Plecarea lui Marian Sarbu este o lovitura mai grea pentru PSD decat defectarea lui Cristian Diaconescu. Si asta din cel putin doua motive.
In primul rand, prin Marian Sarbu, PSD pierde chiar varful de lance, principalul exponent al politicilor sale sociale. Aproape ca nu a existat guvern social democrat in care domnia sa sa nu fi fost ministru al Muncii. In plus, Marian Sarbu are cele mai trainice legaturi cu miscarea sindicala din care provine. Una peste alta, va fi foarte greu pentru PSD sa gaseasca un specialist de acelasi calibru pentru domeniul sau forte, si inca unul care sa-l concureze eficient pe Marian Sarbu trecut la adversar.
In al doilea rand, este foarte grava motivatia gestului lui Marian Sarbu. Daca in cazul lui Cristian Diaconescu situatia era mai neclara, iar explicatiile contineau o doza gri de implauzibil, in cazul lui Marian Sarbu motivatia tine de principii ferme: "Sunt elemente de linie strategica cu care nu sunt de acord. Principala nemultumire ramane faptul ca, din punct de vedere tehnic, nu pot sa lucrez, nu as putea sa am eficienta in domeniul social cand mi se cere sa fiu impotriva propriilor mele idei chiar din partea colegilor mei.
(...)Din multe puncte de vedere, legile pe care le-am promovat in perioada in care am fost ministru al Muncii, ma refer la legea salarizarii, dar si la legea pensiilor, au fost in dezacord cu partidul din care fac parte".
Cu alte cuvinte, lui Marian Sarbu i s-a cerut sa vitupereze precum Mariana Campeanu impotriva celor doua legi pe care le elaborase chiar domnia sa pe vremea cand PSD era la guvernare. Iata ca dupa stampila de santaj si metode securiste pusa de Cristian Diaconescu, PSD primeste de la fostul ministru al muncii si stampila de oportunism si demagogie.
Marian Sarbu nu face, de fapt, decat sa puna degetul pe politica PSD care in 2009 a fost si la putere si in opozite, iar dupa ce a parasit Palatul Victoria s-a dezis de absolut tot ce a insemnat guvernarea.
In acelasi timp, Marian Sarbu marcheaza o premiera in politica. Paraseste partidul invocand refuzul de a se dezice de munca si credintele proprii. Este foarte probabil ca in spatele acestei pozitii principiale sa stea dorinta de a redeveni ministru, dar chiar si asa fiind, dl. Sarbu macar vrea functia pentru ca are o viziune, un proiect in care crede, pe care le apara si pe care vrea sa-l aplice.
Este cu mult mai onorabil decat ceea ce face partidul pe care l-a parasit si care nu crede in nimic, nu apara nimic si nu e consecvent in nimic cu exeptia puterii.
Raspunsul lui Victor Ponta a fost foarte palid: "PSD nu poate sa sustina legea salarizarii si legea pensiilor. Am inteles punctul sau de vedere, este atasat de aceste legi."
Nu inteleg ceva: legile sunt proaste si a gresit domnul Sarbu cand le-a elaborat si promovoat anul trecut, cu binecuvantara PSD, sau legile sunt bune si PSD se dezice de chiar proiectul social democrat pentru a lovi cu orice chip in putere ?
Victor Ponta a gestionat prost si aceasta criza. Marian Sarbu, politician abil, l-a atras in capcana ultimei discutii, probabil absolut inutila, ca sa arate intreaga sa deschidere si disponibilitate de a nu face pasul daca va gasi intelegere. Si a castigat la capitolul imagine.
In primul rand, prin Marian Sarbu, PSD pierde chiar varful de lance, principalul exponent al politicilor sale sociale. Aproape ca nu a existat guvern social democrat in care domnia sa sa nu fi fost ministru al Muncii. In plus, Marian Sarbu are cele mai trainice legaturi cu miscarea sindicala din care provine. Una peste alta, va fi foarte greu pentru PSD sa gaseasca un specialist de acelasi calibru pentru domeniul sau forte, si inca unul care sa-l concureze eficient pe Marian Sarbu trecut la adversar.
In al doilea rand, este foarte grava motivatia gestului lui Marian Sarbu. Daca in cazul lui Cristian Diaconescu situatia era mai neclara, iar explicatiile contineau o doza gri de implauzibil, in cazul lui Marian Sarbu motivatia tine de principii ferme: "Sunt elemente de linie strategica cu care nu sunt de acord. Principala nemultumire ramane faptul ca, din punct de vedere tehnic, nu pot sa lucrez, nu as putea sa am eficienta in domeniul social cand mi se cere sa fiu impotriva propriilor mele idei chiar din partea colegilor mei.
(...)Din multe puncte de vedere, legile pe care le-am promovat in perioada in care am fost ministru al Muncii, ma refer la legea salarizarii, dar si la legea pensiilor, au fost in dezacord cu partidul din care fac parte".
Cu alte cuvinte, lui Marian Sarbu i s-a cerut sa vitupereze precum Mariana Campeanu impotriva celor doua legi pe care le elaborase chiar domnia sa pe vremea cand PSD era la guvernare. Iata ca dupa stampila de santaj si metode securiste pusa de Cristian Diaconescu, PSD primeste de la fostul ministru al muncii si stampila de oportunism si demagogie.
Marian Sarbu nu face, de fapt, decat sa puna degetul pe politica PSD care in 2009 a fost si la putere si in opozite, iar dupa ce a parasit Palatul Victoria s-a dezis de absolut tot ce a insemnat guvernarea.
In acelasi timp, Marian Sarbu marcheaza o premiera in politica. Paraseste partidul invocand refuzul de a se dezice de munca si credintele proprii. Este foarte probabil ca in spatele acestei pozitii principiale sa stea dorinta de a redeveni ministru, dar chiar si asa fiind, dl. Sarbu macar vrea functia pentru ca are o viziune, un proiect in care crede, pe care le apara si pe care vrea sa-l aplice.
Este cu mult mai onorabil decat ceea ce face partidul pe care l-a parasit si care nu crede in nimic, nu apara nimic si nu e consecvent in nimic cu exeptia puterii.
Raspunsul lui Victor Ponta a fost foarte palid: "PSD nu poate sa sustina legea salarizarii si legea pensiilor. Am inteles punctul sau de vedere, este atasat de aceste legi."
Nu inteleg ceva: legile sunt proaste si a gresit domnul Sarbu cand le-a elaborat si promovoat anul trecut, cu binecuvantara PSD, sau legile sunt bune si PSD se dezice de chiar proiectul social democrat pentru a lovi cu orice chip in putere ?
Victor Ponta a gestionat prost si aceasta criza. Marian Sarbu, politician abil, l-a atras in capcana ultimei discutii, probabil absolut inutila, ca sa arate intreaga sa deschidere si disponibilitate de a nu face pasul daca va gasi intelegere. Si a castigat la capitolul imagine.
Citeste mai mult AICI
adevarul este ca ambele plecari tin de chestiuni principiale si dau senzatia ca in PSD au ramas numai lichelele si oportunistii. nu ca nu ar fi adevarat, insa acum dictonul lui Ilici "toate nemultumirile raman in partid" pare sa nu mai functioneze. si e de bine... :D
RăspundețiȘtergerenu la fel de grea daca curuletz ar fi fost trimis la inchisoare....
RăspundețiȘtergerete astept la mine pe blog, discutam despre intelesul cuvantului "trompetism"...