13 nov. 2009

O singură Germanie şi trei Românii

Pe 9 noiembrie, Europa şi toată lumea nouă consemnau, alături de
Germania, 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului -- eveniment
crucial prin care, acum două decenii, se punea capăt războiului rece
dintre Est şi Vest. În consecinţă, cele două Germanii deveneau una,
iar nemţii încetau să mai fie <<două popoare>>.

Circa o sută de mii de persoane au participat la ceremoniile de la
Berlin, organizate cu prilejul evenimentului, dacă ar fi să credem
datelor oficiale. Fastul a fost unul de excepţie. Şefi de state şi de
guverne, secretari de stat din Europa, dar şi de peste Ocean, şi-au
dat mâna la Berlin, adunaţi în ideea de a reconfirma legitimitatea
actului politic de acum două decenii, care viza nu doar destinele
Germaniei, ci şi ale întregii Europe. Şi chiar mai mult.

Ceea ce surpinde cel mai mult din tot programul ceremonial de la
Berlin este, totuşi, comportamentul ruşilor, care s-au arătat, cel
puţin în discursul lor public, împăcaţi cu ceea ce se întâmpla acum
două decenii în relaţia dintre cele două Germanii. Dacă pe 8 mai 1945
Kremlinul saluta căderea Berlinului, pe 9 noiembrie 2009 vocile
oficiale ale aceluiaşi Kremlin salutau căderea Zidului Berlinului.
Retorica Moscovei este astăzi alta chiar în raport cu cea de acum 8--9
ani. Să ne amintim că, în debutul intrării sale în politica mare, V.
Putin califica căderea Zidului de la Berlin, alături de dispariţia
URSS, drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului douăzeci.
La doar câţiva ani, actualul preşedinte rus, D. Medvedev, îi
reproşează predecesorului său că a exagerat în aprecieri. <<Da, zice
Medevedev, a fost o catastrofă care a afectat Rusia, dar nu este una
mai mare decât cel de-al doilea război mondial>>. Dar chiar şi Putin nu
mai este atât de categoric. Deşi are <<nostalgii pentru Germania de
Est>>, de care-l leagă <<mai multe amintiri>> din perioada spionajului
sovietic la Berlin, acesta declara, acum câteva zile, că este
<<bucuros>> de felul <<cum se dezvoltă astăzi Republica Federală>> şi de
<<relaţiile bune, pe o bază nouă>> dintre Germania şi Rusia.

Şi mai intrigante, în acest sens, par a fi declaraţiile ex-liderului
sovietic, M. Gorbaciov, care la momentul căderii <<zidului>> avea
mandatul de preşedinte (întâiul şi ultimul) al URSS şi consimţise
<<căderea>>. În pragul solemnităţilor de la Berlin, Gorbaciov anunţa de
la ecran, absolut relaxat, că nu regretă căderea Zidului Berlinului şi
că prin ceea ce a făcut el le-a dat nemţilor, precum a făcut-o
ulterior şi cu polonezii, cehii şi slovacii, <<ceea ce le lipsea>>.
Adică, libertatea de a fi. Şi de a dispune de această libertate a lor.
Până aici, <<bravo>> pentru Gorbaciov. Şi pentru succesorii săi. Numai
că divizarea Germaniei şi unificarea, arbitrară, a Cehiei şi Slovaciei
nu sunt singurele <<răni geopolitice>> lăsate Europei de ruşi. De ce
ruşii nu au procedat la fel şi în raport cu România? De ce <<problema
Basarabiei>> mai rămâne şi după douăzeci de ani de la căderea Zidului
Berlinului o cicatrice pe harta Europei? De ce consecinţele Pactului
Ribbentrop-Molotov rămân neanulate? De ce Prutul continuă să rămână un
<<zid berlinez>>, chiar dacă mai transparent, dar, totuşi, zid între
lumea aceluiaşi neam şi pământurile aceleiaşi ţări, separate în două
după cel de-al doilea război mondial şi, în trei, după dezmembrarea
URSS? De ce trupele sovietice, retrase din Germania, nu au ajuns pe
Volga, ci la Nistru? De ce Moscova refuză să dea popoarelor
ex-sovietice <<ceea ce le lipseşte>>, aşa precum le-a dat nemţilor,
polonezilor etc? De ce? Nu vrea Moscova aceleaşi <<bune relaţii>> şi cu
alte capitale, mai în vecinătate? Nu a venit timpul? Am ratat noi
şansa <<podurilor>>, crezând în <<flori>>? Nu suntem noi nemţii, cu care
să se socoată ruşii? Ori nu sunt ruşii gata să renunţe la nişte teorii
geoimperiale mai vechi? Îmi dau seama, prea multe întrebări pentru un
singur răspuns. Şi, totuşi. Ar fi de remarcat, în acest sens, mesajul
de la Berlin al Laureatului Premiului Nobel pentru Pace, Muhammad
Yunus (Bangladesh) cu referire la <<politica zidurilor>>. <<Toate
zidurile aflate în picioare astăzi pot să aparţină într-o zi unui
muzeu>>, zicea el. Dar când? Câţi preşedinţi trebuie să se mai schimbe
la Kremlin, Bucureşti sau Chişinău, până când <<zidul Berlinului>> de pe
Prut ar deveni istorie, iar la solemnităţile ocazionate de acest
eveniment ruşii, alături de alţi şefi de state şi de guverne, s-ar
simţi la fel de confortabil, precum arătau la Berlin?

Petru Grozavu
http://www.zdg.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu