credeţi că va vota populaţia majoritară ?
POLITICIENII SPUN : “ ORI NOI, ORI EI !!!”
Politicienii, lipsiţi de scrupule îşi fac din mesajul naţionalist un magnet pentru voturile populaţiei insuficient informate .UDMR ( acest ONG neînregistrat ca partid ) şi PRM îşi justifică existenţa strict prin discurs naţionalist si nu pot exista unul fără altul. De altfel atunci când interesele le-au cerut la nivel de găşti de vârf aumers alături umăr la umăr.
SOLUŢIA VIITORULUI : “ SI EU , ŞI TU ! ŞI NOI, ŞI VOI !”
Suntem sortiţi să trăim îmtpreună iar dacă excludem pe baze raţionale conflicte interetnice, atunci trebuie să conştientizăm noi, oamenii de rând că POLITICIENII trebuie să renunţe la păgubosul: “ ORI NOI, ORI EI !!!” şi să accepte că SOLUŢIA VIITORULUI : “ SI EU , ŞI TU ! ŞI NOI, ŞI VOI !”.
P.S. Cât despre drepturile pentru minorităţi mi-aş dori ca în condiţii de reciprocitate românii din Ungaria să beneficieze de drepturile minorităţii maghiare din România.
P.P.S. Cât despre des invocata discriminare, să fim realişti, în România există DISCRIMINARE POZITIVĂ în favoarea minorităţilor ( maghiarii, ţiganii, etc) iar cei cu adevărat discriminaţi sunt românii majoritari.
Cu respect , vă salut şi vă mai aştept. Dacă nu o să am altădată posibilitatea, vă doresc acum SĂRBĂTORI PASCALE în pace, cu multe bucurii.

Obama, furios dupa o discutie cu Medvedev despre scutul din Romania

Barack Obama a incheiat suparat o convorbire telefonica cu omologul sau rus, Dmitri Medvedev, cu care a discutat despre noile amplasamente ale scutului anti-racheta. Convorbirea intre cei doi sefi de stat s-a purtat pe data de 24 februarie, la scurt timp dupa acceptul Romaniei de a face parte din programul american.

Obama s-a suparat dupa ce Rusia a cerut noi concesii din partea SUA dupa anuntarea viitoarelor amplasamente pentru scutul anti-racheta, informeaza New York Times.

"Dmitri, am convenit deja (...) Nu putem face acest lucru. Daca asta inseamna ca renuntam la tratat si nu il finalizam, atunci asa sa fie. Dar nu vom merge pe aceasta cale", a afirmat exasperat presedintele american catre Medvedev, potrivit spuselor consilierilor de la Casa Alba.

Acestia sustin ca nu l-au vazut niciodata atat de suparat pe Barack Obama asa cum a fost dupa convorbirea cu Medvedev.