12 feb. 2010

Impartirea Romaniei, Marton Arpad, la TV Ziare.com: Maghiarii nu sunt oaspeti in aceasta tara

Deputatul UDMR de Covasna, Marton Arpad, a declarat joi, la Televiziunea Ziare.com, ca initiativa legislativa prin care se propune infiintarea a saisprezece regiuni si organizarea a cinci macroregiuni de dezvoltare este o cerinta a Uniunii Europene si prin asta Romania va atrage mai multe fonduri europene.

"Lipsa unei legi prin care sa reglementeze modalitatea prin care se creioneaza macroregiunile si din cauza ca erau prea mari nu am reusit sa atragem fonduri europene. Nu este vorba de un revizionism ci este un act legat de istoria si de functionarea acestei tari", a precizat deputatul UDMR.

Marton Arpad a reiterat ideea ca infiintarea regiunilor si macroregiunilor nu inseamna o reorganizare a teritoriului.

"Teritoriul Romaniei este organizat in judete, comune si orase, iar regiunile sunt destinate conceptului de dezvoltare. Reorganizarea teritoriala necesita modificarea Constitutiei, dar mai mult este vorba de o regandire a unei structuri care s-a dovedit ineficienta pana in prezent. Daca vom face aceste modificari, dupa 2014 vom putea accesa intr-o forma mai buna fondurile UE", a mai spus acesta.

Marton Arpad a subliniat faptul ca exista niste temeri accentuate cand se vorbeste de Tinutul Secuiesc, dar daca se vorbeste de Tara Hategului atunci toata lumea este linistita.

"Cred ca in cursul istoriei au existat niste entitati in care o comunitate dintr-o zona bine determinata geograficeste locuiau oameni care aveau obiceiuri care au devenit specificitati ale acestei zone, iar acum atrag interes si dau plus valoare acelui loc", a mai declarat udemeristul.

Marton Arpad crede ca acest proiect de lege merita sa fie discutat si majoritatea deputatilor vor fi de acord cu aceasta viziune, chiar daca nu va fi adoptat tocmai in forma pe care a propus-o UDMR.

Maghiarii nu sunt oaspeti in Romania

Deputatul UDMR de Covasna a declarat joi ca maghiarii nu sunt oaspeti in Romania, ci sunt o populatie care a venit aici de mai bine de o mie de ani si au creat forme de administratii si alte lucruri.

"Am construit, am lucrat pamantul, am adus cateodata contributii la apararea teritorilor Moldovei si Munteniei. Noi nu suntem oaspeti in aceasta tara, suntem coproprietari si tara asta ne apartine si noua.

Iar legea legata de regiunile de dezvoltare nu are nicio legatura cu tot acest scandal facut artificial de rupere a tarii si de reorganizare teritoriala. Cred ca daca o comunitate traieste intr-un spatiu de mai bine de o mie de ani, are o cultura, a creat localitati, are obiceiuri si religii consolidate poate fi considerata un oaspete al altora", a mai spus deputatul UDMR de Covasna.

Marton Arpad a subliniat faptul ca regandirea acestor structuri ar putea sa aduca bani mai multi in Romania.

3 comentarii:

  1. aiurea! auzi domne' ce tupeu! cand au aparat ei ceva romanesc??? mi-e sila!

    RăspundețiȘtergere
  2. Scandal pe legea euroregiunilor
    Iniţiativa UDMR de modificare a legii privind înfiinţarea euroregiunilor de dezvoltare este criticată de conservatori.

    În noua formă a legii, adoptată de Senat, cele 8 euroregiuni din România sunt împărţite în 16, una dintre ele fiind formată din judeţele Mureş, Covasna şi Harghita.

    “Înfiinţarea euroregiunilor trebuie făcută pe considerente administrative şi nu pe criterii etnice. Comasarea celor trei judeţe e o tentativă de creare a unei regiuni autonome maghiare”, a spus Bogdan Diaconu , membru în conducerea PC.
    http://libertatea.ro/stire/scandal-pe-legea-euroregiunilor-276033.html

    RăspundețiȘtergere
  3. "Copiii maghiari vor fi obligati sa invete limba romana pentru ca viata te obliga. (...) De aceea eu insumi afirm ca, inca de la inceput, inca din clasa intai, trebuie sa se puna un accent deosebit pe insusirea limbii romane. Si aici s-a facut o greseala atunci cand deja in clasa intai copiii maghiari sau minoritari care nu cunosteau, in unele zone, deloc limba romana s-au confruntat cu aceeasi programa scolara ca si copiii romani", a precizat Marko Bela, vineri, la Targu Mures, citat de Antena 3.

    RăspundețiȘtergere