Se afișează postările cu eticheta Garda Maghiara. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Garda Maghiara. Afișați toate postările

15 mar. 2010

Ce ne facem cu maghiarii... nu mai vor sa traiasca in Romania?

Vor sa aiba propria lor țară, oare de ce nu se duc acolo de unde au venit.. în țara lor, dreptate pentru Ungaria.
.........................
Nu avem nicio problema cu maghiarii, dar se pare ca ceva nu este in regula nici asa. Trebuie sa existe una, cel putina una.
Mai bine spus nu aveam nicio problema cu ei, pana cand doua stiri au explodat din Secuime. Prima - Adunarea Alesilor Locali din Secuime a votat oficializarea limbii maghiare in Tinutul Secuiesc. A doua - Partidul Civic Maghiar a propus ca toate regiunile istorice din tara sa dobandeasca autonomie teritoriala, alaturi de Tinutul Secuiesc.

Pana sa vedem ce probleme am putea avea noi cu maghiarii, sa vedem cum vad ei posibila rezolvarea acestei deja amorsate situatii. S-ar parea ca dinspre maghiari, tema autonomiei poate fi privita detasat, calm si, aparent, fara prea mult patos nationalist.

Presedintele Consiliului National Secuiesc a afirmat ca statutul de autonomie al Tinutului Secuiesc trebuie, mai intai, sa fie acceptat de opinia publica si lumea sa inteleaga despre ce e vorba. Altfel spus, pana sa meditam asupra problemei in sine, maghiarii deja ne-au aruncat bomba in brate. 

Subtil, revenind in actualitate, fara a parea ca se mai afla in centrul atentiei, problema autonomiei Tinutului Secuiesc pare a fi acoperita de posibilitatea ca toate regiunile istorice din tara sa dobandeasca autonomie teritoriale...

Pentru a distrage si mai mult atentia de la concentrarea pe problema cea mai dureroasa, respectiv asupra autonomiei tinutului Secuiesc, maghiarii au introdus in joc agumentul rational, fata de care esti aproape obligat sa fii decent in exprimare: "daca reusim sa convingem opinia publica ca niciunul din obiectivele statutului nu e ostil fata de nimeni, se poate duce o viata normala, chiar mai mult de atat, democratia si egalitatea deplina de drepturi numai asa se poate realiza, atunci vom fi mai aproape de adoptarea lui".

Indiferent cat de suspiciosi am fi la adresa maghiarilor, trebuie sa recunoastem ca in fata acestor exprimari ale dorintei lor, aparent decente si candide, vocea romanilor nu se poate isteriza. In fond, maghiarii si-au aruncat atat de elegant tema in dezbatere publica, incat oricine ar apela la forta sau la atitudini extreme, ar fi privit ca un ciudat si un extremist.

Asa cum (era de asteptat, nu?) a reusit sa se faca auzit Corneliu Vadim Tudor, care a dat glas unei initiative prin care ne anunta ca secuii practica terorismul de stat, ca UDRM trebuie scos de la guvernare.

Am putea deci reactiona ca Vadim sau am avea sansa sa ne trezim in sfarsit din somnul popularitatii ieftine si sa analizam ce am pierde cu adevarat, daca am pierde?, in cazul in care Tinutul Secuiesc isi castiga autonomia teritoriala. 

Adica, pana la urma, am ajunge la propunerea maghiarilor: sa purtam o dezbatere publica pe tema autonomiei Tinutului Secuiesc, din care, cu inteligenta si luciditate, sa incercam sa obtinem o concluzie realista si practica pentru viata noastra alaturi de comunitatea maghiarilor.

Este greu sa recunoastem ca destramarea si faramitarea lumii moderne va ajunge intr-un final si asupra tarii noastre. Ar fi intelept daca am avea puterea sa ii lasam pe maghiarii din centrul Romaniei sa se organizeze dupa cum cred de cuviinta, dupa cum stiu si conform resurselor proprii.

Pana la urma ce avem de pierdut? Orgoliul nostru de reprezentanti ai statului national unitar, suveran si independent? Poate acelasi orgoliu istoric este vizat si de ei, in sensul de recuperare insa in fata unui prezent nedrept fata de identitatea lor.

