Se afișează postările cu eticheta Radu Stroe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Radu Stroe. Afișați toate postările

17 ian. 2010

Radu Stroe, sancţionat de BEM

Candidatul PNL în alegerile parlamentare parţiale din Colegiul 1, din Bucureşti, Radu Stroe, va fi sancţionat contravenţional pentru continuarea campaniei electorale după încheierea oficială a acesteia, a decis Biroul Electoral, care a analizat o reclamaţie a PD-L în acest sens.

Biroul Electoral a primit două contestaţii privind alegerile parţiale din Colegiul 1 al Capitalei, una din partea Asociaţiei Victimelor Mineriadelor (care a fost respinsă), iar alta din partea PD-L. Democrat-liberalii l-au acuzat pe candidatul PNL Radu Stroe că, prin declaraţii, a continuat campania

electorală chiar în ziua votului.

"S-a apreciat că, într-adevăr, a avut loc continuarea campaniei electorale după încheierea legală a acesteia, drept pentru care s-a dispus aplicarea sancţiunii contravenţionale, urmând să îi fie comunicat procesul verbal de sancţionare", a explicat purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, Iulian Ivan.

Întrebat despre cuantumul amenzii contravenţionale pe care o va primi candidatul liberal, purtătorul de cuvât a arătat că acesta va fi stabilit în funcţie de "gravitatea" faptelor acestuia.

"Rămâne să se decidă asupra impactului, pentru că în funcţie de impact se stabileşte şi valoarea sancţiunii", a spus Iulian Ivan, adăugând că stabilirea nivelului

amenzii este "în competenţa exclusivă a preşedintelui biroului electoral de circumscripţie, care, potrivit legii, va aplica sancţiunea contravenţională".

Candidatul PNL pentru un mandat de deputat în Colegiul 1 al Capitalei, Radu Stroe, a votat, astăzi, exprimându-şi speranţa că politica bunului simţ va învinge "politica nesimţită" a Guvernului Boc şi a PD-L.

"Am votat cu speranţa că va învinge politica bunului simţ această politică nesimţită a Guvernului incompetent Boc şi a Partidului Democrat. Când am votat, m-am gândit la toţi oamenii din Colegiul 1 al acestui sector şi, de ce nu, la pensionarii cărora deja au început să li se fure pensiile, la bugetarii care deja se pregătesc să fie daţi afară şi, nu în ultimul rând, la oamenii activi care sunt poate cei mai umiliţi de actualul Guvern", a declarat Stroe după vot.

Honorius Prigoană (PD-L) şi Radu Stroe (PNL) îşi dispută astăzi postul de deputat în Colegiul 1 al Capitalei, rămas vacant după ce liberalul Bogdan Olteanu a devenit viceguvernator al BNR.(evz.ro)

15 ian. 2010

Duelul Prigoana-Stroe, dirijat de la Cotroceni ?!

Spun niste liberali mai informati, care il cunosc pe Radu Stroe de la inceputurile carierei sale politice, ca motivul pentru care acesta evita confruntarile directe cu Honorius Prigoana are legatura cu faptul ca liberalul stie ca Traian Basescu stie ceva.

Povestea se pare ca nu are legatura cu biletelul inmanat de presedinte lui Stroe in momentul depunerii juramantului pentru functia de secretar general al guvernului (Cabinetul Tariceanu 2), unde a fost vorba despre niste banuieli de scurgere de informatii din CSAT, ramase in coada de peste.

Ci de legaturile pe care Stroe le-ar avea cu oameni din lumea interlopa din Maramures, unde dupa cum se stie, exista doua activitati aducatoare de profit la care organele statului n-au inca leac: taierea padurilor si traficul de masini de lux.

Acuma, noi nu stim prin ce maniera reuseste Traian Basescu sa influenteze lucrurile, si nici nu ne intereseaza. Fiind o rubrica de barfe, materialul nu trebuie semnat si nici verificat din mai multe surse. E destula una: PNL.
sursa:Ziare.com

13 ian. 2010

Radu Stroe: Batalia nu este intre doi oameni, ci intre doua forte politice

Politicianul a nuantat, intr-o emisiune la Antena 2, completand ca cele doua forte sunt "PNL, care a pornit pe drumul de a face o noua politica, cea a bunului simt" si "PD-L, un partid pe care toata lumea il stie (...) un partid a carui singura grija este de a-si racorda oamenii la resursele bugetului".

Radu Stroe a tinut sa pomeneasca si despre "cea mai mare nesimtire a Guvernului 2009 - 2010 sau a guvernarii Boc 4", nominalizand-o: "faptul ca nu s-a preocupat deloc de cresterea economiei". "Nesimtita" este, in acceptiunea sa, si "politica de cadre a PD-L".

"Eu astazi ma duc pe strada si toata lumea nu spune decat atat: nesimtitii astia de guvernanti". "Foarte multi dintre cei care l-au votat pe Basescu sunt oameni cu bun simt, dar care n-au inteles, au votat dupa ce au vazut la televizor", este de parere Stroe.

"Inainte de medicamente, oamenii asteapta anveloparea blocurilor"

In viziunea sa, "anveloparea blocurilor este singura problema esentiala pentru bucuresteni". "Inainte de medicamente, oamenii asteapta anveloparea blocurilor", a mai spus el. El a explicat ca aceasta masura ar ieftini factura cu pana la 45%.

"Am incredere in populatia Colegiului, preponderent sunt oameni intelepti, care gandesc", a marturisit Stroe.

Ierburile, subiect sensibil

Alte aspecte importante pentru candidatul PNL la alegerile partiale pentru un loc de deputat in Colegiul 1 din Capitala sunt "chestiunea ierbii, parcurilor" si scolile unde nu trebuie "sa mai intre baietii cu ierburi".

Legat de acest ultim subiect, candidatul a marturisit ca nu crede ca Romania e pregatita pentru legislatia drogurilor si a caselor de toleranta.

El a precizat ca legislatia romaneasca are nevoie, mai presus de toate, si de stabilirea sanctiunilor. "Aveti rabdare 3 - 4 - 5 luni pana cand PNL va scoate carticica aia galbena, nu rosie". "Daca reusim sa punem proiectul pe picioare pot pleca la pensie linistit", a mai spus el.

"Noi vrem sa schimbam, preceptele, regulile, principiile in Romania", a spus Stroe, mentionand ca "vom pune un pachet pe masa si poate vin si de la PSD, poate si unii de la PD-L".

Legat de CAS-ul pentru drepturile de autor, Stroe precizeaza ca e "o mare greseala, o prostie chiar".

Stroe a amintit electoratului ca pozitia pentru care candideaza necesita multa munca si ca el este pregatit sa lucreze chiar si 18 ore pe zi. De altfel, a amintit ca au fost vremuri cand muncea si 20 de ore pe zi si ca "un parlamentar daca nu-si realizeaza angajamentele, sa plece din Parlament".

10 ian. 2010

Stroe: Parlamentul nu este o fabrica de chiftele in care poti ajunge fara experienta

"Pentru functiile publice trebuie desemnati oameni valorosi, copetenti, nu oameni fara o experienta minima. Nu-i trimitem intr-un simplu consiliu de administratie sau intr-o fabrica de chifetele sau cuie", a precizat Radu Stroe.

In conceptia sa, a face o politica a bunului simt insemana a te dedica exercitiului public, ceea ce el face de 40 de ani.

"Radu Stroe este un om cu experienta deosebita in administratie. E toba de administratie in comparatie cu contracandidatul sau (...) Este un moment foarte important pentru Sectorul 1. Batalia se da intre o solutie a bunului simt, pe de o parte, si o solutie a nesimtirii, a masinariei care functioneaza pe bani publici, a clanurilor sprijinite de PDL, pe de alta parte", a punctat Chiliman.

Radu Stroe refuza orice confruntare electorala cu Honorius Prigoana

Radu Stroe, candidatul PNL pentru fotoliul de deputat scos "la concurs" in Colegiul 1 al Capitalei, a declarat sambata ca nu va participa la nicio dezbatere cu contracandidatul sau, pedelistul Honorius Prigoana si a negat faptul ca intre PNL si PSD ar exista vreun protocol pe tema sprijinului acordat reciproc la alegeri.

"Sunt foarte relaxat. Am fost si astazi la piata, am fost la toate pietele din Colegiu, am luat toata Pajura la pas (...) Oamenii erau iritati de candidatura lui Honorius Prigoana", a sustinut Radu Stroe.

"Eu nu am ce discuta cu acest domn. Eu consider ca aceasta lupta este finalmente dusa intre doi candidati dar in realitate este o batalie dusa intre doua forte politice, intre PNL care face politica bunului simt si PD-L care face un alt gen de politica. Noi vrem sa facem politica bunului simt si sa stopam politica nesimtita, noi dorim sa ne respectam cuvantul dat, sa ne aplecam asupra doleantelor romanilor", a explicat Radu Stroe.

6 ian. 2010

Radu Stroe: Retragerea mea depinde de partid

Liberalul Radu Stroe sustine ca retragerea candidaturii sale din campania pentru postul de deputat in Colegiul 1 al Capitalei depinde de decizia partidului, in conditiile in care candideaza "la solicitarea partidului".

Se declara invins inaintea bataliei??!

4 ian. 2010

"Revolutia bunului-simt" ar putea continua cu Radu Stroe

"Revolutia bunului-simt" pornita de Crin Antonescu in campania pentru alegerile prezidentiale ar putea continua, dupa ce liberalul Radu Stroe si-ar putea alege sloganul "Romania bunului-simt continua!".

Sloganul lui Radu Stroe pentru castigarea postului de deputat in Colegiul 1, in locul lui Bogdan Olteanu, ales membru in CA al BNR, ar putea fi bazat pe cel al lui Crin Antonescu in campania pentru prezidentiale

Sloganul, impreuna cu o brosura ce contine programul politic al liberalului, ar urma sa fie lansate in urmatoarele zile.

Sloganul contracandidatului sau, Honorius Prigoana, din partea PD-L, este "Punct. Si de la capat!".

30 dec. 2009

Radu Stroe: Mizez pe inteligenta alegatorilor

"Voi castiga. Am incredere in inteligenta si intelepciunea alegatorilor", a declarat liberalul miercuri la Antena 3. Radu Stroe a mentionat ca are experienta, echilibru si dezinvoltura necesara postului de deputat.

"Cred ca pentru a ocupa un post de deputat trebuie sa ai minim 3 -4 ani de experienta in campul muncii. Stiu ca voi castiga deoarece alegatorii vor sti pe cine sa trimita in Parlament",

"Voi sustine si legi pentru probleme ridicate de primarul sectorului 1 Andrei Chiliman legate de dezvoltare. (...) Nu stiu de ce candideaza Honorius Prigoana"