Washington, Bruxelles, Moscova, para mălăiaţă (şi românul, la prima strigare)

“Lumea este tot ce se întâmplă. Lumea este totalitatea faptelor, nu a lucrurilor.” - ne spune Ludwig Wittgenstein în Tractatus Logico-Philosophicus, şi, vreau sau nu, din lipsa argumentelor, ar trebui să fiu de acord cu afirmaţia marelui gânditor. Cum însă există şi alte puncte de vedere conform cărora, de exemplu, ,,Ştiinţa este foarte fragmentată şi abordarea realităţii se face prin Aparenţă (Maya)(...). Ştiinţa nu cunoaşte încă adevărul chimiei şi fizicii. Cu aproximaţie, la fiecare zece ani, vechile adevăruri sunt abandonate sau modificate din cauza rezultatelor cercetării. Deci, când omul încearcă să compare ştiinţa cu lumea spirituală, el compară o ştiinţă a cărei finalitate nu este cunoscută cu adevărul spiritual pe care el nu îl cunoaşte” (Sri Sathya Sai Baba citat de către C. R. Priddy în Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.htlm), trebuie să am, măcar, rezerve.

Desigur, când, azi, aud ceva, mâine, acel ceva e altceva, scrâşnesc din dinţi, ca omul care şi-ar dori ca orice chestiune, zic eu, de substanţă, să aibă măcar un început şi un sfârşit, conturat la nivelul unui rotund, încât să pot pune şi eu, liniştit, o vreme, capul pe o pernă. Un fel de teorie a ciclicităţii, şi ea de pus sub semnul întrebării (poate chiar banală), dacă am în vedere, fie şi numai empirismul enunţat, mai întâi de către Thomas Hobbes (1588-1679) (,,Nimic nu a existat în intelect înainte de a fi în simţuri”) şi apoi de către John Locke (1632-1704) cel care a mai pus o virgulă, a adăugat trei cuvinte, o prepoziţie simplă, şi a dărâmat ani (zeci) de cercetare, ştiinţă şi credinţă. Hobbes a avut parţial dreptate, ne spune Locke, cu oarecare ironie. ,,Nimic nu a existat în intelect înainte de a fi în simţuri, cu excepţia intelectului însuşi”), zice el şi deschide perspectivele apriorismului kantian.

E, păi, nu îţi vine să îţi tragi un glonţ în cap?! Tocmai când crezi că l-ai prins până şi pe dracu, l-ai făcut ghem şi îl poţi da chiar şi de-a dura, uite-l, nu e! Ca să vezi ce e lumea! Lumea gândului (că „din ce este cel mai mult gândul este”- Socrate) şi a Cuvântului prezent, pe la noi, încă de dinaintea începutului. ,,La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi cuvântul era Dumnezeu” - versetul 1.1 din Sfânta Evanghelie după Ioan, spune tot. Ba, mai mult, îmi trage storurile şi rămân, o vreme, şi mut şi în beznă.

Cum soarta şi sensul omului ţin de prezenţa lui în lume prin limbaj (mai pe româneşte, prin a da din clanţă), că altfel ia câmpii, contextual, schimb şi eu semantica (cuvântului) şi încerc să re-gândesc şi să-mi re-formulez lumea prin restrângere şi raportare, având în vedere contextul de exprimare. În consecinţă, privesc în jur, încerc să înţeleg, să-mi aşez corect sufletul pe linia vieţii, să vorbesc şi...nedumerire! Din nou, ea, lumea, globalizată, un fel de Turnul Babel, parcă acum, înainte de potop! (în vremurile biblice, după!). Chiar că am dat de dracu!.

Mda, chiar şi aşa, fără a şti pe ce lume sunt, îmi fac curaj, (cumva, cumva tot trebuie să o scot la capăt!) şi încep a crede că datul meu din clanţă ar avea structură metafizică, iar eu aş fi un fel de ,,filosof”. Poziţie cândva, bună! Azi... Dar decât un încurcă lume, sef peste o gloată înfometată, mai bine...

