Se afișează postările cu eticheta Atacul energetic. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Atacul energetic. Afișați toate postările

19 ian. 2010

Teodor Vasile, autorul cărţii “Flacăra violetă”: Sunt posibile atacuri energetice,dar nu au nicio legătură cu Flacăra

Autorul susţine că dacă ar exista un asemenea atac energetic, cel care l-ar fi pus în practică ar fi fost un diletant.

“Mi-este foarte greu să cred că există aşa ceva în România. În general, există peste tot un lume câte un consilier de protecţie, care să se ocupe de imaginea sa, de gestica sa, dar poate şi din punct de vedere energetic care sp-l protejeze de un atac psi. Un consilier nu lansează atacuri, se ocupă doar de protecţia acelui om, în general se protejează”, a declarat la Realitatea TV, autorul cărţii “Flacăra violetă”, Teodor Vasile.

Acesta spune că dacă “ar fi existat un asemenea om ar fi un diletant, dacă ar fi fost un atac, atunci nu ar fi trebuit să se vadă. S-ar putea să fie pierderea şi scuze pentru asta. Raza violetă se mai cunoaşte şi sub numele de raza lui Saint Germain, e altceva decât flacăra violetă. Această meditaţie o practic de mai bine de 10 de ani, în fiecare an fac această meditaţie în fiecare luni, cu 200 de persoane, în fiecare zi de joi participă la această meditatie, cu scopuri curative. Sunt două căi principale: rugăciunea şi meditaţia. Este o meditaţie interactivă, lucrează cu această meditaţie şi se vindecă. Omul lucrează cu ea şi este integrativă, conţine mai multe tehnici. Această meditaţie este una exclusiv pentru persoana in cauză”, spune Teodor Vasile.

Acesta spune că “atacul energetic” nu are nicio legătură cu “flacăra violetă”. “Nu neaparat cel mai slab, dar poate exista să fie atacat, dar nu are nicio legatură cu flacăra violetă. Mi-aş dori ca Flacară violetă să nu mai fie introdusă în această discuţie, face rău mult”, a spus acesta.

Mircea şi Mihaela Geoană au acuzat in ultimele zile de faptul că preşedintele Traian Băsescu ar fi folosit specialişti în ezoterism şi bionergie în campania electorală.

18 ian. 2010

Washington Post: Cel care a pierdut si sotia sa au sustinut ca au fost atacati de energii negative...

Cu asa ceva nu-i de glumit ....

Cotidianul american "Washington Post" preia o depesa Associated Press, in care "puterile ezoterice" din Romania sunt subiectul principal.

"O acuzatie cel putin bizara vine din partea candidatului care a pierdut alegerile prezidentiale din Romania, de anul trecut. Mircea Geoana si sotia sa pretind ca presedintele PSD a fost obiectul atacurilor energiilor negative puse la cale de ajutoarele presedintelui Traian Basescu, in timpul dezbaterii cruciale dintre cei doi candidati", se scrie in articolul publicat luni de cotidianul american.

Jurnalistii o citeaza pe Mihaela Geoana, care a sustinut sambata, in cadrul unei emisiuni televizate, ca Mircea Geoana a fost "atacat puternic cu energii negative" in timpul ultimei dezbateri televizate dintre candidati.

Anterior acestor acuzatii - subliniaza jurnalistii americani - unul dintre consilierii lui Geoana, Viorel Hrebenciuc, a sustinut ca a existat "o conspiratie a flacarii violete" in timpul campaniei electorale. Acesta a spus ca presedintele Traian Basescu s-a imbracat in violet in joia dezbaterii pentru a-si mari sansele de victorie.

Fenomenul ia amploare: ..si Crin Antonescu a fost atacat energetic ?!!


Si Crin Antonescu a simtit in campanie ca "nu avea controlul asupra unor cuvinte" AVEM DOVADA, Crin Antonescu chiar a fost atacat energetic !!! In imaginea alăturată, puteți observa razele violet îndreptate împotriva D-lui Antonescu. Rușine paranormalilor!

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat duminica seara ca si el a auzit, la fel ca Mircea Geoana, ca Traian Basescu lucreaza cu persoane care au "capacitati paranormale" si ca el insusi a simtit in campanie ca nu avea controlul asupra unor cuvinte, dar pune acest lucru doar pe seama oboselii.

"Mi-e si frica sa va dau un raspuns cand stiu ca se face stire. Tot ce pot sa spun e ca eu nu am simtit nimic, in afara de lucrurile normale care erau de simtit la acea confruntare, dar sigur ca nu eram eu tinta. Nu ar trebui sa excludem aceste lucruri pentru ca ele nu au aparut acum cu dl. Geoana, dar asta mi se pare esential: cred ca dl. Basescu putea sa piarda si trebuia sa piarda aceste alegeri chiar daca am fi fost paralizati de atacuri supranaturale si paranormale.

Faptul ca dl. Basescu a castigat atunci cand nici domnia sa nu mai spera acest lucru aceste alegeri este un lucru care nu trebuie pus pe seama paranormalului, sunt multe cauze si daca ele nu sunt intelese, riscam sa ramanem cu explicatii de genul acesta", a declarat Antonescu la Realitatea TV.

"Pot sa va spun, ca in anumite momente pe parcursul campaniei electorale, dar sa nu faceti o stire, va rog, am avut si eu niste simptome din astea, nu stiu, nu mai aveam un control precum cel obisnuit asupra pronuntarii unor cuvinte. Nu recurg insa la factori supranaturali sau paranormali pana cand nu epuizez explicatiile normale si am pus-o si o pun in continuare pe seama unei oboseli, pe seama faptului ca era o experienta in prima editie pentru mine. Nu nu as lua pana la capat aceste lucruri in ras. Nu exclud, se stie foarte bine ca exista oameni care dispun de astfel de puteri si chiar in ce ma priveste au existat niste elemente pe parcursul acestei campanii despre care nu vorbesc pentru ca nu are rost, dar au existat", a spus Antonescu.

Acum ce mai aveți de spus domnilor, când totul este atât de evident !?