7 feb. 2010

Deputat rus: Initiativa Romaniei ar putea "raci semnificativ" relatiile Rusia-SUA

Intentia SUA de a instala rachete in Romania ar putea afecta arhitectura europeana de securitate, ca si discutiile Rusia-SUA pe tema reducerii armelor strategice, a declarat seful comisiei pentru aparare din Duma de Stat.

Intr-un interviu pentru agentia Rosbalt, Viktor Zavarzin a spus ca "intrebarea-cheie" in aceasta situatie este daca NATO va vedea problemele de securitate "doar din perspectiva Bruxelles-ului" sau va lua in calcul "interesele si ingrijorarile legitime ale tuturor statelor din zona euroatlantica".

Aleksandr Pikaiev, seful departamentului pentru dezarmare si rezolvarea conflictelor din World Economics and International Relations Institute, este de parere ca Romania a facut special anuntul intr-un moment in care negocierile SUA-Rusia pe tema armelor nucleare strategice au intrat in faza finala. El a adaugat ca initiativa Romaniei ar putea "raci semnificativ" legaturile dintre Rusia si SUA.

Aceasta opinie este impartasita de alti analisti, care au sugerat ca decizia Romaniei irita Moscova fiindca ea accentueaza independenta Romaniei de Rusia si subliniaza faptul ca Moscova nu poate dicta NATO sau SUA.

Ministrul rus de externe a spus vineri ca Moscova asteapta clarificari de la SUA in legatura cu planurile lor de a desfasura elemente ale scutului in Romania. "Asteptam ca SUA sa ofere o explicatie ampla, luand in considerare faptul ca regimul Marii Negre este reglementat de Conventia Montreaux", a spus Lavrov.
Sursa: NewsIn

Un comentariu:

  1. cui ii pasa de ce cred niste rusi betivi si hrapareti? e foarte bine ca ne acoperim strategic...
    te astept la mine pe blog unde discutam despre Socialistii, Scutul si Reforma sau de ce PSD va deveni un PNTCD....

    RăspundețiȘtergere