E, altă viaţă! Măcar de-acum am şi eu, cât de cât, acolo, un statut. În consecinţă, mă întorc la ale mele şi, din tălmăciri, studii şi răstălmăciri, aflu că întregul, inclusivitatea şi coerenţa înţelegerii ar fi cele mai importante idealuri ale metaştiinţei iar scopul general al ei ar fi promovarea înţelegerii ce poate coagula, fie şi numai ideea de unitate a lumii. Altfel spus, Coerenţă, consens, înţelegere ar fi (la prima strigare, apoi păpica, fără ea nu se poate!), cam ce-ar trebui pentru unitatea oamenilor. Inclusiv a politicienilor. Evident, dacă şi ei fac parte din categorie!

Acum, că tot a venit vorba: de ce nu s-o înţelege şi n-o fi uniţi cei din politică? La drept vorbind, răspunsul e logic şi la vedere, dar, zice-se, prin târg, că dracu ar şti mai bine! Ce-i drept, Dumnezeu, din câte se spun unii, ar fi prins cu noua ordine în univers, şi nici că s-ar mai baga! Ne-ar lăsa aşa, ,,să fierbem în suc propriu”. Ce să mai zici?! Asta am vrut, asta avem! În plus, Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat! – e o chestiune ce ar ţine, la prima vedere, doar de teologie, însă nici filosofiei politice nu-i este străină! Chestiunea, evident! Mai ales aia cu luatul! De! Domnul a dat, Domnul a luat, Domnul fie lăudat! Şi noi stăm, Nătăfleaţă că, doar, doar, o pica vreo pară... Mălăiaţă ar fi tocmai pe gustul , însă... Ăia de la Washington, Bruxelles sau Moscova, acum, ce-or face? Că până mai ieri... Ştiţi voi mai bine! În plus, povestea cu lupul, năravul şi părul o învăţăm de cum zărim lumină. Apropo: ,,Am zărit lumină pe pământ/ Şi m-am născut si eu/ Să văd ce mai faceţi/Sănătoşi? Voinici?/Cum o mai duceţi cu fericirea?” MarinSorescu

Duminică, 07 11 2010
Bulzeşti, Dolj,
Nicolae Bălaşa

ROSTUL

Cand te desparti din vina ta, încerci o vreme sa te lupti cu ireversibilul, îti dai seama ca n-are sens, te lamentezi de forma si renunti. Cand te desparti din vina celuilalt, ai nevoie de o perioada de timp ca sa întelegi ce s-a întamplat. Iei povestea de la capat, pas cu pas si te chinui sa pricepi ce n-a fost bine si unde ar fi trebuit ca lucrurile sa apuce pe alt drum.

La fel se întampla si atunci cand te desparti de tara ta. Dezamagit, înselat, manios, îndurerat. Nu ti-e usor s-o lasi. Tara si mama nu ti le alegi. Te asezi pe celalalt mal al lumii si cauti raspunsul: ce s-a întamplat cu tara mea de-am fost nevoit s-o parasesc.

Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.

Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia, pamantul si credinta.

Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.

Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.

Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".

La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca d-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!

Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.

Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.

Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.

Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .

Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza pana gasesc un italian batran cu care se marita.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.

Suna-ti bunicii, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti. 

Dan Puric / 1-Mai-2010, Romania

Ce nu uită poporul român şi uită Victor Ponta?

Poporul roman stie ca destinul sau nu sta in mainile lui Victor Ponta. Ponta are impresia ca o manifestatie publica, sindicala, poate fi confiscata daca isi agata tricolorul de gat si sta in ploaie alaturi de muritorii de foame.
Nu, domnule Ponta, poporul acesta plouat de picaturile grele ale toamnei austere nu crede in dumneavostra. De ce nu crede in grija pe care o aratati fata de soarta lui? Pentru ca dictonul care dicteaza realitatea este "si, daca vin ailalti, fac mare branza"?

