In doua note transmise Primariei Capitalei, in iulie si in octombrie anul trecut, medicii subliniaza ca pericolul ca bucurestenii sa se imbolnaveasca de meningoencefalita, trichineloza si rabie (boli contractate de la tantari si sobolani) este la fel de mare ca si acum 14 ani.
Acest avertisment este valabil in conditiile in care, in ultimii 14 ani, Municipalitatea a cheltuit nu mai putin de 32,2 milioane de euro pentru a scapa nu doar de tantari, dar si de sobolanii care bantuie nestingheriti prin subsolurile si pe la ghenele blocurilor.
Suma a fost incasata integral de societatea 3D Romania (infiintata de Consiliul General al Capitalei in 1996 si vanduta ulterior unor firme daneze), care a reusit sa-si prelungeasca an de an contractul initial, prin acte aditionale, si sa obtina monopolul pe deratizare in Bucuresti.
Potrivit Evenimentului Zilei, la 17 noiembrie 2009, primarul Sorin Oprescu a prelungit cu 50 de luni (adica cu mai bine de patru ani) valabilitatea contractului firmei 3D Romania, printr-un act aditional, aceasta urmand sa primeasca inca 5.226.670 de lei, adica 1,24 milioane de euro, pentru "tratamente de deratizare, de doua ori pe an, la obiectivele case-vile".
Primaria Capitalei a precizat, pentru Ziare.com, ca primarul general Sorin Oprescu nu a semnat actul aditional de prelungire a contractului cu firma 3D Romania. "Precizam ca, in luna noiembrie 2009, primarul general se afla in concediu de odihna, iar atributiile erau delegate viceprimarului", au declarat reprezentantii primariei.
..... s-a ajuns ca pana si spaga sa o incaseze degeaba, ca la noi la nimeni.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu