26 feb. 2010

Si Geoana ar fugi din PSD, dar nu are unde

Destinul este generos cu Mircea Geoana. Pentru prima oara in cariera lui politica, Mircea Geoana are ocazia sa arate acum ca nu este deloc "prostanac". Nu este nici drept si nici corect ca nimeni sa nu ii intinda cu adevarat o mana plina cu bune intentii celui care pana acum nu a facut decat sa demonstreze cat de mult se poate face de ras.
Marea sansa a lui Geoana este ca, relativ, nu mai are nimic de pierdut in acest moment. A pierdut atat de mult in acea noapte fenomenala, incat orice i s-ar intampla acum este prea putin.

Mircea Geoana le-a transmis colegilor de formatiune ca isi pune la dispozitia partidului postul de la Senat. Face aceasta oferta in acelasi timp in care il plesneste putin peste obraz pe Adrian Nastase, castigatorul de fapt al alegerilor de duminica din PSD.

Geoana stie, sper si presupun, ca functia sa de presedinte al Senatului este castigata pe intreaga perioada a mandatului, deoarece pana la viitoarele alegeri PSD ar trebui sa dea dovada de inconstienta sa riste sa isi schimbe omul din aceasta pozitie. PSD stie foarte bine ca din momentul in care ar incerca sa il inlocuiasca pe Geoana la Senat, ar pierde automat functia in fata PD-L si pana la viitoarele alegeri nu ar mai avea instrumentul principal de a se opune sau de a amana initiativelor legislative ale puterii.

Si Geoana stie bine acest lucru si, ceea ce este bine si de apreciat, a si inceput sa se foloseasca de avantajul acesta pe care il are in fata partidului. Cu aplombul pe care i l-a dat siguranta functiei i-a si raspuns Geoana lui Nastase si l-a ironizat, spunandu-i ca se simte "imbarbatat de noul statut informal pe care il are in partid" si astfel "a lansat cateva mesaje care ar fi fost de luat in seama daca n-ar fi venit de la domnia sa" ... O lovitura pe care pana acum Geoana nu si-ar fi permis sa o dea fostului premier si care, chiar de ar fi avut curajul, nu ar fi avut efectul pe care il are acum.

In ciuda acestui mic avantaj pe care il are si care ii da posibilitatea sa isi atace fostii si actualii dusmani politici din interiorul partidului, Geoana cred ca este tentat acum mai mult decat oricand sa paraseasca un partid care nu l-a reprezentat niciodata, pe care nu l-a condus si nu l-a controlat niciodata si in care nu a avut niciun prieten adevarat. Un singur lucru il tine strans alaturi de fostii camarazi de suferinta (caci doar asta cred ca a cules Geoana din cei 10 ani petrecuti in PSD). Ceea ce il opreste sa paraseasca partidul este ca nimeni nu il vrea, nimeni nu i-ar oferi nimic, nimeni nu l-ar primi si nu s-ar bucura de sosirea sa.

Chiar si daca am presupune ca cineva si l-ar dori pe Geoana pentru lucrurile pe care le stie din interiorul PSD, nici asa nu ar gasi prea multe motive pentru care fostul presedinte social democrat ar fi o achizitie valoroasa. Ceea ce Geoana stie din PSD este ceea ce l-au lasat sa stie cei care au condus cu adevarat partidul pana acum. Geoana trebuie sa isi aranjeze acum, cat inca are puterea pe care i-o da functia de presedinte al Senatului, viitorul in partid, daca nu cumva vrea sa ajunga in situatia de a fi dat afara sau lasat de fiecare data la usa partidului.

Geoana se afla fata in fata cu cea mai mare provocare a carierei sale - aceea de a isi schimba imaginea pe care singur si-a facut-o, ocupand o functie care nu i s-a potrivit si care nu l-a prezentat nicicum. Abia de acum Geoana isi poate demonstra calitatile de diplomat, de politician care nu trebuie sa faca audienta, ci doar sa isi puna in aplicare calitatile intelectuale. Asadar, Geoana, the show must go on!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu