24 mai 2010

Mii de maghiari, la manifestarile de la fosta granita a Ungariei Mari

Mii de persoane au participat duminica, la Ghimes Faget, judetul Bacau, la o slujba oficiata in aer liber, in locul care marca fosta granita a Imperiului Austro-Ungar.

Zona garii Ghimes Faget rasuna, duminica, inainte de pranz, de muzica si voie buna. Sute de ceangai, imbracati in porturi populare asteptau, cantand si dansand, sosirea trenurilor speciale care au venit din Ungaria. Pelerinii maghiari, care au venit la Ghimes cu trenurile "Szekely gyors" si "Csiksomlyo expressz", au fost primiti cu caldura de ceangai. Cei prezenti au vizionat oratoriul de rock "Cred, pe ruine", au participat la slujba oficiata in aer liber, care s-a incheiat cu intonarea imnului maghiar. La chemarea unui instrument de suflat special maghiar, care a rasunat pe ruinele cetatii Rakoczi, s-au indreptat spre canton, pentru a vedea sosirea locomotivelor maghiare la granita de o mie de ani.

Spre entuziasmul celor prezenti, locomotiva trenului "Csiksomlyo expressz", acoperita cu imaginea baronului Szechenyi Istvan, considerat a fi cel mai mare maghiar, iar pe fundal, imaginea podului "Szechenyi Lanchid" si cea a castelul Szechenyi, inscriptionat cu Mottoul: "Merjunk nagyok lenni!" (Sa avem curajul sa fim mari!), precum si locomotiva trenului "Szekely gyors", legendarul Nohab 017, s-au apropiat de canton fluierand.

Primarul comunei, Girbea Vilmos, a multumit celor prezenti ca au venit la Ghimes Faget, asemanand ceangaii cu un brad singuratic, care se tine cu radacinile lui puternice de stanci, in timp ce varful lui atinge norii. Primarul a vorbit despre sentimentul de incurajare pe care au primit ceangaii prin venirea pelerinilor la Ghimes.

"Simtim ca apartinem undeva si acest sentiment de apartenenta ne da putere sa infaptuim minuni, sa construim o lume noua. De aceea ne rugam cu cuvintele lui Vass Albert: Doamne, da pace intre Carpati! Nicaieri pamantul nu a fost udat de atatea lacrimi si sange. Pe langa paine, da-mi Doamne si o floare, sa pot vedea cum esti preaslavit de o lume noua!"

La fostul cantonul nr. 30 al Ungariei Mari a luat cuvantul si deputatul FIDESZ, Varga Istvan. "In mod cert, in afara de mine inca sunt multi maghiari care pornesc de zeci de ani din Ungaria ciuntita sa cutreiere pe rand cele mai frumoase locuri ale Transilvaniei. Se duc in Baia Mare, orasul pictorilor, in Oradea, orasul Sfantului Ladislau si al lui Ady Endre, in Brasovul lui Aprily Lajos, in Salonta Mare a lui Arany Janos, in Sibiul lui Borsos Miklos, in Fagarasul lui Apafi si Babits Mihaly, in Zalaul lui Wesselenyi, (...) si dupa multi ani incep sa inteleaga ce cauta si ce gasesc aici.

In Transilvania au gasit inima maghiarimii, loialitatea si dragostea de tara. Cum spunea Kos Karoly: poporul care a pierdut Transilvania, acel popor si cultura sa a cazut in trecut si va cadea si in viitor. Niciodata nu au fost mai actuale cuvintele polihistrului Transilvaniei, scrise in 1921: Ungaria veche nu mai exista pentru noi, dar sa i se spuna Ardeal, Siebenburgen, sau in orice limba l-ar numi lumea, Transilvania a reinviat si exista. Strig cuvantul: trebuie sa construim, sa ne pregatim de lucru. Strig scopul: autonomia nationala a maghiarilor. in ciuda dictaturii si a modificarii fortate a granitei, secuii si maghiarii si-au pastrat limba lui Arany Janos si deja de 1100 de ani pastreaza cararile Carpatilor".

Evenimentul a fost incheiat cu intonarii imnului secuiesc si intoarcerea locomotivelor ungare in gara Ghimes Faget, de unde urmeaza sa plece catre Siculeni. Trenurile "Szekely gyors" si "Csiksomlyo expressz" vor porni spre Ungaria luni dimineata. Sursa: NewsIn / Ziare.com

3 comentarii:

  1. o fi dureros pt ei dar noi ne bucuram si mai mult caci ne-am recuperat teritoriul pierdut...

    hai si la mine pe blog, discutam despre un posibil al doilea razboi in peninsula coreeana...

    RăspundețiȘtergere
  2. Dacă se confirmă,e groasă fraţilor:
    ULTIMA ORĂ: STATUL ROMÂN A FOST DESFIINȚAT! EXPLOZIV-NEWS ÎI ACUZĂ PE BĂSESCU ȘI COLDEA DE ÎNALTĂ TRĂDARE!
    24 May 2010 , Simona FICA
    AZI DIMINEAȚĂ, LA ORA 8.00, SERVICIUL ROMÂN DE INFORMAȚII A FOST DISTRUS DIN TEMELII. URMEAZĂ S.I.E!
    Azi dimineață, la ora 8.00, toți ofițerii SRI, atât din structura centrală, cât și din teritoriu, au fost convocați de urgență la sedii– chiar și cei care se aflau în concediu – printr-un Ordin semnat NU de către George Cristian Maior, directorul SRI, ci de către adjunctul acestuia, generalul de carton Florian COLDEA. Toți șefii unităților SRI din țară au primit încă de sâmbătă, ora 10.00, o Circulară de la centru, prin care, sub pretextul stării de urgență, li se cerea să își convoace subalternii. Ajunși azi-dimineață la serviciu, aceștia aveau să constate cu stupoare că sunt, începând din acel moment, PENSIONARI. Astfel, nu mai puțin de 500 de ofițeri superiori ai Serviciului Român de Informații, sub presiune și amenințări că, dacă nu semnează, vor fi dați afară PE LOC și li se vor întocmi dosare penale pentru te miri ce, au semnat cererile de pensionare. Iar acest lucru nu s-a făcut sub imperativitatea crizei. Deja 27 de cadre ale Serviciului, cu grade de maior și colonel, s-au adresat redacției noastre pe parcursul acestei zile, solicitând să fie înscriși în Grupul de Investigații Speciale privind Securitatea și Siguranța României, inițiat de Exploziv-News și ofițerul SIE – sub pseudonim -Tim Ronin. Ei ne-au relatat că „epurarea” inițiată de Coldea se face fără acceptul lui George Maior și că doar trei segmente – însă cele mai importante (cunoscătorii își vor da seama de gravitatea fără precedent a situației!) – au fost distruse azi: 1. Direcția de apărare a Constituției, 2. Direcția anticorupție, 3. Direcția informații clasificate. N-a trecut nici măcar o lună de la publicarea, în Exploziv-News, a articolului intitulat „COLDEA, LICHEAUA CARE A DISTRUS SERVICIILE SECRETE ALE ROMÂNIEI” (și asta după ce, într-o altă anchetă, „CINE SALVEAZA SRI SI SIE DE GHEARA SERVICIULUI SECRET BRITANIC?”, atrăgeam atenția asupra faptului că Băsescu a numit, însărcinat cu restructurarea SRI și SIE, un... agent al serviciului de spionaj englez) – nota redacției: ambele le puteți citi pe ecranul flash de sus - și ceea ce am anticipat s-a și întâmplat! La douăzeci de ani de la dizolvarea, de către trădătorul Iliescu, a Securității Statului, trădătorul Băsescu calcă în picioare România, Siguranța și Integritatea ei, în folosul propriu!
    Simona FICA

    RăspundețiȘtergere
  3. ȘOC: BĂSESCU, ACUZAT DE UN OFICIAL AL UNIUNII EUROPENE DE CONTRABANDĂ CU ARMAMENT!
    Simona FICA,25 May 2010 21:22
    ÎN EXCLUSIVITATE PENTRU EXPLOZIV-NEWS, DEZVĂLUIRILE ȘEFULUI EDA (AGENȚIA EUROPEANĂ DE APĂRARE) A U.E.
    Prin amabilitatea unui inalt oficial din Ministerul de Externe al Romaniei – caruia ii multumim inca o data pe aceasta cale – Exploziv-News a fost astazi, marti 25 mai 2010, in legatura directa, timp de o ora, cu seful Agentiei Europene de Aparare (European Defence Agency - EDA) din cadrul Uniunii Europene, excelenta sa Alexander WEIS. In premiera absoluta pentru Romania, acesta ne-a declarat: „Presedintele Traian Basescu A REFUZAT, in anul 2008, sa semneze Codul de conduita al UE, implicit al EDA, in domeniul achizitiilor militare. Sunteti singura tara a Uniunii care a refuzat acest lucru si, din aceasta cauza, in urma investigatiilor facute de EDA, il acuzam pe Traian Basescu de faptul ca refuzul sau categoric, in ciuda normelor care trebuiesc respectate in Uniune de catre tarile membre, are la baza favorizarea si chiar complicitatea sa la contrabanda nationala si interstatala cu arme!”. Asadar, de aceasta data nu presa, nu surse din procuratura ori armata, nu forte ostile guvernarii – cum ar spune Basescu – il acuza de trafic de armament. Ci insusi seful Agentiei Europene de Aparare! Si o face prin intermediul ziarului nostru, asumandu-si declaratia, tot asa cum Exploziv-News isi asuma publicarea ei! Deci, asa cum ne-a relatat azi Excelenta sa Alexander WEIS, artizanul refuzului de a ne conforma Codului european de conduita in domeniul achizitiilor militare este insusi seful statului roman, Traian Basescu. „Acesta – ne-a mai spus domnul Weis - in ciuda insistentelor Guvernului din anul 2008, ale fostului prim-ministru, Calin Popescu Tariceanu, in ciuda insistentelor fostului ministru al Apararii al tarii dumneavoastra - a refuzat semnarea documentului”. De ce? Tot seful Agentiei Europene de Aparare ne-a dat raspunsul: „Codul de conduita in domeniul achizitiilor militare impune respectarea unor reguli si transparenta. Operatiile pe sub mana care permit luarea si darea de mita in domeiniul produselor militare, precum si traficul cu arme devin mult mai greu de realizat daca Romania adopta Codul. Ori interesul a continuat sa fie acela de a incalca legile interne si internationale. Iar cele mai flagrante fraude, care conduc la pagube imense aduse economiei nationale, au loc in domeniul achizitiilor de armament unde, in Uniunea Europeana, semnatarii Codului de conduita sunt obligati sa aplice regula offset-ului”. Cu alte cuvinte, societatea comerciala care ne vinde arme are obligatia sa investeasca, de regula, contravaloarea acestora tot in Romania, in domenii convenite cu statul nostru. Dar aceasta ar fi o afacere cinstita. Cum sa castigi dintr-o afacere cinstita la fel de multi bani ca dintr-o afacere necinstita? Principalul motiv care l-a determinat pe Traian Basescu sa refuze semnarea Codului este dorinta acestuia de a eluda regula offset-ului. De a continua sa pompeze tehnica de lupta romaneasca in zone de conflict ale lumii si de a scoate bani negrii – banii MORTII! – din vanzarea lor teroristilor de toate felurile. Pe de alta parte, mai spune Alexander WEIS pentru cititorii Exploziv-News, Romania este exclusa, prin decizia anti-UE a presedintelui roman, de la un comert legal si transparent cu armament, care ar fi permis tarii, pana acum, numai in ultimii doi ani, accesul la valori ale unor asemenea operatiuni care, in Europa, au atins suma de 5 miliarde euro”. Asteptam pozitia lui Traian Basescu in aceasta problema si ii vom considera tacerea un raspuns. Pe care il vom folosi ca proba la instantele internationale.
    Simona FICA

    RăspundețiȘtergere