Dupa "vanzarea" de catre guvernele de dupa 1990 a unor active si bogatii ale Romaniei (SIDEX, ROMTELECOM, PETROM, BCR, BRD, cimentul, petrolul din Marea Neagra, flota etc.) care, pastrate in patrimoniul Statului roman si administrate de acesta ar fi adus beneficii majore pentru tara, domnii guvernanti de azi mai pregatesc una: "vanzarea" aurului si argintului de la Rosia Montana.
La fiecare din instrainarile (nu "vanzarile", caci intr-o vanzare se presupune ca se achita valoarea reala a obiectului tranzactionat) enumerate mai sus m-am intrebat de ce Statul roman nu putea administra aceste societati si bogatii in beneficiul sau si al tarii.
De fiecare data mi-am raspuns ca putea, asa cum Statul francez poate administra Renault, asa cum Statul grec poate administra Romtelecom (pe care l-a cumparat de la Statul roman) si exemplele ar putea continua. Putea, dar nu a vrut. Iar daca nu a vrut, singurul raspuns pe care il gasesc este ca a fost condus fie de incompetenti, fie de corupti al caror singur interes a fost comisionul rezultat din aceste tranzactii oneroase.
Astfel, s-au instrainat, pentru preturi derizorii, bogatii pe care nicio tara din Europa nu le-ar fi instrainat.
In situatii mult mai grele Romania si-a pastrat pentru sine exploatarea resurselor aducatoare de beneficii ca si sectoarele strategice si profitabile ale economiei. Antonescu a negociat la sange cu Hitler pentru petrolul pe care Romania il dadea Germaniei in timpul razboiului, in conditiile in care erau aliati de razboi. Nu a acceptat decat plata in aur pentru petrolul vandut, drept urmare, la sfarsitul razboiului, Romania avea balanta de plati excedentara.
Nimic nu justifica dupa 1990 instrainarile amintite, in conditiile in care Ceausescu ne-a lasat cu o balanta de plati pe plus iar fiecare politician perindat dupa 1990 pe la conducerea acestei tari are partea sa de vina, fie ca a beneficiat direct sau nu, fie ca a semnat ceva sau nu, pentru ca putea sa ia atitudine si sa impiedice ceea ce s-a petrecut.
Pentru fiecare dintre acesti politicieni, conducatori, vina aceasta este atat de mare incat a-i scoate definitiv din viata publica ar fi cel mai mic lucru care ar trebui sa li se intample. Dar pentru ca media romaneasca a fost in mod programat corupta, iar justitia nu exista decat cu numele, nimanui nu i se va intampla nimic, iar cei care au tranzactionat vor proceda in continuare la fel.
Ultima, dar desigur nu cea din urma lovitura pe care o pregatesc guvernantii, este instrainarea exploatarii resurselor de aur si argint de la Rosia Montana.
Pe langa problemele ecologice si de patrimoniu cultural pe care le-au subliniat specialistii si organizatiile societatii civile, ma intreb iar: de ce nu poate Statul roman sa exploateze resursele de aici spre beneficiul sau si al tarii, mai ales ca, dupa ultimele informatii, zacamintele de aici sunt cu mult mai bogate decat s-a crezut.
Raspunsul este acelasi: poate, dar nu vrea. Si nu vrea pentru ca... (vedeti ce am scris mai sus).
Si ne mai intrebam de ce intarzie iesirea Romaniei din criza ...
"Muntii nostri aur poarta,
Noi cersim din poarta-n poarta"
Octavian Goga
La fiecare din instrainarile (nu "vanzarile", caci intr-o vanzare se presupune ca se achita valoarea reala a obiectului tranzactionat) enumerate mai sus m-am intrebat de ce Statul roman nu putea administra aceste societati si bogatii in beneficiul sau si al tarii.
De fiecare data mi-am raspuns ca putea, asa cum Statul francez poate administra Renault, asa cum Statul grec poate administra Romtelecom (pe care l-a cumparat de la Statul roman) si exemplele ar putea continua. Putea, dar nu a vrut. Iar daca nu a vrut, singurul raspuns pe care il gasesc este ca a fost condus fie de incompetenti, fie de corupti al caror singur interes a fost comisionul rezultat din aceste tranzactii oneroase.
Astfel, s-au instrainat, pentru preturi derizorii, bogatii pe care nicio tara din Europa nu le-ar fi instrainat.
In situatii mult mai grele Romania si-a pastrat pentru sine exploatarea resurselor aducatoare de beneficii ca si sectoarele strategice si profitabile ale economiei. Antonescu a negociat la sange cu Hitler pentru petrolul pe care Romania il dadea Germaniei in timpul razboiului, in conditiile in care erau aliati de razboi. Nu a acceptat decat plata in aur pentru petrolul vandut, drept urmare, la sfarsitul razboiului, Romania avea balanta de plati excedentara.
Nimic nu justifica dupa 1990 instrainarile amintite, in conditiile in care Ceausescu ne-a lasat cu o balanta de plati pe plus iar fiecare politician perindat dupa 1990 pe la conducerea acestei tari are partea sa de vina, fie ca a beneficiat direct sau nu, fie ca a semnat ceva sau nu, pentru ca putea sa ia atitudine si sa impiedice ceea ce s-a petrecut.
Pentru fiecare dintre acesti politicieni, conducatori, vina aceasta este atat de mare incat a-i scoate definitiv din viata publica ar fi cel mai mic lucru care ar trebui sa li se intample. Dar pentru ca media romaneasca a fost in mod programat corupta, iar justitia nu exista decat cu numele, nimanui nu i se va intampla nimic, iar cei care au tranzactionat vor proceda in continuare la fel.
Ultima, dar desigur nu cea din urma lovitura pe care o pregatesc guvernantii, este instrainarea exploatarii resurselor de aur si argint de la Rosia Montana.
Pe langa problemele ecologice si de patrimoniu cultural pe care le-au subliniat specialistii si organizatiile societatii civile, ma intreb iar: de ce nu poate Statul roman sa exploateze resursele de aici spre beneficiul sau si al tarii, mai ales ca, dupa ultimele informatii, zacamintele de aici sunt cu mult mai bogate decat s-a crezut.
Raspunsul este acelasi: poate, dar nu vrea. Si nu vrea pentru ca... (vedeti ce am scris mai sus).
Si ne mai intrebam de ce intarzie iesirea Romaniei din criza ...
"Muntii nostri aur poarta,
Noi cersim din poarta-n poarta"
Octavian Goga
Ion Constantinescu,
colaborator Ziare.com
Nu toate privatizările au fost inoportune.
RăspundețiȘtergereStatul nu avea bani ca să modernizeze Romtelecom, fabricile de ciment ori SIDEX. Vorba este, că s-a ales greşit noul proprietar iar preţurile au fost mici.
Dintre bănci trebuia păstrată măcar una mare (BCR), dar cu management de tip capitalist. Greu cu politicienii noştri, probabil o omorau cu credite neperformante pentru clientelă. Dificilă opţiunea.
Din flotă, pescadoarele devenisera deja nerentabile înca de pe timpul lui Ceauşescu (uzina frigorifica de pe fiecare consuma combustibil foarte mult, pentru generatoarele de curent - odată, o pană de curent într-un cartier din Galaţi a fost rezolvată temporar cu un pescador branşat la reţeaua locală).