Se afișează postările cu eticheta Criza financiara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Criza financiara. Afișați toate postările

18 iun. 2010

Aveti marunt? Dati-l Romaniei....

... asa vede presa din străinătate inițiativa ilara a guvernului României de a deschide un fond in care oamenii, deja afectați de criza, sa vireze bani statului.
Stramtoratul guvern roman pretinde donatii intr-un fond menit sa creasca veniturile bugetare și sa atenueze impactul masurilor de austeritate, noteaza Reuters.

In aceasta săptămâna, Cabinetul susținut de coaliția de centru a trecut, la limita, de moțiunea de cenzura din Parlament, care blama reducerile bugetare, esențiale pentru a primi ajutorul financiar de 20 de miliarde de euro din partea FMI.

"Orice persoana din România, cu excepția entităților legale, poate dona bani in acest cont.", a declarat Ministrul roman al Finanțelor.

Cand vor fi operate, taierile bugetare vor oferi Romaniei timpul de a-si reforma administratia publica ineficienta si de a contracara evaziunea fiscala.

Oficialii au declarat ca noul fond este creat mai ales pentru oficialii care au venituri aditionale din participarea lor la companii detinute partial sau complet de stat, mai noteaza sursa citata.

Prim-ministrul Emil Boc a declarat la randul lui ca isi va vira salariul in acest fond, dar contul este deschis oricui vrea sa contribuie.

Donatiile pot fi facute prin transfer bancar intr-un cont special, iar lista contributiilor va fi ulterior publicata pe site-ul Ministerului Finantelor. Ziare.com

10 iun. 2010

Un deputat PD-L a renuntat la telefonul si masina de serviciu: Asteptam mai multi sa-i urmeze exemplul.

Deputatul PD-L de Suceava Ioan Balan a returnat Camerei Deputatilor toate bunurile de care beneficia, prin lege, ca parlamentar.

Balan a renuntat la masina, telefon mobil, copiator si tichete de tren, declarand ca parlamentarii trebuie sa fie solidari cu cei care vor fi afectati de masurile de austeritate care urmeaza a fi luate in perioada imediat urmatoare.

"Este corect sa facem cate un gest, in acest sens, fiecare dintre noi, si aici ma refer la parlamentari, la cei care pot, ca sa aratam ca participam intr-un fel sau altul la aceste reduceri de cheltuieli", a afirmat Balan, pentru Ziare.com.

"'Daca tot declaram zilnic ca suntem solidari cu cetatenii, cred ca fiecare dintre parlamentari ar trebui sa faca un gest, nu neaparat la modul in care l-am facut eu, pentru ca poate altii au nevoie mai mare de masina sau de alte bunuri date cu drept de folosinta cabinetelor parlamentare, ci poate isi reduc unele sume la cheltuieli. Cred ca o masura ca aceasta ar veni sa imbunatateasca imaginea fiecarui parlamenter", a mai afirmat acesta.

Conform declaratiei de avere
Balan acesta are si alte venituri, care provin din activitatea de jurist.

Alexandra Ion,
colaborator Ziare.com

28 mai 2010

”Discursul apocaliptic al politicienilor afecteaza grav psihicul romanilor”

Prof.univ.dr.Florin Tudose, medic psihiatru, afirma ca dscursul apocaliptic al politicienilor care, pornind de la criza financiara anunta o catastrofa socio-economica care inca nu a fost atinsa, dar va sa fie intr-un viitor apropiat, are un impact extrem de negativ asupra psihicului romanilor si a societatii ca ansamblu care, in loc sa se mobilizeze, se destructureaza si se atomizeaza.

“Clasa politica nu a invatat nimic din sfarsitul lui Ceausescu”

El sustine ca politicienii din Romania, indiferent de culoarea politica, nu au invatat nimic din ultima lectie primita de dictatorul Ceausescu: cand ai niste idei fixe pe care le repeti la infinit vei fi victima unui efect de bumerang. “Apocalipsa aceasta anuntata de toti politicienii, dublata de presa si repetata de sindicate va avea un efect devastator asupra romanului neaos dar si asupra societatii ca intreg care, in astfel de situatii, in  care se vesteste mereu un pericol iminent, se destructureaza, se atomizeaza. Procesul acesta are loc, din pacate, exact in momentul in care avem nevoie de mobilizare sociala. Clasa politica din Romania nu a invatat absolut nimic din ultima lectie pe care a primit-o Nicolae Ceausescu. Atunci cand ai niste idei fixe si obsesive, pana la urma ajungi sa fi victima unui efect de bumerang”, avertizeaza Florin Tudose.

“Solii care aduc vesti proaste sunt decapitati”

Psihiatrul explica faptul ca, de regula, mesagerii care aduc vesti proaste sunt taxati de oprobiul public. “Solii care aduceau vesti proaste erau decapitati. Mai ales ca, acum, se vorbeste despre un dezastru iminent care inca nu este. Lumea nu iubeste pe cei care fac prognosticuri gresite. Ce lucruri pozitive au facut, in ultimii 20 de ani, in Romania, Casandrele care au tot anuntat ca Troia o sa piara? Nici unul. Nu trebuie sa prezinti nici salvari miraculoase poporului dar nici dezastre iminente deoarece, astfel, demobilizezi organismul social. Aceasta este psihologie elementara. Daca solii care aduceau vesti proaste erau decapitati ce patesc, acum, cei care fac non-stop predictii negative si false? Sa se fereasca de efectul de bumerang”, conchide psihiatrul Florin Tudose

Sursa: inpolitics.ro / demnitar.blogspot.com

17 mai 2010

Antonescu vrea să scoată ţara din criza tăind benzina şi telefoanele bugetarilor

“Nu avem niciun fel de propuneri de măsuri care să stimuleze economia, avem doar propunerea aberantă de a scădea salariile şi pensiile şi până la măsura aberantă de a scădea indemnizaţiile mamelor şi foştilor veterani de război”, aşa a comentat luni preşedintele PNL, Crin Antonescu, propunerile lansate de Putere de reducere cu 25% a salariilor, cu 15% a pensiilor şi de eliminare a unor dintre subvenţii, convenite cu FMI.

PNL are propriile sale propuneri pentru scoaterea ţării din criză: „Între aceste măsuri şi soluţia pe care PSD o propune – desfiinţarea cotei unice şi o creştere a taxelor şi impozitelor – PNL spune nu reduceri de pensii şi salarii, ci reduceri cheltuieli bugetare – studii de fezabilitate, reducere cu 20% la combustibili, protocoli, reduceri în zona în care afectată ar fi afectată clientela politică”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a mai declarat luni, în replică la criticile pe care i le-a adus Ion Iliescu privind apărarea cotei unice, că politica de fiscalitate redusă reprezintă o constantă de identitate a liberalilor, iar distanţa dintre PNL şi Traian Băsescu nu se referă la acest aspect. continuare si video .....

Ce spuneți dragi cititori... avem oameni sa scoatem țara din criza??

15 mai 2010

Basescu trebuie sprijinit - nu avem incotro?

Da, Basescu trebuie sprijinit. Și Guvernul pe care il conduce, la fel. Nu mai conteaza ca Guvernul nu a fost performant. Ca nu a scos inca tara din criza si ca poate nu a facut taierile la timp. Nici chiar ca acum nu le-a facut la modul ideal. Basescu trebuie sprijinit. Din simplul motiv ca nu avem alta varianta.
Taierile de salarii si pensii trebuie facute, orice ar fi. Iar o schimbare de guvern la ora asta ar fi una dintre cele mai proaste optiuni posibile. Asta ar adanci tara in criza. S-a vazut ce inseamna acest lucru in toamna, atunci cand PSD, PNL si UDMR au rasturnat Guvernul. Dupa un trimestru in care Romania inregistrase crestere, am trecut din nou pe scadere din cauza lipsei unui guvern cu puteri depline.

N-o face din nebunie!

Poate ca Opozitia striga asta, dar crede cineva ca Guvernul e nebun sa faca taierile astea care il duc cu un picior in groapa din punct de vedere electoral? Și daca ar crede asta, cred ca acelasi lucru il vrea guvernatorul Mugur Isarescu, o persoana de al carui profesionalism nu se indoieste nimeni. Sau chiar si Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI, fost ministru in Guvernul Nastase si pana acum doua luni vicepresedinte PSD?

Deci e clar ca macar acum Traian Basescu si Cabinetul Boc fac exact ceea ce trebuie.
Desigur, poate ar trebui facute modificari in sensul ca taierile sa nu fie suportate egal de cei cu salarii si pensii foarte mici, dar nimeni nu ar trebui sa conteste taierile. Nu exista alta optiune, asta e clar.

Nici PSD ori PNL nu au alte variante, ci doar ies cu fantomatice propuneri populiste. Știu si ei la fel de bine ca nu e altceva de facut. Dar evident ca nu pot rata ocazia de a da la picioare inamicilor.

Situatia cere ca taierile sa nu fie amanate nici macar cateva luni. Asadar, toate grevele din lume nu pot inlocui faptul ca pur si simplu nu sunt suficienti bani. Pe oamenii care le fac ii mai poti intelege. Mai putin pe oamenii din presa care le incita si care ar trebui sa stie mai bine ca a te opune taierilor inseamna a invita dezastrul in Romania.

Care e alternativa?

Sa zicem ca taierile n-ar trebui facute. Daca nu asta, atunci ce? De unde va scoate Romania banii sa plateasca un aparat de stat si un sistem social umflate pe vremea cand nimeni nu se gandea la criza, ci la propriile interese electorale.

Desigur, oricine poate sa vorbeasca. Spre exemplu, Dan Voiculescu a venit cu ideea "geniala" ca zece mii de cadre militare sa fie detasate la Ministerul Finantelor, pentru combaterea evaziunii fiscale. Greu de gasit o idee mai stupida si mai populista. Chiar daca PSD concureaza cu aliatul sau la acest capitol.

Trustul Intact va acredita ideea ca Basescu e iresponsabil si adopta o solutie asa de dura din incompetenta si fiindca vrea sa-si bata joc de oameni. Veti vedea vehiculata ideea ca erau alte solutii foarte usor de aplicat. Și ca nimeni nu ar fi suferit. Nimic mai fals.

Romania trebuie sa sufere. Ca sa nu se prabuseasca. Tocmai de aceea, intr-al 12-lea ceas, Basescu face ceea ce trebuie. Inca nu stim daca asa cum trebuie si daca isi forteaza propriii oameni asa cum ar trebui. Dar un lucru e clar: Basescu trebuie sprijinit. Macar pentru perioada urmatoare. Il putem lovi dupa. Alta solutie nu avem. Sursa: Ziare.com