Problema maghiarilor inca nu exista in Romania. Sper ca ea nici sa nu existe vreodata, cu atat mai mult cu cat, oricare ar fi costurile pastrarii unei situatii non-conflictuale, pentru linistea si pacea cotidiana merita platit un pret destul de scump. 
Sursa: Ziare.com

13 ian. 2010

Recrutări în Garda Maghiară: jurăminte sfinte şi bocanci negri

Recruţii organizaţiei trebuie să semneze un act prin care se obligă să nu divulge secretele interne. „Adevărul” publică azi a doua parte a materialului despre înfiinţarea în România a unei ramuri a organizaţiei extremiste Garda Maghiară, interzisă deja în Ungaria.

După o perioadă de monitorizare discretă, persoanele recrutate de Garda Maghiară - Plutonul Secuiesc sunt testate, iar după instrucţie depun jurământul pe sfânta coroană ungară.

Încorporările în Plutonul secuiesc ( subunitate a Gărzii Maghiare, ce aparţine de batalionul „Wass Albert", de la Gyor- Ungaria) sunt făcute de către ofiţerul recrutor Csibi Barna (30 de ani). El a fost instruit de către superiorii din Ungaria, iar activitatea de recrutare se face după anumite tipare.

Adeziunea

Orice potenţial nou membru este în prealabil monitorizat o anumită perioadă de timp. De asemenea, se culeg informaţii despre persoana vizată, astfel încât profilul acesteia să corespundă activităţiii şi obiectivelor Gărzii.

După depăşirea acestor etape, candidatul trebuie să completeze mai multe chestionare. Cel de adeziune conţine două capitole cu întrebări-capcană, dar şi cu întrebări prin care se urmăreşte obţinerea unor informaţii esenţiale:

Vrei să devii gardist? La acest capitol, candidatul trebuie să răspundă unor întrebări de genul: „ Dispui de bocanci negri, pantaloni de instrucţie, cămaşă albă, vestă şi şapcă?"

Vrei să devii simpatizant? Acest capitol cuprinde o altă serie de întrebări: „Ai făcut armata?", „Dacă da, ce grad şi la ce armă?", „ Ai instruit şi pe alţii?". Cel care vrea să devină „simpatizant" mai trebuie să menţioneze dacă practică „sporturi speciale" sau dacă ar fi dispus să-şi rişte viaţa în contextul în care, „într-un cadru constituţional, ar fi nevoie de militari".

Nu se precizează dacă este vorba de „cadru constituţional" maghiar sau român. Una dintre ultimele întrebări este următoarea: „Pe ce plan poate Garda Maghiară şi naţiunea să conteze pe dumneavoastră şi pe ce plan doriţi să vă desfăşuraţi activitatea alături de noi?" Ultimul angajament din chestionar este următorul: „Iau cunoştinţă că încălcarea prezentei adeziuni duce la excluderea mea imediată din Garda Maghiară".

Antrenamentele

Deşi asociaţia ce urmează a fi înfiinţată, „Garda Maghiară - Plutonul Secuiesc", îşi declară obiectivele civice şi culturale, membrii Gărzii Maghiare recunosc faptul că principalul scop este autonomia, confundată de multe ori cu independenţa. O celulă a Plutonului Secuiesc, formată din şase membri, este frecvent semnalată făcând antrenamente de luptă atât în oraş, în spatele Liceului „Gabor Aron", cât şi în munţi, la Valea Uzului, în condiţii extreme.

Instructor este un anume Arpad Magyarosy, din Sovata. Tot la Valea Uzului, unde se află un cimitir al soldaţilor căzuţi în Primul Război mondial (români, maghiari, germani), în luna august a fiecărui an au loc comemorări la care participă inclusiv militari unguri.

În zonele greu accesibile ale Văii Uzului, pe Vârful Mădăraş (1.801 metri), membrii Gărzii Maghiare îşi desfăşoară antrenamentele, cele mai dure fiind cele din perioada iernii. Ei îşi marchează locurile „plantând" cruci apostolice (dublu barate) cu însemnele organizaţiei şi cu hărţi ale Ungariei mari, deşi public încearcă să convingă delimitarea lor de aspiraţiile revizioniste.

Antrenamentele „speciale" sunt justificate de Csibi Barna, iniţiatorul şi recrutorul organizaţiei, prin necesitatea de a avea membri pregătiţi pentru orice situaţie.

„Însă, degeaba un aspirant este cel mai tare din parcare dacă noi nu ştim că putem conta pe el. Nu este recrutat în funcţie de aptitudini, ci de modul în care răspunde întrebărilor din chestionarul de adeziune", spune ofiţerul de recrutare. Nu recunoaşte caracterul paramilitar al antrenamentelor efectuate. „Deocamdată nu ne pregătim astfel", susţine „ofiţerul" recrutor.

Tratatul de la Trianon

Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial şi Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Printre alte reconfigurări de frontiere, s-a semnat şi revenierea Transilvaniei şi a părţii răsăritene a Banatului la România.

Nu e limbă mai frumoasă ca cea runic secuiască

Citeste mai mult AICI

1 dec. 2009

Incidente la Cluj intre extremisti maghiari si membri ai Noii Drepte

Un scandal a izbucnit marti seara, la Cluj-Napoca, dupa ce mai multi membri ai Garzii Maghiare au vrut sa depuna o coroana in memoria infiintari, pe 1 Decembrie 1918, a Diviziei Secuiesti.

Tinerii maghiari, imbracati in uniforma Garzii Maghiare si tinand un steag al Ungariei, precum si un steag istoric ungar (Arpadsav, folosit si de Garda Maghiara), au iesit din Biserica Sfantul Mihail (de rit romano-catolic) din Piata Unirii, insa au fost intampinati de un grup de persoane, printre care se aflau si membrii filialei Cluj a Noii Drepte, care scandau "Trianon", "Lia, lia, Mongolia", "Tinutul Secuiesc, pamant romanesc", "Afara, afara cu ungurii din tara" sau "Romania nu va vrea".

Mai multi politisti si jandarmi s-au interpus intre tinerii maghiari si clujenii care strigau, iar comandantul Politiei Municipiului Cluj-Napoca, Marcel Bontideanu, le-a spus maghiarilor ca nu au voie sa faca nicio manifestare.

"Vrem sa depunem o coroana de flori, pentru acest lucru nu avem nevoie de autorizatie", a spus unul dintre tineri, care purta coroana care urma sa fie depusa in fata statuii lui Matia Corvin, aflata la cativa metri de intrarea in Biserica Sfantu Mihail.

"Primarul municipiului Cluj-Napoca a interzis orice manifestare care nu este dedicata Zilei Nationale. Ei au incercat sa faca o manifestare. Nu s-au manifestat motiv pentru care nu vom face nimic", a afirmat Bontidean adaugand ca tinerii care au scandat injurii au fost "majoritatea dintre ei legitimati" si vor fi amendati pentru incalcarea Legii 60/1991 cu privire la respectarea ordinii publice.

Tinerii maghiari au intrat inapoi in biserica, insa cand au iesit a doua oara au fost intampinati cu un nou val de scandari, motiv pentru care politistii au decis sa ii urce in doua dube si sa ii transporte la sectie unde vor fi legitimati.

In timp ce erau urcati in duba, tinerii clujeni au scandat "Romania, stat politienesc", iar in momentul in care maghiarii au fost dusi din fata bisericii, au mers in Piata Uniri, unde s-au luat de mana, au format un lant uman in jurul vestigiilor romane amenajate aici, si au scandat "Romania", "Noi suntem romani" si "Tinutul Secuiesc, pamant romanesc", dupa care au cantat cateva strofe din imnul Romaniei.

Inainte de iesirea tinerilor maghiari din biserica Sfantul Mihail, un grup de patru tineri au fost scosi din biserica si urcati intr-o masina a politiei.

"Tinerii au fost retinuti intr-n caz de furt de portmoneu", a declarat marti pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Cluj.

Divizia Secuiasca a fost infiintata din ramasitele Armatei Ungare, infranta in Primul Razboi Mondial, si lupta impotriva armatei romane, cu scopul de a pastra Transilvania ca parte a Ungariei.