"Toti e pentru ei, maica", este zicala preferata a omului simplu de la tara. Oamenii au invatat in 20 de ani de libertate ca, indiferent daca esti primar, presedinte sau premier, "esti pentru tine".

Acum, degeaba incerci, ca politician, sa te ridici pe baricada dreptatii, sa te pozitionezi ca liderul imaculat neatins de interesele politice, nimeni nu te crede.

Victor Ponta a dus discursul PSD intr-un derizoriu fara limite. Cu pelerina in ploaie, carandu-l pe Vanghelie in spate si fularul tricolor la gat, dadea impresia unui lider nationalist de extrema dreapta.

Grija exagerata pentru invatatoarea Anghel nu mai dadea voie vorbelor liderului PSD sa iasa din gat. Cand i s-a pus o intrebare incomoda la Realitatea tv a parut socat, ripostand cu o expresie de repulsie fata de tot: "eu ma lupt pentru oameni si dumneavostra va luati de mine"!.

Ce nu uita poporul roman si uita Victor Ponta? Noi si-ai nostri cetateni nu uitam ca PSD-ul a vegheat tot timpul din umbra.

Ion Iliescu incerca sa acrediteze ideea ca PSD nu a fost la putere deloc in ultimii 7 ani, punct de vedere exprimat la ultimul congres social-democrat. Fals, domnule Iliescu.

Nu ati pierdut puterea decat pentru putin timp. Poate pe mana dumneavoastra, dupa cum spuneti. Dar ati revenit pe mana liberalilor care, fara sustinerea rosie din Parlament, erau spulberati demult de la Palatul Victoria.

Cum sa condamni o asumare a Guvernului Boc in Parlament, cand, fix cu un an in urma, faceai acelasi lucru presat de FMI. Chiar Legea Educatiei a fost asumata de alianta PSD-PD-L, iar ulterior Curtea Constitutionala a retrimis-o Parlamentului.

Si-acum, fata blanda a doamnei Cati Andronescu transmite incurajari patetice catre o invatatoare din Olt. O invatatoare care cere respectarea unei legi votate inclusiv de PSD, dar care nu s-a obosit sa-si dea interesul pentru punerea ei in aplicare in cele 9 luni de guvernare.

Motiunea de cenzura a ajuns o banala insiruire de texte antipersoana, si nu un discurs constructiv care sa aduca argumente in favoarea caderii Guvernului Boc.

Ura fata de Udrea sau Blaga nu-i un motiv care sa induca unor parlamentari sentimentul de repulsie fata de esecul guvernarii portocalii. Poate ca ura lor este mai mare fata de Victor Ponta si analizeaza totul la nivel personal. La nivel global nici nu mai conteaza, pentru ca ei vor sa contracareze atacul celorlati fata de ai lor.

Victor Ponta a gresit cand s-a alaturat manifestantilor din Piata. A dat apa la moara contestatarilor, care au comparat venirea sindicalistilor din tara cu cea a minerilor lui Iliescu.

Ori, Iliescu, pentru bucuresteni, reprezinta inca un element dubios al trecutului golanesc. Este normal ca oamenii sa te aclame daca le promiti bani. Oricine sare-n sus de bucurie si e-n stare sa-ti pupe mana daca-i promiti parale. Insa promisiunile trebuie sa aiba acoperire.

Puterea spune ca n-au, Ponta zice ca el da inapoi ceea ce s-a furat oamenilor. Din pacate, n-am uitat cele 9 luni in care ne-a demonstrat ca nu mai sunt bani. Altfel, nu era cota parte la acordul cu FMI. Asa ca, Che Guevara nu a fost al nostru si nu va fi, de-acum, apururea si-n veci vecilor. 

Sursa: Ziare.com Autor: Liviu Anghel