Se afișează postările cu eticheta Laszlo Tokes. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Laszlo Tokes. Afișați toate postările

6 feb. 2010

Tokes vrea un "Martie al Iubirii" intre romani si maghiari

Europarlamentarul Tokes Laszlo a declarat, vineri, la Tg. Mures, ca CNMT va organiza, in perioada 19-20 martie, comemorarea lui "Martie Negru" din 1990, care sa devina, in acest an, un "Martie al Iubirii" intre romani si maghiari, astfel incat "pata rusinoasa" de pe fata muncipiului sa fie curatata.

"Iertarea ar fi motivul principal al acestei aniversari, la 20 de ani dupa evenimente. Iubirea este caracteristica principala a culturii crestine, suntem intr-o Europa crestina, crescuta pe traditii crestine si, in spiritul de unitate europeana, ar trebuie sa ne impacam, sa-i iertam pe cei care au facut pe nestiute ce au facut, care au participat din nestiinta la evenimente.

Un Martie al Iubirii am intitulat evenimentele din 19-20 martie, de la Targu Mures, care exprima in mod adecvat ce avem de gand in spiritul continuarii schimbarii de regim", a spus Tokes.

Europarlamentarul a adaugat ca va organiza pe aceasta tema si o mini-conferinta la Bruxelles. Iar in Biserica Cetate ii va invita, in acele zile, pe toti reprezentantii de conducere ai bisericilor din Transilvania si Bazinul Carpatic, romani si maghiari.

Episcopul a mai afirmat ca "pentru evenimentele sangeroase din 1990 nu populatia romaneasca sau ungureasca, nu oamenii de rand sunt de vina, ci scenografii acestor evenimente care s-au folosit de metode diversioniste de tip comunist, de tip securist si au atatat comunitatea romaneasca impotriva comunitati maghiare".

In urma conflictului din martie 1990 de la Targu Mures, au rezultat cinci morti (doi romani si trei maghiari) si 278 de raniti. O biserica ortodoxa a fost incendiata, iar sediile locale ale unor partide politice vandalizate.

"Aceasta pata rusinoasa trebuie curatata de pe chipul Targu Muresului. Este pacat ca in Europa de Vest, de multe ori singurul punct de asociere cu numele Targu Muresului este diversiunea sangeroasa din 1990. Trebuie trasi la raspundere cei care au stat in spatele acestei scenografii comuniste-securiste, in frunte cu Ion Iliescu, care cel putin in mod complice a asistat la aceste evenimente strigand separatism la adresa maghiarilor si secuilor", a conchis Tokes.
Citeste mai mult AICI

17 dec. 2009

Presedintele Basescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu "Steaua Romaniei"

Presedintele Traian Basescu a semnat, la 14 decembrie, decretul prin care ii confera lui Laszlo Tokes Ordinul National "Steaua Romaniei" in grad de cavaler, in semn de apreciere fata de curajul de care a dat dovada declansand revolta romanilor impotriva dictaturii comuniste.

Potrivit decretului, distinctia a fost acordata "cu prilejul implinirii a 20 de ani de la revolutia din decembrie 1989, in semn de inalta apreciere a curajului si demnitatii de care a dat dovada declansand, prin exemplul personal, revolta istorica a poporului roman impotriva dictaturii comuniste".

In 1989, Laszlo Tokes, preot la Timisoara, a fost actionat in judecata de autoritatile de stat si bisericesti, indepartat de la amvon si exilat in satul Mineu din judetul Salaj.

Demonstratia multimii adunate pentru a se impotrivi evacuarii sale fortate din parohia Timisoara si populatia orasului care li se alaturase a declansat revolutia de la Timisoara.

2 dec. 2009

Laszlo Tokes: Voi vota raul cel mai mic, adica pe Traian Basescu

"Voi merge la vot duminica si voi vota raul cel mai mic, adica pe Traian Basescu", a declarat pentru Mediafax Laszlo Tokes, care este europarlamentar si presedinte al Consiliului National al Maghiarilor din Transilvania (CNMT).

"CNMT este intr-o situatie foarte delicata, pentru ca are o intelegere cu UDMR, care il sprijina pe Mircea Geoana, iar, pe de alta parte, are o intelegere si cu grupul national radical, care il sprijina pe Traian Basescu. Noi (CNMT - n.r.) nu vrem sa ingreunam si mai mult situatia maghiarilor, si de aceea ii indemnam sa voteze conform constiintei lor, dar accentuand ca este o situatie imposibila ca, la 20 de ani dupa caderea comunismului, sa fim de partea unui partid care a fost in spatele tuturor diversiunilor si care este autorul scenariilor de la Targu Mures", a mai declarat Tokes pentru sursa citata.

Acesta a mai declarat ca primarul Sibiului, Klaus Iohannis, "este folosit, este victima unei politici de vitrina" si ca nu il intelege nici pe liderul PNL, Crin Antonescu, "cum poate fi de partea fostilor comunisti".

Sursa: Ziare.com