29 mar. 2010

Licitatie cu dedicatie catre japonezi, organizata de Ministerul Economiei

Oamenii lui Adriean Videanu, din cadrul Termoelectrica, vor sa atribuie cu orice pret un contract de 60 de milioane de euro companiei japoneze Itochu.
Japonezii au obtinut cel mai mic punctaj la o licitatie organizata de Termoelectrica pentru o instalatie la CET Paroseni. Ca sa nu puna altcineva mana pe un contract de 60 de milioane de euro, autoritatile au anulat concursul. Justitia s-a opus insa, iar acum se cauta tertipuri pentru favorizarea Itochu, relateaza Financiarul.

Unul dintre ele s-ar putea solda cu anularea licitatiei si acordarea directa a contractului pe motiv ca japonezii construiesc o centrala de la zero.

Investitia intr-o astfel de instalatie este obligatorie pentru ca termocentrala de la Paroseni risca sa fie inchisa in 2012 pentru ca nu indeplineste standardele de mediu.

Inchiderea ei va antrena probleme sociale in Valea Jiului, intrucat CET Paroseni este unul dintre cei doi clienti ai minelor operate de Compania Nationala a Huilei Petrosani.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu